Lecţie de tir pentru copii de zece ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii clujeni le-au pus arma în mână elevilor de clasa a V-a. Cu ocazia zilei porţilor deschise la Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj, zeci de elevi din mai multe comune clujene

Poliţiştii clujeni le-au pus arma în mână elevilor de clasa a V-a. Cu ocazia zilei porţilor deschise la Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj, zeci de elevi din mai multe comune clujene au avut parte, joi, de o adevărată lecţie de tir.

Deşi scopul evenimentului a fost prevenirea violenţei şi familiarizarea elevilor cu activităţile poliţiştilor, tinerilor li s-a permis şi să tragă cu armele agenţilor. Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) a reacţionat imediat.

„A venit ca o mănuşă la activităţile extraşcolare ale elevilor. Le plac tot ce e violent, teribil. S-ar fi putut găsi şi alte modalităţi, mai sigure”, a susţinut Anca Radu, purtător de cuvânt al instituţiei.

În replică, reprezentanţii IPJ Cluj susţin că nu s-a exagerat deloc. „S-a folosit muniţie de manevră, care imită zgomotul unui foc de armă. Nu a fost vorba de o şedinţă de folosire a armelor”, spune inspectorul Gina Pop, coordonatorul compartimentului de prevenire din cadrul IPJ Cluj. La acţiunea poliţiei au luat parte zeci de elevi din Câţcău, Chinteni şi Panticeu.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite