Spitalul Judeţean din Severin, fără oxigen

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spitalul Judeţean din Severin, fără oxigen
Spitalul Judeţean din Severin, fără oxigen

Medicii operează doar cazurile grave, celelalte intervenţii fiind amânate

Pentru că are datorii la furnizorul de oxigen, Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Severin este în pericol să rămână fără gazul vital unui bolnav aflat pe masa de operaţie. În urma unei adrese primite ieri, conducerea spitalului a fost somată să plătească o parte din restanţa de 190.000 de lei pe care o datorează firmei ce aprovizionează unitatea sanitară cu oxigen. „Într-adevăr, s-a făcut o comandă către furnizorul de oxigen. În urma unei discuţii telefonice, acesta a condiţionat plata anumitor facturi, dar nu a fost nicio problemă să rămânem fără oxigen, să nu se poată desfăşura actul medical“, a precizat Margareta Popescu, directorul economic al unităţii.

Pacienţi amânaţi, pentru a evita orice risc


Datoriile spitalului către furnizorul de oxigen datează din mai 2009, iar termenul scadent al fiecărei facturi este de 30 de zile. Pentru o zi obişnuită, SJU Severin ar avea nevoie de 400 de metri cubi de oxigen, însă ieri, în staţia de oxigen a spitalului, erau doar 300.
Medicii susţin că au ajuns în situaţia de a opera doar cazurile grave. „Aveam programaţi doi bolnavi cu adenom de prostată şi nu se impunea neapărat intervenţia, fiind aceste lipsuri. Am înţeles că este o situaţie neplăcută în ceea ce priveşte oxigenul, drept pentru care i-am amânat, nefiind vorba de urgenţă. Am considerat că e mai bine să rezolv urgenţele, aşa că nu am riscat“, a declarat dr. Emil Traşcă, şeful Secţiei de Urologie din SJU Severin.
Situaţia lasă de dorit şi în cazul câmpurilor de operaţie, respectiv a cearşafurilor sterilizate, necesare pentru blocul operator. „O altă problemă pe care am avut-o a fost lipsa câmpurilor. A trebuit să ne cârpim cum am putut. Am mai făcut rost de câteva de la farmacii“, adaugă medicul Emil Traşcă. Şeful Secţiei de Urologie susţine că, din cauza lipsei acestor materiale, atât el, cât şi colegii săi se expun unor riscuri: „Dacă aţi fi văzut că, ieri, una dintre intervenţii a trebuit să o fac doar cu un şorţ de protecţie şi cu mănuşi, ca să pot să nu amân bolnavul, pentru că era o urgenţă. E un risc foarte mare. Dacă nu mi-l asumam, bolnavul ajungea într-o situaţie gravă, o complicaţie majoră. Astăzi avem sistate trei operaţii, ieri am făcut patru şi deja de la operaţia a doua am început să ne cârpim cu ce am avut“.

Bolnavii sunt înţelegători


Lipsurile se răsfrâng asupra pacienţilor. „Eram aranjat pentru o operaţie de prostată, mi-au făcut tot ce trebuie şi veni domnul doctor, ne anunţară că nu e oxigen. A zis să nu mâncăm, că s-ar putea să vină oxigenul“, a povestit Gheorghe Obrocea, pacient venit din Pătulele. Un alt pacient amânat pentru operaţie este şi Şerban Şteanţă din comuna Tâmna, care înţelege situaţia creată: „E lipsă de oxigen. Ni s-a spus că e pe cale să vină de la Timişoara. Trebuia să fiu operat de prostată şi am fost amânat. Ce putem să facem?“.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite