Lista întâlnirilor secrete dintre Măgureanu şi Ion Iliescu

adevarul

Publicat: 23.12.2008 21:21

Ultima actualizare: 10.08.2022 11:36

În 1981, fostul director al SRI l-a „numit” pe Ion Iliescu preşedinte al României într-o pădure din judeţul Sălaj. În cartea „De la Regimul Comunist la Regimul Iliescu”, Măgureanu dezvăluie întâlnirile secrete pe care le-a avut în perioada 1973-1989 cu Ion Iliescu.

Virgil Măgureanu recunoaşte implicarea serviciilor secrete externe în răsturnarea regimului Ceauşescu.

Unul dintre principalii pioni în această acţiune a fost şi preşedintele României de după 1990, Ion Iliescu. Faţă de alţi oponenţi ai lui Ceauşescu, Iliescu a făcut parte dintr-o tabără din care făcea parte şi Virgil Măgureanu.

Dar până să fie formată această aripă, compusă, în general, din intelectuali care nu îi mai acceptau mendrele lui Ceauşescu, au avut loc mai multe întâlniri, unele dintre ele rupte parcă din scene de filme pe teme de spionaj.

1973, Timişoara. „Mi-a trimis o Volgă să mă ia”

În discuţia lui cu istoricul Alex Mihai Stoenescu, Măgureanu arată deschis modul în care au fost consolidate grupurile anti-Ceauşescu.

Cu toate că Măgureanu cunoştea mai multe grupuri din care făceau parte oameni ca Brucan, Mazilu, Militaru sau Pârvulescu, fostul şef al SRI s-a îndreptat totuşi către Iliescu.

La un moment dat, Stoenescu îl întreabă deschis pe Măgureanu: „În ce an s-a petrecut prima dumneavoastră întâlnire cu Iliescu?”.

Cu lux de amănunte, Măgureanu povesteşte: „În 1973 toamna, în septembrie 1973, la Timişoara, cu ocazia deschiderii anului universitar. (...) I-am spus: «Tovarăşul Iliescu, eu ştiu că urmează să plecaţi la Bucureşti, la o consfătuire».

„Dar tu ce faci?“ Zic: «Eu mă întorc la Bucureşti, că am avut o întâlnire cu studenţii mei şi plec, normal, înapoi». Mă întreabă: „Unde locuieşti?”. Răspund: «La hotelul partidului».

„La ora şase fix vin să te iau cu maşina de la hotel”. Mie nu prea îmi venea a crede. Cine sunt eu? Şi mi-am aranjat o posibilitate de rezervă, de a mă duce la aeroport cu o altă maşină, să nu pierd avionul. Când colo, la şase fix a venit maşina.

Era o Volgă veche, mare, aflată încă în dotarea unora dintre comitetele judeţene. Cu acea Volgă ne-am dus împreună la aeroport”, îi relata Virgil Măgureanu lui Stoenescu.

1977, Iaşi. „Puterea politică“, un pretext

După momentul de la Timişoara, cei doi nu s-au văzut timp de patru ani. În tot acest timp, nemulţumirile faţă de Ceauşescu creşteau. Însă, datorită momentului 1968, acesta avea o imagine foarte bună în Occident.

Din această cauză, oamenii care ţineau legătura cu „agenturilii străine” aşteptau semnalul. Acesta întârzia, dar în interior existau tot felul de motive ca oamenii acestor grupuri să colaboreze.

Iată cum a decurs un astfel de episod şi ce motiv a găsit Măgureanu pentru a lua legătura cu membrii grupurilor anti-Ceauşescu.

„După întâlnirea de la Timişoara, a urmat o perioadă în care nu l-am mai văzut deloc, după care l-am văzut în postura de prim-secretar la Iaşi, după cutremurul din 1977.

Profitând de faptul că îmi apăruse cartea «Puterea Politică», am început să contactez şi să sondez anumiţi oameni. M-am dus la el, la Verdeţ, la câţiva comandanţi militari, nota bene, să le duc o carte... Era pretextul.

Eu căutam relaţii în cadrul conducerii superioare a armatei. Şi problema s-a conturat prima dată când a plecat el la Cluj şi mi-a spus: „Uite, mă, vreau să ne întâlnim la Sălaj”.

1981, Sălaj. „Plimbarea prin pădurea Cehului“

Destul de „umblat” prin cercurile de informaţii, Măgureanu ştia cu siguranţă care este omul cel mai potrivit pentru înlocuirea lui Ceauşescu. Chiar dacă existau şi alţi oameni care s-au opus pe faţă lui Ceauşescu, atenţia lui Măgureanu s-a îndreptat către Ion Iliescu, care la acea dată deţinea o funcţie destul de importantă în structurile comuniste.

„Am hotărât să îl întâlnim pe Ion Iliescu la Cehul Silvaniei. El mi-a atras atenţia din Bucureşti: „Măi, să fie puţină lume!”. „Păi nu, că vom fi în principal noi doi şi mai am un prieten acolo, un primar, Vasile Vlaica. El ne va primi şi ne va da o masă undeva, ştiu şi locul”.

Era undeva într-o pădure, o cabană deasupra Cehului, frumos loc!”, îşi aminteşte Măgureanu. Important este că fostul şef al SRI scoate în faţă şi notorietatea pe care o avea Iliescu la începutul anilor `80, mai precis în 1981. „Încep să zbârnâie telefoanele, se spune că vine Ion Iliescu cu tot comitetul judeţean.

M-am pomenit la Cehul Silvaniei cu vreo 40 de persoane, în frunte cu prim-secretara. Ne aşezăm la o masă într-o poiană. Acuma, de mâncare nu-mi ardea. Iliescu m-a luat pur şi simplu şi m-a pus lângă el. Atunci am profitat niţel de ocazie şi l-am luat la o plimbare prin pădure.

Acolo a avut loc aşa-zisa racolare, ca să folosesc expresia uzitată chiar de el. Acolo i-am spus eu despre faptul că el este perceput ca viitorul preşedinte al României”, mai subliniază Măgureanu în discuţia sa cu Mihai Stoenescu.

Cum s-a înşelat în privinţa lui Iliescu

În anii `80, când s-au înteţit comploturile anti-Ceauşescu, principala idee a acelor oameni nu era răsturnarea regimului comunist, ci numai înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu.

După ce Măgureanu a reuşit să îl „pregătească” pe Iliescu, instaurarea noului regim nu a prea fost pe placul profesorului:
„Eu, când am iniţiat acel demers vedeam în Ion Iliescu un cu totul alt personaj decât cel care a fost după decembrie 1989. Cu totul altă persoană.

Şi principalul reproş pe care îl fac este lipsa de inspiraţie în ce priveşte numirea unor oameni în funcţii publice şi nivelul lor de calitate. Pe unii dintre ei îi mânaseră evenimentele acolo. În mod sigur, Brucan şi Roman nu erau dintre aceştia, pentru că au fost convocaţi şi au pătruns repede în primele eşaloane.

Brucan şi datorită cazului Dămăroaia, dar nu numai, pentru că şi el era unul dintre cei teleghidaţi. N-a nimerit întâmplător acolo. Iar în ce îl priveşte pe Petre Roman, cam la fel”.

Stilat în ale informaţiilor, Măgureanu mai povesteşte şi un episod care arată de ce unele structuri au rămas şi după 1989 pe poziţii, indiferent de modul în care acele structuri au acţionat împotriva complotiştilor împotriva regimului Ceauşescu.

În aceeaşi discuţie cu Stoenescu fostul şef al SRI aminteşte că serviciile secrete ruseşti, dar şi cele americane nu au fost nici ele străine de ceea ce se întâmpla în acea perioadă în România.

Toată lumea ştia, chiar dacă nu fusese recunoscut formal, că Ion Iliescu este succesorul lui Ceauşescu. Şi asta repet, încă din 1971, când începuse protestul său anticeauşist.