Vâlcenii, nemulţumiţi de oferta Bursei Locurilor de Muncă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vâlcenii, nemulţumiţi de oferta Bursei Locurilor de Muncă
Vâlcenii, nemulţumiţi de oferta Bursei Locurilor de Muncă

Tinerii cu studii superioare şi-au găsit doar posturi de tâmplari, tinichigii şi zugravi

Bursa forţei de muncă organizată în această dimineaţă la Centrul Regional de Formare Profesională a Adulţilor a stârnit nemulţumiri în rândul celor care îşi căutau un job. Participanţii s-au plâns de faptul că oferta de astăzi este una foarte slabă şi că se caută mai mult mână de lucru necalificată.
„Eu am terminat un liceu şi am venit azi să îmi caut de lucru. Văd că se caută numai lucrători necalificaţi ori cu profesională. Am mers pe la standuri şi multe firme anunţate nici nu au venit“, spune Andrei Giurea, un râmnicean ce a terminat liceul anul trecut. Ca şi el, alţi zeci de tineri au avut surpriza de a găsi la standuri numai reprezentanţii primăriilor de comune, care ofereau locuri de muncă necalificate prin satele judeţului.

Peste 300 de persoane prezente

Vasile Enescu, director tehnic în cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă  (AJOFM) Vâlcea spune că angajaţii agenţiei au contactat sute de firme şi că au fost prezentaţi ca având locuri de muncă disponibile toţi cei care şi-au anunţat prezenţa. „Noi am încercat de data asta să aducem cât mai multe firme. Este o perioadă de criză peste care încercăm să trecem cu toţii“, spune Enescu.
La primele ore ale dimineţii, la sediul CRFPA peste 300 de persoane au venit pentru a-şi găsi un loc de muncă, din care majoritatea tineri. Oficialii spun că firmele au anunţat peste 350 de locuri de muncă puse la dispoziţia şomerilor.
Primarii de la ţară angajează
Cele mai multe locuri de muncă puse la dispoziţia persoanelor fără serviciu au fost cele afişate de primăriile din judeţ. 24 de administraţii locale din Vâlcea oferă locuri de muncitori necalificaţi. Adam Jinaru, primarul din Vaideeni, a venit la Râmnicu Vâlcea cu două posturi de muncitor. „Avem nevoie de aceşti lucrători şi aşteptăm să îi şi găsim. Dacă exista un buget mai mare scoteam la concurs mai multe locuri“, spune primul gospodar din Vaideeni.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite