CCR a decis: Legea Educaţiei este constituţională/ Geoană face apel la Băsescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătorul Curţii Constituţionale a anunţat că Legea Educaţiei, adoptată prin asumarea răspunderii guvernamentale, este constituţională. Decizia a fost luată cu 7 voturi "pentru" şi două "împotrivă".

Sesizările depuse de şeful Senatului şi de cei 108 parlamentari ai PSD, PC şi PNL au fost respinse, aşa că Legea urmează să fie trimisă preşedintelui Traian Băsescu pentru promulgare.

Mircea Geoană, Preşedintele Senatului, a contestat Legea Educaţiei la Curtea Constituţională, motivând că procedura prin care a fost adoptat actul normativ a fost neconstituţională.

"Tergiversarea punerii în aplicare a legii aparţine celor care se tem că pierd privilegii nelegitime", declara ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, înainte de analiza CCR.

Replica lui Mircea Geoană

După decizia CCR, preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat că va face o nouă sesizare şi a făcut apel către şeful statului,să nu promulge legea.

"După ce această lege va fi eventual promulgată, îmi păstrez dreptul de a resesiza Curtea Constituţională, dar decizia trebuie comentată după motivarea Curţii. Printr-o procedura neconstituţională, însă, nu poate rezulta o lege constituţională.

Mircea Geoană

Vreau să fac un apel extrem de serios către preşedintele Traian Băsescu de a nu promulga această lege. Curtea s-a pronunţat (şi este singura decizie în acest sens) că angajarea răspunderii pe această lege este neconstituţională, iar preşedintele României ar crea un precedent extrem de periculos la adresa ordinii constituţionale şi a stabilităţii sistemului legislativ din România dacă ar promulga o astfel de lege. Niciun fel de inters politic pentru a păstra o majoritate efemeră, nu dă drept preşedintelui de a încălca Constituţia", a declarat Mircea Geoană.  

În urma deciziei CCR, ministrul Funeriu a fost chemat la Cotroceni, pentru discuţii cu preşedintele Traian Băsescu.

Replica lui Daniel Funeriu

Ministrul Educaţiei consideră că decizia Curţii este un pas înainte important, următorul fiind promulgarea actului normativ de către preşedintele Traian Băsescu.

image

El a precizat, pentru Mediafax, că decizia Curţii Constituţionale, oricare ar fi aceasta, pozitivă sau negativă, nu se discută, ci se aplică. De asemenea, după ce legea va fi promulgată de preşedintele Traian Băsescu, va discuta mai mult despre acest act normativ important pentru şcoala românească.

Vedeţi şi:

Haos procedural  pe legea Educaţiei

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite