Laura nu mai are stare
0Laura Irimia se simte mai bine de la o zi la alta. Tânăra mămică de 32 de ani nu mai are stare, chiar dacă în urmă cu doar cinci zile a trecut printr-o operaţie riscantă de extirpare a unei tumori cerebrale.
“De dimineaţă am venit să o văd pe Laura şi m-am speriat că nu era în rezervă. A venit peste câteva minute şi mi-a spus senină că se plictisea şi a plecat la plimbare prin spital”, ne-a povestit, ieri, Eugen Irimia, soţul Laurei.
Medicii sunt optimişti şi i-au promis Laurei că, dacă nu vor apărea complicaţii, miercuri va pleca acasă. Rudele o aşteaptă cu nerăbdare. “Am vorbit la telefon cu Laura. Nu-mi vine să cred că am auzit-o după atâtea zile”, a spus emotionată verişoara tinerei mămici. Şi asistentele care o supravegheză permanent pe pacientă spun că totul este bine.
Laura Irimia a trecut în urmă cu cinci zile printr-o operaţie maraton care a durat 20 de ore, prin care i-a fost extirpată tumoarea instalată în canalul auditiv şi lipită de trunchiul cerebral.
Chiar dacă exista riscul ca ea să rămână cu sechele postoperatorii, trei medici cu mâini de aur au reuşit să facă un miracol. Tânăra mămică a acceptat să ne împărtăşească zilnic, câteva săptămâni înainte de operaţie, un jurnal al suferinţei prin care trecea.