EXCLUSIV Rechizitoriu DNA. Şeful Agenţiei Naţionale a Medicamentului Daniel Boda a mulţumit pentru şpaga primită!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Discuţiile telefonice interceptate de SRI în dosarul în care a fost trimis în judecată Daniel Boda, preşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului  şi fiul analistului politic Iosif Boda scot la iveală că înaltul funcţionar a mulţumit mituitorilor pentru şpaga primită.

Povestea şpăgii de 5.000 de euro, care ar fi fost primită de Daniel Boda, şeful Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (ANMDM), a început, potrivit DNA, la 8 septembrie 2010. Atunci,  la SC Ioana Med Farm SRL Ştefăneşti, administrată de Săndel Alexandrescu, a avut loc o inspecţie inopinantă efectuată de angajaţi din cadrul ANMDM având ca obiect verificarea activităţii de distribuţie angro de medicamente de uz uman.

Deficienţele constate de inspectori au dus la amendarea societăţii şi suspendarea autorizaţiei de distribuţie angro. Pentru ca autorizaţia să-i fie restituită, în lipsa remedierii neregulilor, Săndel Alexandrescu împreună cu soţia sa Anca Elena Alexandrescu- director executiv în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Argeş au decis să remită sume de bani lui Daniel Boda, preşedintele ANMDM.

Într-una articol publicat astăzi pe adevarul.ro am dezvăluit cum o parte din mită a ajuns şi la alţi funcţionari din cadrul Agenţiei Naţionale a Medicamentului. În articol am prezentat planul soţilor Alexăndrescu de a-l mitui pe Daniel Boda.

Dosarul „Mită la Agenţia Medicamentului”. Şpaga a ajuns şi la alţi funcţionari!


Atenţionare: “Miercuri o să fie inspecţie”

Potrivit rechzitoriului, după ce Anca Elena Alexandrescu i-ar fi remis 1.000 de euro lui Daniel Boda, angajaţii ANMDM au început să-l avertizeze Săndel Alexandrescu, administratorul societăţii, Ioana Med Farm SRL Ştefăneşti. Astfel, la 20 septembrie 2010, acesta este sunat de un angajat din cadrul Agenţiei care–i comunică că urmează să se facă o nouă inspecţie: „V-am dat telefon să vă atenţionez că miercuri o să fie inspecţie la dumneavoastră...şi totu’ să fie în regulă! Da?”.
Mai mult, funcţionarul i-a comunicat că informaţia  vine de la un superior al acestuia,  procurorii spun că este vorba de Daniel Boda. „Oricum acesta este mesajul care vine mai sus de mine. Da? Aţi înţeles...deci vă faceţi că nu ştiţi nimic...aşteptaţi...” După ce a primit apelul, Săndel Alexandrescu a contacta-o pe Raluca Eugenia Neagoe, consilier juridic în cadrul SC Ioana Med Farm SRL şi i-a relatat că se va efectua inspecţia care potrivit normelor ar fi trebuit să fie inopinantă.

Şpaga strânsă de la agenţii de vânzări

La 20 septembrie 2011, Anca Elena Alexandrescu a convenit telefonic cu Daniel Boda să se întâlnească în seara zilei  la un spital bucureştean. Procurorii DNA arată în rechizitoriu că această întâlnire „se impunea pentru ca preşedintele ANMDM să dispună efectuarea acelei noi inspecţii care să nu fie exigentă şi să acopere încălcările normelor legale ce priveau distribuţia medicamentelor prin intermediul SC Ioana Med Farm SRL Ştefăneşti, iar ulterior să dispună ridicarea măsurii suspendării activităţii acestei societăţi.”
Potrivit interceptărilor, Anca Elena Alexandrescu şi soţul ei Săndel Alexandrescu stabilesc să-i dea lui Daniel Boda suma de 4.000 de euro. Consilierul juridic Raluca Eugenia Neagoe s-a ocupat să strângă bani de la agenţii de vânzări ai societăţii şi de schimbul valutar pentru suma de 4.000 de euro.

„Bună seara, domnu’ preşedinte! Eu am ajuns”

La data de 21 septembrie 2011, ora 19.33, Anca Elena Alexandrescu l-a contactat pe Daniel Boda: „Bună seara, domnu’ preşedinte! Eu am ajuns. Sunt jos. Sunt jos, v-aştept.” Procurorii spun că-n cele 10 minute cât femeia a stat în biroul medicului, i-ar fi dat cei 4.000 de euro. Aceste aspecte reies dintr-o discuţie telefonică dintre soţii Alexandrescu, Anca Elena Alexandrescu i-a povestit soţului că „practic Daniel Boda i-a mulţumit efectiv pentru mita primită”.

Problemele au fost „rezolvate”

La data de 23 septembrie 2010, după efectuarea unei noi inspecţii la SC Ioana Med Farm SRL Ştefăneşti  menite să constate remedierea deficienţelor, Alexandru Dumitrescu, inspector în cadrul ANMDM, a întocmit un raport în care a menţionat, în mod nereal, că deficienţele majore identificate în cursul inspecţiei inopinate din 8 septembrie 2010 au fost remediate. 
Procurorii DNA mai arată că şi acest inspector, Alexandru Dumitrescu, a primit suma de 2.000 de lei, la data de 4 octombrie 2010, de la Săndel Alexandrescu. Şpaga a fost dată prin intermediul lui Ioan Sorin Chiroiu, în baza unei înţelegeri prealabile survenite în perioada desfăşurării controlului. Ulterior, pe baza raportului favorabil întocmit de inspector, preşedintele ANMDM a restituit autorizaţia de funcţionare societăţii SC Ioana Med Farm SRL.

Acuzaţii de corupţie

Daniel Boda (fiul analistului politic Iosif Boda-n.r.) este acuzat de luare de mită în formă continuată, el urmând a fi judecat alături de Săndel Alexandrescu - fost administrator al SC Ioana Med Farm SRL Ştefăneşti, judeţul Argeş, acuzat de dare de mită în formă continuată şi instigare la dare de mită, soşţia acestuia, Anca Elena Alexandrescu - director executiv în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Argeş, acuzată de complicitate la dare de mită în formă continuată, Raluca Eugenia Neagoe (fostă Popa) - consilier juridic în cadrul SC Ioana Med Farm SRL, acuzată de complicitate la dare de mită în formă continuată.

Martori mincinoşi

Totodată, au fost trimişi în judecată Alexandru Dumitrescu - farmacist primar cu atribuţii de inspector în cadrul ANMDM-Departamentul Inspecţie Farmaceutică, acuzat de luare de mită şi fals intelectual, Ioan Sorin Chiroiu, acuzat de dare de mită, Ionuţ Cosmin Banu - conducător auto în cadrul SC Ioana Med Farm SRL, acuzat de mărturie mincinoasă şi Luiza Adriana Măsgaciu - contabil-operator facturare în cadrul SC Ioana Med Farm SRL, acuzată de mărturie mincinoasă.


Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite