AUDIO Liviu Mureşan: „Cu un laptop se poate răpi un satelit de pe orbită“

Liviu Mureşan

Specialiştii din toată lumea încearcă să construiască scenariile de contracarare a noilor ameninţări cu care se confruntă lumea. Cea mai bună armă în această luptă este inteligenţa, spune Mureşan.

Un satelit a fost „răpit" de pe orbită şi returnat după plata unei recompense. Piraţii acţionează nu numai în largul coastelor Somaliei, dar, iată, şi în spaţiu. Au dispărut 80 de valize nucleare, minibombe atomice care fiecare poate distruge jumătate dintr-un oraş mare.

Recent, un atac cibernetic a afectat 75.000 de computere din 75 de ţări. Schimbările strategice la nivel global şi regional evoluează cu o viteză incredibilă. Apar noi ameninţări care acum 4-5 ani nu erau cunoscute. Apărarea Planetei împotriva asteroizilor sau Meteorologia Spaţială sunt domenii pe care specialiştii le au în acest moment în studiu. Liviu Mureşan, expert în probleme de securitate şi de management al riscului, fondator al fundaţiei EURISC, vorbeşte despre ameninţările secolului XXI.

Ion M. Ioniţă: Care sunt noile ameninţări cărora va trebui să le facem faţă la începutul acestui secol?

Liviu Mureşan: Sunt probleme care până acum nu apăreau pe agendă şi trebuie să ne ocupăm de ele. Au apărut două teme noi. Apărarea planetară care se referă la obiectelele care sunt pe orbită, între care şi deşeurile spaţiale. Acestea provin din dezintegrarea unor obiecte, dar şi în urma unor accidente sau a unor experimente. De exemplu, a fost distrus un satelit ca să se dovedească faptul că există control asupra unor chestiuni pe care noi numai le bănuiam. Dar mai este şi problema asteroizilor.

Era o problemă mai mult de science-fiction, dar Naţiunile Unite au cerut unui grup de astronauţi să realizeze un raport. Dorin Prunariu a făcut şi el parte din această echipă. În următoarele decenii, nu foarte multe, va trebui să avem un răspuns. Cum reacţionăm tehnologic, dacă se apropie de noi un asteroid?

Ovidiu Nahoi: S-a profilat un răspuns la această întrebare?

Nu încă. Cum faci ca un astfel de corp, care poate distruge o mare parte din populaţie sau chiar viaţa pe Pământ, să poată fi deviat? S-au făcut şi filme pe această temă. Aceste filme sunt foarte bine venite, pregătesc opinia publică. În ceea ce priveşte asteroizii, se vorbeşte de motoare puternice care să-i devieze de pe orbită sau despre nişte pânze uriaşe care să prindă vântul solar şi să-i mişte de pe traiectorie. Dar chestiunile astea trebuie identificate din timp.

Trebuie să ştii când vine şi aşa mai departe. Noi suntem pe o navă care face parte dintr-o „flotă" care circulă prin Univers. Dacă intrăm într-o zonă mai accidentată, trebuie să ne pregătim. Deci, aceste probleme ale Apărării Planetare fac irelevantă orice discuţie tradiţională privind apărarea şi securitatea, de genul sârmă ghimpată la graniţă... E nevoie de resurse teribile, dar problema a apărut pe agendă. O altă problemă este Prog­noza Meteo Cosmică. Sunt tot felul de unde electromagnetice venite din spaţiu care ne influenţează sistemele de comunicaţie. Cu cât creşte gradul de civilizaţie, cu atât suntem mai vulnerabili. Am avut noi pe agendă aşa ceva cu 3-5 ani în urmă? Nu am avut.

I.M.I.: Se vorbeşte din ce în ce mai mult de atacurile cibernetice. Cât de vulnerabili suntem în faţa acestor ameninţări?

În urmă cu câteva zile, un atac informatic de mari proporţii a afectat 75.000 de computere din 200 de ţări. Experţii americani care au studiat un scenariu privind un atac cibernetic masiv asupra Statelor Unite au identificat vulnerabilităţi majore ale securitaţii lor naţionale. Se pune problema întreruperii asigurării cu electricitate, întreruperea reţelelor telefonice fixe şi mobile, internet inutilizabil, practic, o blocare a economiei şi altele.

Dacă ar trebui să nominalizez două noi riscuri legate de infrastructuri critice, m-aş referi la întreru­perile cablurilor submarine şi la vulnerabilităţile sateliţilor. Subiectele le-am abordat cu colegi din mai multe ţări care au participat în ultimii ani la reuniunile privind protecţia infrastructurilor maritime organizate de către Flota a 5-a a Statelor Unite în Bahrain, în Golful Persic. În primul rând se înregistrează un fenomen de întrerupere a cablurilor submarine care transmit date, internet, pe o axă care porneşte din Franţa, traversează Marea Mediterană şi apoi se îndreaptă spre Asia.

O.N.: Ce se întâmplă cu sateliţii, au devenit ţinte?

Sistemul de sateliţi este important şi ca infrastructură critică pentru comunicaţiile civile şi militare. Prin cercetări s-a putut demonstra de către o echipă de cercetători români că, pornind de la baza de date existentă pe Google şi cu ajutorul altor informaţii aflate din surse deschise, se poate acţiona asupra programului sateliţilor.

Practica a dovedit că acest lucru este posibil, un satelit a fost „răpit" şi apoi restituit după plata unei recompense. Un alt caz este cel al unei grupări teroriste care a reuşit să blocheze un program guvernamental transmis prin intermediul unui satelit.

Forţa ideilor

Acum se elaborează Politica Europeană de Securitate şi Apărare. Apar alte realităţi. Polonia, România şi Bulgaria vor începe să colaboreze pentru că reprezintă partea de est a NATO şi a Uniunii Europene. Suntem compatibili, avem percepţia Estului. Polonia are o voce care se va întări. Încet-încet, trebuie să devenim producători de idei şi de propuneri. Să ştiţi că la Bruxelles nu există mentalitatea de a se respinge o idee pentru că ar veni de la Bucureşti sau de la Sofia. Nu, ideile se pun pe masă şi oricine este binevenit. Sunt 200 de think-tank-uri în Uniunea Europeană care produc idei. Este o forţă care trebuie folosită.

Catastrofele naturale, risc major şi pentru ţara noastră"

I.M.I.: Există riscuri specifice, imediate, pentru România?

Eu m-aş opri asupra catastrofelor naturale. Am sentimentul că suntem la fel de puţin pregătiţi să le facem faţă atât la nivel naţional, cât şi internaţional. Recentul cutremur din Haiti şi cel de acum din Chile au dovedit cât de dificil este să prevezi şi mai ales să răspunzi unor astfel de ameninţări naturale. România, care a trăit numeroase cutremure, inundaţii anuale, alunecări de teren, secete devastatoare, ştie din proprie experienţă care este preţul plătit de către stat şi mai ales de către cetăţenii afectaţi de aceste calamităţi. Atunci când apare un dezastru major, autorităţile nu pot face faţă, iar ajutorul internaţional este insuficient.

Exemplul cutremurului din Haiti este grăitor. În aceste situaţii, este nevoie de o pregătire care la noi lipseşte: disponibilitatea de voluntariat, de a pune mâna, de a face ceva. De pildă, pasivitatea multor oameni în timpul căderilor masive de zăpadă. Nu avem înţelegerea faptului că suntem obligaţi să acţionăm împreună pentru a face ceva, până să acţioneze autorităţile. Nu mai avem suficientă înţelegere pentru a răspunde apelurilor autorităţilor, ale comunităţilor locale, ale semenilor. Reprezintă această atitudine un risc la adresa securităţii naţionale? Eu cred că da.

O.N.: Dar spuneaţi că există, în general, o pregătire deficitară la nivel mondial...

Preocuparea este generală. Preşedintele Clinton a cerut un raport în 1997 asupra vulnerabilităţilor Statelor Unite.

Şi-au dat seama atunci că nici măcar o putere de talia Statelor Unite nu poate să gestioneze prea multe provocări în acelaşi timp.

S-a dovedit asta cu uraganul Katrina. La Washington nu au înţeles dimensiunea catastrofei. Au început să mute populaţia, dar nu aveau pus la punct sistemul de aprovizionare. Preşedintele Bush a dat dispoziţie ca fiecare persoană din zonă să primească 2.000 de dolari până se pune la punct sistemul de aprovizionare. Ei bine, apa era până la acoperişurile caselor şi ei au trimis cecurile la adresele de acolo! Oamenii plecaseră, dar cecurile au venit la adresele lor. Au apărut bandele înarmate, jafurile.

„Securitatea la Marea Neagră s-a schimbat radical"

O.N.: În ce fel schimbă decizia de acceptare a scutului antirachetă poziţionarea strategică a României?

Decizia privind scutul reprezintă şi o repoziţionare a României în cadrul NATO. Sunt lucruri care se reglează, se negociază şi apoi eşti parte a unor noi echipe. Asemenea negocieri sunt mult mai complexe decât ce s-a întâmplat în faza în care am intrat în NATO. Cred că Rusia a clarificat cu Statele Unite problema privind amplasarea scutului.

I.M.I.: Care este influenţa acestei decizii în zonă?

Securitatea la Marea Neagră a suferit o schimbare radicală. Este vorba de ceea ce s-a întâmplat în Georgia. Mai este atitudinea Turciei, o ţară cu dimensiune de putere regională care se exprimă direct şi la Marea Neagră. Alt element nou este rezultatul alegerilor din Ucraina. Să nu uităm că mai este Mistral, o chestiune pe care nu ştim de unde să o apucăm. Este acel contract între Franţa şi Rusia. O navă care pregăteşte operaţiuni de debarcare, în 40 de minute, în loc de 26 de ore.

Ce înseamnă asta? Deci, o ţară membră a NATO şi a Uniunii Europene livrează Rusiei astfel de nave care schimbă complet balanţa şi stabilitatea în zonă. Aşa că de ce să fie pusă sub semnul întrebării decizia României de a accepta scutul antirachetă? Dar toate lucrurile se schimbă. Este cu totul altă abordare. Întregul concept a ceea ce facem noi cu Statele Unite, ca parteneri strategici de 15 ani, va fi digerat în cadrul NATO, iar România probabil că va avea o nouă poziţionare în cadrul Alianţei. Probabil că vom sta la masă cu cei care abordează problemele strategice ale Alianţei. Este o chestiune care trebuie să fie luată în considerare şi în cadrul unei Uniuni Europene, ca putere nuclear[.

O.N.: Este pregătită clasa politică românească pentru a găsi răspunsuri la aceste schimbări care se petrec atât de repede?

În România, noua strategie de securitate naţională, la care se lucreaz[ acum, va trebui să cuprindă mult mai multe elemente de sistem, să ţină seama de noile evoluţii în mediul de securitate şi să beneficieze de reacţii ale specialiştilor din cele mai diverse domenii şi din partea societăţii civile.

După părerea mea, deficitul de gândire strategică este unul dintre principalele riscuri la adresa securităţii naţionale a României. Dacă nu ai suficiente instituţii specializate, dacă nu ai specialiştii de care este nevoie sau, atunci când îi ai, nu-i foloseşti, dacă nu treci de la paradigma politică la paradigma strategică, eşti în pericol.

„Au dispărut 80 de valize nucleare"

O perioadă, lumea nu s-a mai ocupat de chestiunile nucleare. Au apărut noi probleme. Se ştie că au dispărut peste 80 de valize nucleare. Acestea înseamnă minibombe nucleare. Una singură poate distruge o jumătate dintr-un mare oraş.

Ce se întâmplă cu micile reactoare care au rămas după ce s-au închis nişte activităţi? Aceste reactoare au material suficient ca să producă acele „bombe murdare" care sunt pe lista posibilelor instrumente ale terorismului. Studiile arată că sunt sute de astfel de minireactoare în toată lumea care sunt un pericol mai mare decât ceea ce discutăm noi toată ziua, Coreea de Nord, Iranul şi aşa mai departe. Sunt clădiri cu un lacăt la poartă în care se găseşte material care poate fi sustras oricând. Nici nu ştim cât mai este acolo.

Astfel de reactoare se găsesc în ţări sigure şi în ţări mai puţin sigure. În fostele republici sovietice erau oraşe care nici nu existau pe hartă. Am cunoscut un astfel de personaj care nu a avut identitate, acte, fiind fiul unor părinţi care au trăit într-un oraş din ăsta.

Le-au făcut acte când au plecat de acolo la Moscova. Mai există sistemul ăsta şi în alte părţi. Nu se ştie ce s-a întâmplat în ultimele două decenii cu specialiştii ruşi în domeniul nuclear. Unde sunt ei? Nici colegii ruşi nu cred că mai au evidenţa celor care au părăsit Rusia. Dacă un element nuclear ajunge în mâinile teroriştilor, „11 Septembrie" ar păli în comparaţie cu ceea ce ar putea să se întâmple.

Testul Adevărului

1Pericol nuclear. În prezent, una dintre cele mai grave probleme este cea a terorismului nuclear. În atenţie stă capacitatea nucleară a Pakistanului şi volatilitatea situaţiei de acolo şi mai ales proximitatea talibanilor. Nu ştim cât de mulţi dintre ei sunt infiltraţi în structuri de securitate sau dacă responsabilii din sistemul pakistanez de securitate nu le sunt favorabili.

2 Expertiză. Clasa politică românească trebuie să fie conştientă de complexitatea mediului internaţional de securitate în care se găseşte România, de provocările crizei financiare şi economice internaţionale si să se concentreze pe problemele de interes naţional. Atitudinile de confruntare tip african „hutu şi tutsi" cu eliminarea adversarilor în momentul în care pierd puterea pot să ducă la o paralizare a capacităţii de reacţie a României la sfidările interne şi internaţionale tot mai complexe. Problemele de securitate naţională presupun o colaborare între putere şi opoziţie, un consens.

3 Simulări. Decidenţii sunt presaţi să „reseteze" periodic agendele de securitate la nivel naţional şi internaţional. Exerciţii complexe de simulare, de prevedere a evoluţiilor în următorii cinci, zece, douăzeci de ani sunt necesare în condiţiile unei permanente schimbări în ordinea internaţională, în raporturile de forţă, în lista riscurilor şi a ameninţărilor la adresa securităţii.

4Inteligenţă. Cercetarea şi inovarea în domeniul securităţii pot fi o importantă contribuţie pentru ca Uniunea Europeană să depăşească statutul de „modestă superputere". Raportul strategic ESRIF, lansat recent la Bruxelles, cu o perspectivă pentru următorii 20 de ani, la care au lucrat peste 600 de experţi timp de peste doi ani, poate fi un exemplu în acest sens.

5 Tehnologie. Utilizarea „roboţilor ucigaşi" sau a vehiculelor aeriene fără pilot reprezintă noutăţi în modul de desfăşurare a operaţiunilor militare, dar au început să ridice probleme de etică. Sunt, deja, numeroase şi dureroase accidentele în care populaţia civilă este victima acestor bijuterii tehnologice care nu reuşesc întotdeauna să separe teroriştii de cetăţenii nevinovaţi. Nu ştim însă ce se va întâmpla în ziua în care, la rândul lor, teroriştii vor intra în posesia unor astfel de dotări şi le vor utiliza împotriva unor ţinte militare şi civile.