Liderul mişcării cecene separatiste, ucis de ruşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Forţele ruse l-au ucis pe liderul mişcării cecene separatiste, Doku Umarov, a informat Interfax, citând o sursă din forţele ruse, relatează Reuters.

Umarov a fost numit lider al mişcării separatiste în 2006, iar liderul cecen Ramzan Kadîrov a spus că Umarov este cel mai mare inamic al său.

Potrivit sursei, Umarov a fost ucis într-o operaţiune specială "pe teritoriul uneia dintre republicile din Caucazul de Nord".

"Sunt efectuate verificări asupra cadavrului, pentru a se realiza identificarea", potrivit sursei.

În 2006, guvernul cecen susţinut de Moscova a spus că Umarov s-a predat, informaţie care era falsă. Apoi, a spus că fratele acestuia era de fapt cel care se predase.

Umarov s-a calificat ca fiind emirul "Emiratului din Caucaz".

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite