Laboratoare pe bandă rulantă pentru liceele din Bacău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O asociaţie caritabilă a oferit din 1995 nu mai puţin de 37 de laboratoare de diverse specializări instituţiilor de învăţământ din Bacău

Creştină de Caritate, Misiune şi Ajutor Olanda - România "Betania".
"Am decis să oferim 32 de calculatoare performante, în valoare de opt sute de milioane de lei, deoarece am considerat că e nevoie de condiţii mai bune pentru pregătirea elevilor. Astfel contribuim la asigurarea unui viitor mai bun pentru tineri. Este al 37-lea laborator pe care îl realizăm şi sunt sigur că în acest an vom reuşi să ajungem la 40", a declarat Andre Muit, preşedintele asociaţiei. La inaugurarea laboratorului au participat elevii şi conducerea liceului, precum şi autorităţi locale. "Mulţumesc Betaniei şi preşedintelui Andre Muit. Sprijinul pe care ni l-a acordat de fiecare dată nu poate fi explicat în cuvinte. Promit că nu îl vom lăsa în pace atunci când va începe procesul de reabilitare a învăţământului, asigurându-l totodată de respectul pe care îl merită din plin", a precizat directorul Colegiului "Ferdinand", profesor Ghiorghi Iorga. "Este de admirat modul în care
Betania
sprijină învăţământul local. Trebuie să mulţumim mai ales pentru faptul că investiţiile perfecţionează generaţia de mâine, a spus Constantin Giosanu, director în cadrul Primăriei Bacău. şi şeful Inspectoratului şcolar a apreciat investiţia realizată de olandezi, iar directorul colegiului a purtat pe tot parcursul festivităţii o panglică de culoare portocalie.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite