Laurenţiu Buş şi Adrian Cuciula, pe făraş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Laurenţiu Buş şi Adrian Cuciula, pe făraş
Laurenţiu Buş şi Adrian Cuciula, pe făraş

Conducerea Universităţii Cluj va renunţa în perioada următoare la mijlocaşul Laurenţiu Buş şi la fundaşul Adrian Cuciula.

În cazul primului atât conducerea cât şi stafful tehnic au fost nemulţumiţi de atitudinea pe care o are visavi de coechipierii săi şi pe teren nu a demonstrat că este o soluţie viabilă, iar Cuciula nu a reuşit să se impună în partidele din pregătiri. Pentru Buş, Florian Walter negociază cu o echipă de Serie C, conform unor informaţii. Adus de la Dinamo Bucureşti, unde era în probe, Cuciula nu este considerat o soluţie viabilă nici pentru postul de fundaş central, şi nici pentru cel de fundaş stânga. În altă ordine de idei, la Universitatea este aşteptat îîn zilele următoare un mijlocaş brazilian, care ar urma să preia postul coordonatorului de joc. De asemenea, cum pentru portarul Bogdan Fărcaş există negocieri avansate pentru un împrumut pe un an la Dinamo, Universitatea mai doreşte achiziţionarea unui portar român.


expl foto> cuciula, in stanga, va parasi in curand Universitatea

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite