Lista trenurilor înzăpezite

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În unele gări, stratul de zăpadă măsoară chiar şi un metru
În unele gări, stratul de zăpadă măsoară chiar şi un metru

Trenurile aflate în trafic ajung la destinaţie cu întârzieri cuprinse între 20 şi 60 de minute din cauza zăpezii foarte abundente. Cele mai mari întârzieri le au trenurile care circulă pe pe raza regionalelor Braşov şi Constanţa unde trenurile circulă pe un singur fir din cauza lucrărilor de reabilitare, informează CFR.

Citiţi şi:

Trei trenuri sunt blocate din cauza unei deraieri

Braşov: Gerul a rupt liniile de troleibuz

Operatorii privaţi de transport şi-au anulat cursele în ţară

„Astăzi,  Rapidul 684 pe relaţia Medgidia - Bucureşti Nord circulă întârziat de la staţia Medgidia, pe ruta trenului 1982 (care pleacă din Medgidia la ora 08.41). Trenul Rapid 689 este anulat pe relaţia Bucureşti Nord - Constanţa, iar trenul Accelerat 1982 circulă normal pe relaţia Tulcea - Medgidia şi este anulat pe relaţia Medgidia - Bucureşti Nord", se arată într-un comunicat al Companiei Naţionale de Căi Ferate (CFR).

Călătorii care au bilete la trenul Accelerat 1982, vor fi preluaţi în staţia Medgidia de trenul Rapid 684, fără plata diferenţelor tarifare.

De asemenea, din cauza stratului gros de zăpadă care poate ajunge în anumite staţii de cale ferată până la un metru, începând din această dimineaţă, personalul feroviar va acţiona pentru deszăpezirea manuală a instalaţiilor (macaze şi semnale), astfel încât acestea să poată funcţiona la capacitate maximă.

CFR recomandă călătorilor ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre întârzierile produse în traficul feroviar la staţiile şi agenţiile CFR din Bucureşti şi din ţară, la telefon 9521, sau la dispeceratul Comandamentului Central de Iarnă din cadrul MTI, la următoarele numere de telefon: 021/9360 şi 021/318.66.09.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite