Leul se întăreşte, protestele continuă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Funcţionarii publici au făcut ieri grevă de avertisment, deşi 60% din ei au salarii mai mari de 1.000 de lei pe lună. În România lucrează în administraţie 97.000 de funcţionari. Pentru 60% din ei, majorarea cu 50% a salariului ar însemna umflarea unor lefuri şi aşa foarte mari.

Funcţionarii din Primăria Timişoara bat toate recordurile la capitolul salarii. Din cei 374 de lucrători care au depus declaraţii de avere, peste 200 au refuzat în mod ilegal să-şi declare veniturile.

Din cei 170 de funcţionari care şi-au declarat veniturile, mai mult de jumătate încasează sume lunare de peste 2.500 de lei. Este vorba de 89 de persoane, dintre care 58 au venit mediu lunar între 3.000 şi 4.000 de lei. Cel mai bine plătit funcţionar este secretarul Consiliului Local, Ioan Cojocari, care a declarat pentru 2007 un venit mediu lunar de peste 15.600 de lei din „salarii, stimulente speciale, comisii” şi alte drepturi anexe salariului.

5.000 de lei salariu de şef de direcţie

La Primăria Reşiţa, din 200 de angajaţi, 40 au venituri lunare peste 3.000 de lei, zece funcţionari cu funcţii de şefi de direcţii având venituri lunare de peste 5.000 de lei. În schema de personal, la 200 de angajaţi, există aproximativ 10 directori şi de două ori mai mulţi şefi de servicii.

Potrivit declaraţiilor de avere, directorii au câştigat anul trecut peste 5.000 de lei pe lună, din salarii şi sporuri, iar şefii de servicii în jur de 3.000 de lei. De exemplu, şeful de la Serviciul Investiţii, Ileana Chera, a câştigat 3.000 de lei pe lună, în timp ce şeful Serviciului de Integrare Europeană, Cristina Tarbuzan, numai 1.200 de lei pe lună. 

La Primăria Arad sunt 86 de angajaţi cu venit lunar net, între 2.500 şi 2.900 de lei, alţi trei funcţionari având venituri peste 3.000 de lei lunar. La Oradea 20 de funcţionari au salarii peste 3.000 de lei.

La Primăria Capitalei, din cei peste 1.000 de angajaţi, numai 400 au salarii sub 1.000 de lei, în timp ce leafa unui şef de direcţie este de 4.300 de lei. Numărul de direcţii este de 39. ; Au colaborat: Lavinia Bălulescu, Paula Bulzan, Matei Mircioane, Ioan Drâmbău, Mirela Dădăcuş.

Mama tripleţilor câştigă procesul cu statul

Câteva zeci de mame de gemeni şi tripleţi au protestat, ieri, în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Guvernului. Printre ele s-a numărat şi Ionela Danciu, mama tripleţilor care în urmă cu doi ani a dat statul în judecată cerând indemnizaţie egală pentru fiecare copil. Deşi născuse trei fetiţe, femeia nu primea indemnizaţie decât pentru una singură. 

Procesul a ajuns la instanţa supremă. Ieri, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul declarat de Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială Alba şi a dat dreptate mămicii.

Euro scade, Bursa derapează

Moneda naţională a recuperat ieri semnificativ din pierderea suferită în raport cu euro la sfârşitul săptămânii trecute, dar şi luni. Astfel, sentimentul pozitiv pentru toate valutele emergente au intensificat interesul investitorilor pentru plasamentele în lei.

Cursul de schimb anunţat de BNR pentru astăzi este de 3,8249 lei/euro, cu 9,84 bani mai redus decât cel de joi. Dacă în intervalul 1-6 octombrie, leul a înregistrat o depreciere de 5,52% în raport cu euro, în ultimele trei zile, acesta a recuperat 2,94%.

Corecţii agresive pentru segmentul SIF

Pe piaţa de capital însă, lucrurile nu au stat mai bine nici după reluarea tranzacţiilor de după dramatica zi de miercuri când bursa de la Bucureşti a fost închisă.

Dacă pieţele externe au fost revigorate de reducerea dobânzilor operată de băncile centrale, BVB s-a confruntat cu noi corecţii. Cea mai semnificativă depreciere, de 7,43%, a fost înregistrată de acţiunile Societăţilor de Investiţii Financiare (SIF). 

La categoria „blue chips“, cei mai lichizi zece emitenţi de la BVB au înregistrat o scădere de 1,72%, în timp ce indicele compozit a coborât cu 0,82%. 

Mărturia unui funcţionar

Un angajat al Primăriei Timişoara a acceptat să explice, sub protecţia anonimatului, cum s-a ajuns la venituri atât de mari. „Se dau bani pe ore suplimentare, sporuri, prime şi salarii de merit, dar numai pentru cei care au pile. Pentru ca să poată da orele suplimentare au închis pontajul prin sistemul informatic.

Există condici separate pentru orele suplimentare. S-au făcut angajări cu duiumul deşi nu avem de lucru. Stăm sufocaţi în birouri şi frecăm menta cei mai mulţi dintre noi. Să ştiţi că este groaznic. Te simţi inutil, lucru care te dezumanizează. Adevărul este că sunt două primării, una a celor cu pile, care au salarii duble sau triple, şi alta a noastră, cei fără pile”.

Ce facem cu banii?

Să îi plasăm în depozite la termen în lei, întrucât dobânzile oferite de bănci depăşesc chiar 10% pe an. Depozitele în euro s-ar putea dovedi mai puţin profitabile în următoarea perioadă, având în vedere că analiştii se aşteaptă la o apreciere a leului pe termen mediu.

Obligaţiunile municipale rămân o alternativă profitabilă pe termen lung, deşi nu sunt foarte accesibile investitorilor persoane fizice; acestea au dobânzi de peste 10% şi au principalul avantaj al neimpozitării.

Un risc minim pentru plasamente prezintă şi titlurile de stat, tran­zac­ţi­o­nate din acest an la Bursa de Valori Bucureşti.

Calendar revendicări

Premierul Tăriceanu i-a chemat azi pe repre­zentanţii celor patru con­fe­deraţii sindicale - BNS, CNS Cartel Alfa, CNSLR Frăţia şi CSDR, pentru a discuta problema majorării salariale în sistemul bugetar.

9.000 de mineri din exploatările mehedinţene se vor afla astăzi în grevă de avertisment, între orele 7.00 şi 9.00. Ei cer respectarea graficului livrărilor de cărbune, achitarea restanţelor şi retehnologizarea echipamentelor de extracţie.

Federaţia Sindicatelor din Radiocomunicaţii ameninţă cu declanşarea conflictului de muncă în cazul în care salariile nu vor creşte cu 25%.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite