Liber la proiectul Palas

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Părţile asociate în proiectul Palas, Consiliul Local (CL) Iaşi şi, respectiv, Iulius Group, pot să răsufle uşurate deocamdată. Tribunalul Bihor a respins cererea formulată de reclamanta SC

Părţile asociate în proiectul Palas, Consiliul Local (CL) Iaşi şi, respectiv, Iulius Group, pot să răsufle uşurate deocamdată. Tribunalul Bihor a respins cererea formulată de reclamanta SC Alimentara SA Iaşi, de suspendare a executării hotărârilor emise de CL privind asocierea şi contractul de asociere pentru realizarea proiectului. "Asta înseamnă că Palas merge înainte", a explicat Lăcrămioara Vernică, secretara CL. SC Alimentara SA este o societate controlată de miliardarul ieşean Dănuţ Prisecariu. Acelaşi om de afaceri mai are în portofoliu şi firma SC Turism Moldova SA care, de asemenea, a solicitat anul trecut suspendarea celor două hotărâri ale CL. Interesant este că ambele sentinţe au fost pronunţate de judecătorul Teodor Creţ care, deşi motivele şi cererile reclamantelor erau identice, a dispus soluţii diferite. Astfel, dacă pe 23 martie 2006 a fost respinsă cererea făcută de Alimentara SA, pe 26 septembrie 2005 cererea formulată de SC Turism Moldova SA a fost admisă. CL a făcut ulterior recurs la sentinţa dată anul trecut pe care, de altfel, l-a câştigat. Tot pe marginea proiectului Palas, municipalitatea ieşeană mai are pe rol încă două procese, unul cu omul de afaceri Zaharia Schrotter (soţul celebrei creatoare de modă - Irina Schrotter) iar celălalt cu Asociaţia "Propact".

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite