Laureaţii Nobel, cu ochii pe criză

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Economiştii premiaţi cred că aplicarea inovaţiilor, protecţia locurilor de muncă şi investiţiile în infrastructură ne vor scoate la liman. Al treilea laureat al Premiului Nobel pentru economie care a vizitat România în 2009, Edward C. Prescott, spune că guvernele bune sunt cele ce creează cadrul propice pentru afaceri.

„Nu orice guvern este unul rău, iar guvernele bune sunt cele care reuşesc să creeze un cadru propice pentru activitatea economică, fără însă a dori să conducă economia.

Din păcate, există politicieni care cred că ştiu lucrurile mai bine decât oamenii de afaceri. Aceşti politicieni se apucă să elaboreze politici industriale, iar dacă lucrurile nu ies bine, atunci trec la o altă abordare“, a spus laureatul Premiului Nobel pentru economie Edward C. Prescott, sosit ieri la Bucureşti pentru a susţine o conferinţă privind rolul guvernelor în declanşarea crizei.

Comparând criza din SUA din anii 1928-1933 cu cea de astăzi, economistul american a descoperit câteva similitudini şi o mare diferenţă. Aceasta din urmă constă în faptul că la începutul secolului XX s-a înregistrat o scădere a PIB de 40%, în timp ce acum avem o contracţie a Produsului Intern Brut american de numai 5%.

Din păcate, a subliniat Prescott, există o serie de asemănări la nivel politic, ce pot înrăutăţi criza pe care o traversăm: în ambele cazuri au existat tendinţe împotriva emigrării, antiglobalizare, ca şi răscumpărarea afacerilor aflate în dificultate.

Mecanismul recesiunii

Mecanismul care a dus la criză, în opinia lui Prescott, este bazat pe panica generată de posibilitatea creşterii impozitelor, care a sporit nevoia de economie la nivelul companiilor şi al gospodăriilor.

„Nu lipsa de credite a generat criza de investiţii, ci frica de creşterea impozitelor, care te-ar obliga să plăteşti mâine mai mult decât azi pentru acelaşi lucru. Dacă la asta adăugăm şi ipotecile, avem tabloul elementelor care au ruinat gospodăriile şi au contribuit substanţial la generarea crizei“, a precizat Edward C. Prescott.

Câteva idei ale laureaţilor

Edmund Phelps: „Cel mai rău lucru este să opreşti inovaţia într-o perioadă de recesiune profundă“.

Joseph Stiglitz: „E nevoie de măsuri active pentru a conserva locurile de muncă. Orice şomer nou înseamnă prelungirea crizei cu încă o zi“.

Edward C. Prescott: „România are o problemă mică acum şi îşi va reveni dacă nu face prostii. Un guvern bun este cel care reduce impozitele şi creşte productivitatea“.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite