Lucian Croitoru, BNR: Măsurile Guvernului sunt cea mai bună opţiune

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consilierul guvernatorului BNR, Lucian Croitoru, a declarat sâmbătă, la emisiunea 3x3 de pe Realitatea TV, că măsurile de austeritate pe care Guvernul vrea să le introducă sunt, în opinia BNR, cea mai bună soluţie.

"După părerea mea şi a celor de la BNR, cea mai bună opţiune pt economia românească este cea adoptată de Guvern", a declarat Croitoru, potrivit căruia FMI ar putea suspenda acordul cu România dacă programul nu va fi implementat corect.

"Trebuie să avem o discuţie a României la boardul FMI pe 28 iunie. Dacă aceste acţiuni premergătoare întâlnirii nu sunt îndeplinite atunci, se suspendă acordul în mod nedefinit, ceea ce introduce multă incertitudine", a adăugat consilierul BNR.

Guvernul a anunţat reducerea cu 25% a salariilor din sectorul bugetar şi cu 15% a pensiilor. Ajutorul de şomaj va fi şi el redus cu 15 procente. Modificările ar trebui să intre în vigoare de la 1 iunie.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite