VIDEO „Legionarii“ lui Iliescu, 20 de ani de chinuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Adevărul“ vă prezintă cutremurătoarele mărturii ale celor acuzaţi că au atacat Televiziunea Română la 13 iunie 1990. Continuăm publicarea imaginilor de la diver­siunea fesenistă din ziua de 13 iunie ’90. Vandalii au fost protejaţi, zeci de „gură-cască“ au ajuns în arest şi au fost anchetaţi abuziv.

După amiaza zilei de 13 iunie 1990: sute de manifestanţi intră în curtea Televiziunii strigând "Jos Iliescu". Oamenii sunt paşnici. Dintre ei ţâşneşte un civil, înarmat cu un baston de cauciuc şi un scut de poliţist.

Fără vreo motivaţie anume, acesta începe să lovească câţiva bărbaţi. Se produce panică, atacatorul fuge iar norodul porneşte în urmărirea lui. Identitatea acestuia a rămas până azi necunoscută. Mai mulţi oameni sunt filmaţi vorbind la portavoce în curtea TVR.

Un tânăr este surprins chiar în timp ce arunca cu pietre în geamurile Televiziunii iar alţi doi sunt filmaţi în timp ce aleargă şi strigă „Pietre, pietre". Niciunul dintre aceşti indivizi nu s-a aflat printre cei arestaţii în subsolul Televiziunii.

Au fost însă reţinuţi şi bătuţi cu bestialitate oameni simpli, culeşi de pe stradă. Vă prezentăm azi povestea a doi dintre ei. Cei care ne pot da detalii despre alte persoane din imagini sunt rugaţi să ne scrie la adresa de e-mail scrisori@adevarul.ro sau prin poştă, pe adresa Şoseaua Fabrica de Glucoză numărul 21, sector 2, Bucureşti.

Totul a început cu o lovitură în plex

Marin Stoica este unul dintre zecile de oameni arestaţi abuziv în subsolul Televiziunii în noaptea de 13 spre 14 iunie 1990. În acea seară, oamenii care răspunseseră apelului făcut de Ion Iliescu şi veniseră să vadă ce se întâmplă la Televiziune sau care treceau pur şi simplu prin zonă au căzut în capcana unui scenariu sinistru, fiind bătuţi cu bestialitate şi prezentaţi ca făcând parte din  „bandele legionare" care au devastat clădirea Televiziunii.

„Pe 13 iunie, la 9 seara, am plecat de acasă şi mă îndreptam spre Bulevardul Republicii. Aveam acolo un magazin unde făceam nişte lucrări de extindere şi ne grăbeam să terminăm. Mergeam pe jos, pe «Dorobanţi», pentru că era blocată circulaţia în zonă. Când am trecut prin dreptul Televiziunii a apărut un grup de vreo 10-15 indivizi care nu păreau a fi manifestanţi. De altfel, în jur era linişte, nu se întâmpla nimic. Arătau ciudat, parcă erau deghizaţi, mânjiţi pe faţă, negri de fum şi înarmaţi cu pietre şi cu cioburi de sticlă. Când ăştia au venit spre mine să mă ia la bătaie, m-am dus spre poarta Televiziunii, unde era un cordon de militari. Le-am spus să mă scape de acei indivizi şi m-au băgat în curtea Televiziunii", începe să povestească Marin Stoica.

Acesta îşi aminteşte că, în mod straniu, soldaţii şi poliţiştii din zonă erau complet nepăsători vizavi de grupul de indivizi turbulenţi, care se plimba în voie prin preajma Televiziunii, în schimb un cetăţean care căuta protecţie devenea suspect. Pentru Marin Stoica, coşmarul era abia la început:

„După ce am trecut de cordonul militarilor m-au preluat nişte miliţieni şi m-au băgat în subsolul Televiziunii, deşi protestam şi le spuneam că eu n-am făcut nimic, că vreau să ajung pe Bulevardul Republicii. A apărut un civil care m-a lovit puternic în plex. În subsol eram singur, dar după vreo cinci minute au mai adus câteva persoane pline de sânge, şi apoi au început să aducă mai mulţi şi mai mulţi. Au adus inclusiv un copil mic, apare pe casetă. După vreo jumătate de oră au apărut Paul Şoloc şi Răzvan Theodorescu, cu un aparat de filmat. Ne filmau şi ne întrebau ce-am cău­tat acolo să atacăm Televiziunea. Câte unii apucau să răspundă că n-au atacat, alţii mai luau şi pumni în bot".

„Nu mai daţi, că a făcut comoţie cerebrală"

După torturile din subsolul Televiziunii, arestaţii au intrat într-o nouă repriză de bătaie, după care cei care au rămas în picioare au fost transportaţi la Unitatea Militară de la Măgurele. Marin Stoica nu s-a numărat printre ei.

„Ne-au legat de mâini cu sfoară şi ne-au dus într-un studio mare. Acolo a apărut unul şi a început să ne înjure şi să ne spună că de ce i-am omorât soldaţii. Eu ştiu că n-a fost niciun soldat mort în zilele alea, nici măcar rănit. Apoi au mai venit câţiva indivizi care ne-au luat la bătaie pe fiecare în parte. Mie mi-au dat în cap cu o ţeavă şi cu pumnii în burtă. Am căzut la pământ şi a apărut o asistentă în halat alb. Îmi curgea sânge dintr-o ureche şi aia zice: «Nu mai daţi că a făcut comoţie cerebrală». De atunci nu mai ştiu nimic. M-am trezit a doua zi, pe la ora patru după-amiaza, la Spitalul Floreasca, complet dezbrăcat şi întins pe un pat lângă care se afla un doctor pe nume Onaca şi încă vreo 4-5 indivizi în uniforme de poliţie", povesteşte Marin Stoica.

Marin Stoica (în cămaşă roşie) a fost reţinut şi bătut, alături de proletari traşi pe sfoară de FSN şi de copii nevinovaţi

image

Bucureşteanul a scăpat ca prin minune din mâinile poliţiştilor. „Mi-au zis să mă îmbrac şi chiar atunci a apărut o mătuşă de-a mea care era asistentă chiar la Spitalul Floreasca. A intervenit ea: «Unde vreţi să îl duceţi? E nepotul meu, e om serios». A susţinut-o şi doctorul şi m-a mutat într-un salon. După un sfert de oră a venit mătuşa mea, mi-a adus hainele şi mi-a spus: «Ai cinci minute să dispari. Ăştia vor să te ia, toţi care au fost aduşi bătuţi sunt luaţi de poliţie». Am ieşit din salon şi am coborât în curtea spitalului. Pe scări şi în ­curte era plin de poliţişti. Am luat un taxi şi m-am dus acasă. Trei luni nu am ieşit din casă, mi-a fost frică, nu aveam nici acte, probabil mi le reţinuseră când mi-am pierdut cunoştinţa la Televiziune. După trei luni am primit citaţie să mă prezint pe Calea Rahovei. Acolo mi-au dat actele şi mi-au spus că a fost o confuzie", mărturiseşte, indignat, Marin Stoica.

După 20 de ani bucureşteanul continuă să-şi caute dreptatea şi se judecă încă cu statul român pentru traumele suferite în noaptea de 13 spre 14 iunie 1990. „Am ajuns până la Strasbourg şi ­n-am de gând să renunţ. Merg până la capăt. Cineva trebuie să plătească pentru toate problemele de sănătate care mi s-au tras de la acele bătăi cumplite", declară Marin Stoica.

"Ăştia care atacaseră Televiziunea erau nişte vandali şi nişte anarhişti ordinari şi nişte marginali."
Ion Iliescu
fost preşedinte al României

"Ne-au legat de mâini cu sfoară şi ne-au dus într-un studio mare. Acolo a apărut unul şi a început să ne înjure şi să ne spună că de ce i-am omorât soldaţii."
Marin Stoica
reţinut abuziv la 13 iunie 1990

Bolnavul care a fost bătut de toată lumea

Daniel Stănescu are în prezent 41 de ani şi capul plin de cicatrice

image

Daniel Stănescu avea 21 de ani la Mineriada din iunie 1990. Viaţa nu fusese darnică cu el. Suferea de schizofrenie şi de hepatită cronică.
La 13 iunie 1990 se afla şi el, hoinar, prin zona Televiziunii. Când a văzut că lucrurile se precipită a vrut să fugă. A fost prins, arestat, bătut iar actele sale de identitate au ajuns să fie filmate alături de cuţite şi de încărcătoare pentru pistoale.

Imaginile au fost difuzate la TVR şi o ţară întreagă a asociat figura lui Daniel cu cea a criminalilor care periclitează democraţia la Bucureşti. Fiind rănit în urma loviturilor, Daniel Stănescu a fost transportat la Spitalul de Urgenţă. Asistentele l-au cusut, l-au bandajat şi l-au trimis acasă pe picioarele lui.

În ziua de 14 iunie, tânărul a mers la Televiziune ­să-şi ridice actele. A fost prins de mineri pe stradă, în zona Universităţii, bătut din nou, de astă dată cu bâtele în cap, predat Poliţiei şi trimis în arestul de la Măgurele. Avea să stea acolo, fără medicamentele necesare pentru a-i ţine în frâu bolile, timp de trei săptămâni. Ce a fost la Măgurele?

Actele lui Daniel Stănescu au fost prezentate la TVR

image

„Femei violate, câini asmuţiţi pe noi, miros de fecale. Lagăr, ce să mai", spune Daniel. În septembrie 1990, mai mulţi cetăţeni din lotul Măgurele au fost chemaţi la proces în calitate de inculpaţi. Iar acest proces a fost prelungit aproape două decenii. Mihaela Alexandrescu, mama lui Daniel, spune că abia anul trecut s-a încheiat totul: „A fost chemat la Parchet şi a fost declarat parte vătămată".

Ticăloşia sistemului arată în felul următor: mama lui Daniel Stănescu se teme acum să apară în ziar, îngrijorată că fiul ei ar putea fi anchetat din nou. Este apogeul dezamăgirii şi al resemnării, acest moment în care victimele sunt mulţumite că au scăpat cu câteva răni, câteva traume pe viaţă şi un sfert de vară în arest. Daniel Stănescu este acum un om de 41 de ani, necăsătorit. Locuieşte cu mama sa. În urma bătăilor primite la Televiziune, în Piaţa Universităţii şi la Măgurele, Daniel a suferit 11 operaţii la cap şi trăieşte.

"La Măgurele au fost femei violate, câini asmuţiţi pe noi, miros de fecale. Lagăr, ce să mai..."
Daniel Stănescu
reţinut abuziv la 13 iunie 1990

Omul de fotbal Constantin Iacov, singurul huligan autodeclarat

Tudor Barbu (stânga) l-a intervievat pe Constantin Iacov, odată cu o studentă anonimă

image

În prima parte a zilei de 13 iunie 1990, unul dintre participanţii la luptele dintre poliţişti şi manifestanţii din Piaţa Universităţii a fost Constantin Iacov, fostul patron al echipei de fotbal FC Naţional, aspirant, anul trecut, la funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal. Costi Iacov intră în scenă în timp ce Tudor Barbu, reporterul TVR, lua un interviu unei studente la Arhitectură.

Tânăra explica faptul că în dimineaţa zilei de 13 iunie, câţiva colegi fuseseră arestaţi de Poliţie în incinta facultăţii iar muncitorii de la IMGB forţaseră intrarea în facultate.

Întâmplător sau nu, Iacov aduce o mărturie pe placul celor de la TVR şi implicit a Puterii de la acea dată. El spune răspicat că se numără printre cei care au forţat cordonul de poliţişti.

Este exact ce susţinea Iliescu la TVR, în după-amiaza acelei zile: că „bande de vandali au atacat cadrele de Poliţie". Aparent, Barbu şi Iacov nu se cunosc. În realitate, cei doi făceau parte din acelaşi cerc de prieteni.

Tudor Barbu: Aţi fost şi dumneavoastră martor? Cum vă numiţi?

Constantin Iacov: Iacov Dumitru Constantin mă numesc...

Tudor Barbu: Student?

Constantin Iacov: Nu, elev la Liceul Economic nr. 3, ultimul an.

Tudor Barbu: Aţi fost martor la evenimentele de aici? Ce ne puteţi spune, aşa, în câteva cuvinte, pentru „Actualităţi"?

Constantin Iacov: Da, am fost lângă biserică şi am forţat şi noi intrarea...

Tudor Barbu: Care intrare?

Constantin Iacov: Spre Piaţă. La început au fost băieţii cu...

Tudor Barbu: Deci aţi forţat cordonul de poliţişti...

Constantin Iacov: Da, am forţat cordonul de poliţişti, după aia au venit cei cu scuturile şi au intrat în noi. Pot să vă arăt pe spate că sunt lovit şi eu.

Tudor Barbu: În ce scop aţi vrut să forţaţi acest cordon?

Constantin Iacov: Să pătrundem în Piaţă, înapoi. Să ne reîntoarcem în Piaţă.

Intervine studenta de la Arhitectură: Nu vă supăraţi, cele două lucruri nu au nicio legătură...

Tudor Barbu: Nu este nicio problemă. Şi acesta este un adevăr.

Studenta: Cetăţenii care au venit sub deviza „IMGB face ordine" ne-au rupt pancartele pe care scria „Vrem să ştim ce s-a întâmplat cu colegii noştri". Vreau să vă spun că noi nu am plecat de sub această colonadă, din faţa şcolii. Şi cu toate acestea, uşa noastră a fost spartă şi au fost câţiva răniţi.

Tudor Barbu: Vă mulţumesc mult de tot.

Contactat telefonic, Iacov a declarat că intervenţia lui la TVR nu a fost întâmplătoare. Tudor Barbu îl cunoştea personal pe Constantin Iacov.

„Fusese coleg cu fratele meu mai mare şi pe mine mă cunoştea destul de bine". Iacov s-a întâlnit cu Barbu în urmă cu câţiva ani, iar ziaristul i-a spus că în dimineaţa zilei de 14 iunie 1990 un poliţist a venit la TVR şi a cerut caseta pe care acesta o înregistrase cu o zi înainte.

„Barbu nu i-a dat caseta, iar eu i-am mulţumit pentru asta. Nu ştiu câţi oameni ar fi avut acest curaj". Iacov spune că are un trecut revoluţionar încărcat, la 28 ianuarie 1990 fiind chiar arestat în faţa Palatului Victoria, cu ocazia mitingului anti-FSN. A fost eliberat după cinci ore. La 28 ianuarie 1990, anti-feseniştii au încercat să intre cu forţa în Palatul Victoria iar o zi mai târziu a avut loc prima Mineriadă (paşnică) din România.

"Tudor Barbu fusese coleg cu fratele meu şi mă cunoştea destul de bine."
Constantin Iacov
huligan autodeclarat

image
Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite