Jurământul noilor miniştri, fără şampanie, dar cu îmbrânceli

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Băsescu nu a renunţat nici în Joia Mare la criticile adresate guvernului Noii miniştri ai Cabinetului Tăriceanu au depus, ieri, jurământul în faţa preşedintelui Traian

Preşedintele Băsescu nu a renunţat nici în Joia Mare la criticile adresate guvernului

Noii miniştri ai Cabinetului Tăriceanu au depus, ieri, jurământul în faţa preşedintelui Traian Băsescu, dar, pentru prima oară la o astfel de ceremonie, Administraţia Prezidenţială nu a oferit şi o cupă de şampanie.

Şeful statului a ţinut un discurs mult mai scurt decât de obicei, în care i-a avertizat pe membrii guvernului că va fi un observator "extrem de exigent" al activităţii lor. Băsescu nu s-a abţinut şi de la o mică ironie care a provocat o grimasă a premierului Tăriceanu. "Îmi pare rău că nu e prezent la această ceremonie şi domnul Mircea Geoană. L-am invitat în calitate de preşedinte al unui partid care a susţinut şi, cu siguranţă, va susţine în continuare actualul guvern", a declarat zâmbind Băsescu. El le-a mai spus noilor miniştri că şi-ar dori ca, la sfârşitul mandatului lor, să infirme aprecierile făcute acum două zile. Miercuri seara, şeful statului a afirmat că actualul guvern seamănă cu un consiliu de administraţie, care reprezintă interese de afaceri. Ieri, după discurs, preşedintele României a dat mâna, fără niciun pic de căldură, cu premierul şi alţi câţiva înalţi demnitari, după care a părăsit brusc sala. Rămaşi fără obişnuita cupă de şampanie, însoţită de schimburi de amabilităţi, miniştrii guvernului Tăriceanu s-au felicitat între ei şi au părăsit val-vârtej Palatul Cotroceni.

"Orice încălcare a Constituţiei e un lucru grav"

Preşedintele Traian Băsescu a ţinut ca, ieri, în cadrul ceremonialului de depunere a jurământului să puncteze victoria obţinută la Curtea Constituţională. "Niciun articol din Constituţie nu poate fi încălcat, nici puţin, nici grav. Orice încălcare a Constituţiei e un lucru grav", a spus Băsescu. După ce a făcut aceste afirmaţii, şeful statului a avut un scurt schimb de replici cu preşedintele Curţii Constituţionale, Ioan Vida. De altfel, Vida a fost singura persoană prezentă la Cotroceni cu care Băsescu a glumit şi a râs.

Ciocnire între consilierul lui Băsescu şi al lui Vosganian

Ceremonia de la Palatul Cotroceni nu numai că a fost mai rece ca niciodată, dar s-a încheiat şi cu o îmbrânceală în toată regula între consilierul prezidenţial Bogdan Bujor Teodoriu şi Dumitru Cocea, consilierul ministrului economiei şi finanţelor. De fapt, Teodoriu voia să se certe cu însuşi ministrul economiei, Varujan Vosganian. Imediat după jurământ, consilierul prezidenţial a început să strige la ministrul liberal: "Vrei să discutăm în directive, hai să discutăm în directive!". În acel moment, Cocea l-a împins uşor pe Teodoriu şi i-a spus că nu e momentul unor astfel de discuţii. Consilierul prezidenţial a devenit şi mai nervos şi a început să ţipe la consilierul ministerial: "Cine eşti tu, domnule colonel?!". Cum presa începuse să se strângă în jurul lor, Cocea s-a întors cu spatele şi a părăsit câmpul de bătălie.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite