Laptele ţăranilor, hrana porcilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Laptele ţăranilor, hrana porcilor
Laptele ţăranilor, hrana porcilor

Fermierii autohtoni preferă să arunce laptele la porci decât să-l vândă procesatorilor la preţuri care nu le acoperă costurile. Până ajunge pe raftul magazinelor, laptele este scumpit de patru-cinci ori, spun producătorii, care primesc de la fabrici între 30 de bani şi 1,2 lei pentru un litru.

Citiţi şi:


Crescătorii de vaci din România spun că, în cazul în care procesatorii nu vor accepta o majorare a preţului laptelui achiziţionat de la ei, iar Ministerul Agriculturii nu le va plăti subvenţiile, vor trece la proteste şi vor urma exemplele fermierilor din Belgia sau din Franţa, care au irigat câmpurile cu peste trei milioane de litri de lapte.

„În prezent, procesatorii plătesc un preţ mizerabil, de 30-40 de bani pe litru, pentru laptele colectat de la ţărani, şi de maximum 1,2 lei pentru cel cumpărat de la marile ferme, care sunt aliniate la standardele UE“, afirmă Costel Caraş, preşedintele Sindicatului Crescătorilor de Taurine din România (SCTR). Cu banii primiţi pe lapte, fermierii ar putea să-şi cumpere o caramea, o gumă de mestecat sau o ţigară. Pentru o sticlă de apă minerală, banii nu le-ar ajunge.

Procesatorii nu văd nicio problemă

Potrivit acestuia, de la 1 octombrie, fabricile producătoare de lactate ar trebui să plătească un preţ mai mare cu aproximativ 20% pentru materia primă cumpărată de la fermieri. „Dacă până la 10 octombrie nu se vor ţine de cuvânt şi nu vor înţelege că noi nu ne acoperim costurile cu banii pe care-i primim de la ei, vom stopa livrarea de lapte. Mai bine îl aruncăm decât să-l dăm de pomană marilor procesatori“, spune Caraş.  Piaţa internă a lactatelor valorează aproape un miliard de euro. Principalii producători sunt Friesland, Danone, Albalact şi La Dorna.

Pe de altă parte, producătorii de lactate susţin că preţul intern al laptelui este corect calculat şi este chiar mai mare decât cel din Uniunea Europeană.

„În UE, preţul de achiziţie este de 18-22 de eurocenţi pe litru, în timp ce la noi este de 25 de eurocenţi“, susţine Valentin Blănaru, preşedintele Asociaţiei Patronale Române din Industria Laptelui . El a adăugat că fermierii sunt degeaba nemulţumiţi, întrucât laptele furnizat de majoritatea acestora nu corespunde normelor UE şi nu poate fi cumpărat la preţurile cerute de ei.  „Din cauza lipsei de lapte conform cu normele UE, producătorii de lactate sunt nevoiţi să recurgă la importuri. Circa 25% din cantitatea necesară pentru procesarea internă provine din Ungaria sau Polonia“, a completat Blănaru.

România are un efectiv de 2,6 milioane de bovine, în scădere cu 8,8% faţă de anul trecut, şi doar 1,5 milioane de vaci de lapte.

Comercianţii, rău-platnici

O altă nemulţumire a fermierilor este faptul că procesatorii plătesc laptele foarte târziu. „Eu am 300 de vaci de muls şi produc doar lapte conform normelor UE, pe care-l vând cu 1,2 lei pe litru unui procesator din Ploieşti. Banii îi primesc la 35-40 de zile după livrare. Sunt norocos, deoarece există foarte mulţi fermieri care încasează banii chiar şi după patru-cinci luni de când au predat laptele“, a declarat Mihai Petcu, directorul general al fermei Agroindustriala Pantelimon.

Petcu spune că un litru de lapte conform cumpărat de la fermă ar trebui să coste minimum 1,5 lei. „Sunt trei tipuri de crescători de vaci: cei ca mine, care au făcut investiţii masive şi care au profit de maximum 5%, cei care au patru-cinci vaci şi vând laptele «la negru» (n.n. – în pieţe sau la vecini) cu trei lei pe litru şi o duc bine-mersi, şi ţăranii, care dau laptele la procesatori cu 30-40 de bani şi nu câştigă absolut nimic“, susţine Petcu.

Totodată, el spune că producătorii sunt la mâna procesatorilor de lactate, cât timp nu sunt uniţi într-o asociaţie unică la nivel naţional, care să le reprezinte interesele. „Companiile mari fac ce vor cu noi. Am lucrat cu o multinaţională care m-a sunat şi mi-a zis că, începând cu a doua zi, nu-mi va mai cumpăra laptele. La fel ca mine păţesc zilnic şi alţi fermieri“, spune Petcu.

Ţăranii din Cluj, fără comenzi din aprilie

Ţăranii din Ceanu Mare, comuna cu cei mai mulţi crescători de animale din judeţul Cluj, aruncă la porci mii de litri de lapte zilnic din luna aprilie, după  ce nu au mai avut cui să-l vândă.

Potrivit viceprimarului comunei, Adelina Popa, s-a ajuns la situaţia aceasta după ce intermediarul care colecta laptele, firma Translact, nu a mai ajuns la o înţelegere contractuală cu firmele procesatoare, ceea ce i-a făcut pe ţăranii din Ceanu Mare să arunce laptele.

„Din luna mai nu am mai văzut niciun ban. Ne descurcăm şi noi cum putem“, spune Hegheş Felicia (72 de ani),  crescătoare de bovine. Situaţia se va schimba în circa două săptămâni, deoarece Primăria a semnat un contract cu un nou intermediar, Agromec Mociu, care va prelua laptele pentru procesatorul Albalact, din judeţul Alba.

„Se fac contracte individuale cu fiecare producător în parte, pentru a avea de data aceasta cât de cât control asupra situaţiei. Sperăm doar să se ţină de lucru firma, pentru a evita o asemenea situaţie disperată“, a explicat ieri viceprimarul comunei Ceanu Mare.

Ţăranii din Ceanu Mare îşi vor vinde laptele cu 60 de bani pe litru, sumă pe care o consideră infimă, însă sunt mulţumiţi cu faptul că acum vor avea cui să-l vândă. „Preţul unui litru ar trebui să fie echivalent măcar cu cel al unui litru de băutură răcoritoare, care e plină de chimicale şi alţi aditivi. E bine că-l putem da şi cu atât”, a precizat Adelina Popa.

Etapele scumpirilor

Până când îl cumpărăm, laptele suportă cel puţin trei majorări de preţ, pe filiera fermier - firmă colectoare - producător de lactate - magazin. Un litru de lapte pleacă de la fermieri la un preţ de 30 de bani, maximum 1,2 lei, iar în magazin un litru de lapte ambalat în pungă, cu doar 1,5% grăsime, costă minimum 2,5 lei.

„Primii care majorează sunt firmele colectoare. După aceea, producătorii dublează preţul, iar retailerii vin şi ei cu adaosul comercial foarte mare“, explică Mihai Petcu. O cutie cu smântână de 300 de grame costă trei-patru lei, iar pentru o sticlă de lapte bătut plătim minimum trei lei.

Ce este laptele conform?

Ca să fie conform normelor UE, un mililitru de lapte nu trebuie să conţină mai mult de 100.000 de germeni, iar numărul celulelor somatice să nu depăşească 400.000 pe mililitru.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite