Laptopuri de circa 1,3 miliarde de lei vechi pentru consilierii locali

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Local al municipiului Arad a achiziţionat 24 de laptopuri destinate consilierilor locali, suma plătită ridicându-se la circa 1,3 miliarde de lei vechi. Laptopurile, în valoare de 54

Consiliul Local al municipiului Arad a achiziţionat 24 de laptopuri destinate consilierilor locali, suma plătită ridicându-se la circa 1,3 miliarde de lei vechi. Laptopurile, în valoare de 54 milioane de lei vechi fiecare, au început să fie distribuite consilierilor locali care au la dispoziţie doar câteva săptămâni pentru a se familiariza cu ele şi a învăţa să le folosească. Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Arad, Valer Mărginean, activitatea consilierilor va fi mult mai eficientă, iar comunicarea dintre executiv şi consilieri se va uşura. În ceea ce priveşte amortizarea investiţiei, Mărginean a apreciat că aceasta se va realiza în aproximativ un an şi jumătate, având în vedere că hârtia pentru imprimantă şi tonerul - necesare înainte de achiziţionarea laptopurilor - costau în jur de un miliard de lei vechi anual. Totuşi, tocmai unul dintre consilierii care au iniţiat proiectul de hotărâre pentru achiziţionarea laptopurilor a refuzat să-l ridice de la primărie, nemulţumit fiind de preţul de achiziţie. Este vorba de consilierul independent (fost PSD) Coloman Edeleni, în opinia căruia puteau fi achiziţionate laptopuri suficient de performante la jumătate din preţul plătit de primărie. Din acest motiv, Edeleni a decis că va folosi în continuare laptopul personal, mult mai ieftin decât cele achiziţionate de CLM.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite