Judeţ cu judeţ:Aproape 8.000 de braşoveni sunt executaţi silit de Casa de Asigurări de Sănătate pentru neplata contribuţiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

 Tribunalul Călăraşi a decis că reţinerea a 25% din indemnizaţia de concediu în cazul profesorilor este ilegală. Doi bărbaţi din comuna Cumpăna, Constanţa, au fost prinşi în timp ce încercau să vândă jumătate de kilogram de canabis. Inspectorii Direcţiei Sanitar-Veterinare au depistat prezenţa virusului gripei aviare la 20 de gâşte în zona Cot Candura din Delta Dunării.

ALBA. Doina Scutea, decanul Baroului Alba, a fost prezentată, ieri, instanţei cu propunere de arestare preventivă. În acelaşi dosar de corupţie este cercetat şi Ştefan Anghel Bogin, directorul adjunct al Direcţiei de Finanţe Alba.

ARAD. Tată de ministru cu salariu de 2.000 de euro în învăţământ. Potrivit declaraţiei de avere, atât primeşte pe lună Ionel Funeriu (65 de ani), tatăl lui Daniel Funeriu, ministrul Educaţiei, la Universitatea de stat „Aurel Vlaicu" din Arad.

ARGEŞ. Fabrica de pâine a Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului a fost închisă pentru igienizare pe perioadă nedeterminată, iar cei 20 de angajaţi au fost trimişi acasă. Măsura a fost luată după ce fabrica a fost amendată cu 40.000 de lei.

BACĂU. Aproape 6.000 de băcăuani cu venituri sub 1.318 de lei au încheiat convenţii individuale cu CET pentru a beneficia de plata integrală a facturilor la încălzire oferită de Primărie.

BIHOR. Afacerile lui Beniamin Rus, milionarul orădean din Top Forbes, sunt verificate de procurorii anticorupţie. Copii după contractele firmei Selina au fost ridicate din biroul lui şi de la Consiliul Judeţean Maramureș, unde are contractate lucrări.

BISTRIŢA-NĂSĂUD. Coadă la înmatriculare. După ce Ministerul Mediului a anunţat scumpirea taxelor de înmatriculare, bistriţenii se înghesuie la Registrul Auto Român ca să îşi înscrie maşinile. Zilnic sunt verificate circa 100 de maşini.

BOTOŞANI. Peste 30 de persoane care beneficiază de pensii de invaliditate vor lua bani mai puţini pentru că medicii au considerat că gradul de handicap li s-a redus. Altele trei nu vor mai primii pensii, pentru că s-au însănătoşit.

BRAŞOV. Aproape 8.000 de braşoveni sunt executaţi silit de Casa de Asigurări de Sănătate. Sunt vizate persoanele care nu şi-au achitat de cinci ani contribuţiile, în valoare de 14 milioane de lei.

BRĂILA. Garda de Mediu a început o anchetă la Şantierul Naval. Trei asociaţii de proprietari au reclamat faptul că nori groşi de pilitură de fier şi de praf, rezultaţi din procesul de fabricare a navelor, se depun pe maşini şi intră în case.

BUZĂU. Autorităţile au cheltuit 150.000 de lei pentru astuparea unui pasaj pietonal de pe Bulevardul Unirii, început în 1987, dar neterminat. Finalizarea lucrărilor ar fi costat peste 1,2 milioane de lei, bani pe care Primăria nu-i are.

CARAŞ-SEVERIN. Jandarmul care l-a omorât pe Sorin Ursu (20 de ani), din Oraviţa, rămâne în arest preventiv încă 30 de zile. Procurorii au făcut recurs faţă de decizia magistraţilor de la Oraviţa de a-l pune în libertate pe Doru Marius Daş.

CĂLĂRAŞI. Tribunalul Călăraşi a decis că reţinerea a 25% din indemnizaţia de concediu în cazul profesorilor este ilegală, astfel că autorităţile locale sunt obligate să restituie sumele aferente.

CLUJ. Astăzi vor fi daţi în folosinţă încă 10 kilometri ai Autostrăzii Transilvania, între Turda şi Câmpia Turzii, la un an de la inaugurarea primilor 42 kilometri. Un miliard de euro s-a cheltuit pentru circa 10% din întregul traseul al A3.

CONSTANŢA. Doi tineri din comuna Cumpăna au fost prinşi în timp ce încercau să vândă jumătate de kilogram de canabis cu 4.000 de euro. În locuinţa unuia dintre ei, poliţiştii au descoperit o mini-seră unde era cultivat canabis.

COVASNA. 6,5 milioane de lei pentru Şugaş-Băi. Staţiunea va folosi banii pentru dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii, în cadrul unui proiect european.

DÂMBOVIŢA. Vânzările de cauciucuri de iarnă au crescut cu 70% în Târgovişte. Proprietarii de maşini se tem că vor fi amendaţi dacă nu au autoturismele echipate corespunzător, dar legea se va aplica abia în iarna viitoare.

DOLJ. Ciobănescul german Max se pregăteşte în Parcul Romanescu din Craiova pentru Campionatul Mondial al Câinilor de Salvare. Până la întrecerea din Belgia, câinele va concura la competiţia naţională din Timişoara, de la 20 noiembrie.

GALAŢI. Peste 300 de angajaţi ai combinatului siderurgic au protestat, ieri faţă de măsurile de austeritate anunţate de conducere. ArcelorMittal intenţionează să trimită angajaţii în şomaj tehnic din cauza scăderii vânzărilor de tablă.

GIURGIU. Mii de perechi de pantofi sport, parfumuri şi obiecte de îmbracăminte contrafăcute care au fost confiscate de inspectorii vamali sunt distruse. Totodată, unele produse sunt vândute la preţuri foarte mici la magazinul Fiscului.

GORJ. Jandarm suspendat din funcţie pentru contrabandă. Dan Lupulescu a fost prins de poliţie în timp ce transporta 50 de litri de alcool în comuna Câlnic. La domiciliul lui, oamenii legii au găsit 3.000 de pachete de ţigări netimbrate.

 HARGHITA. Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă a lansat, ieri, la Miercurea-Ciuc, un proiect european destinat calificării şi angajării şomerilor din opt judeţe. În trei ani vor fi consiliate peste 12.000 de persoane, iar cel puţin 880 de şomeri îşi vor găsi un loc de muncă până la sfârşitul proiectului. Investiţia este de patru milioane de euro.

HUNEDOARA. Inspector de muncă trimis în judecată. Puiu Dişa, de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara, a fost prins în flagrant de poliţişti când lua 1.000 de lei mită de la patronii unei firme, pentru a nu-i amenda.

IAŞI. Piscină medicală ultramodernă închisă. Persoanele care se tratează la Spitalul de Recuperare din Iaşi nu pot beneficia de tratament la piscina în care primăria a investit 60.000 de lei pentru că nu mai sunt kinetoterapeuţi.

ILFOV. Pasajul Ştefăneşti va fi inaugurat la 1 decembrie. Aceasta va fi lucrarea care se va încheia cel mai repede din întregul proiect de infrastructură legat de Centura de nord a Capitalei.

IALOMIŢA. Zeci de cai mor de foame în grajdurile fostului CAP al comunei Fierbinţi. Cele 33 de animale au fost hrănite, în ultimele luni, doar cu sticksuri şi covrigi expiraţi. Poliţia Animalelor a făcut o plângere la Judecătoria Urziceni, pentru decăderea din drepturi a proprietarului Dorin Drăgoi şi cere ca animalele să fie preluate de primărie.

MARAMUREŞ. Fântânile, la puricat. Specialiştii Direcţiei de Sănătate Publică vor colecta, de luni, probe de apă din fântânile publice din judeţ pentru a realiza o „hartă" a surselor de apă în care se găseşte arsen.

MEHEDINŢI. Peste 500 de persoane se prezintă zilnic la ghişeele Casei de Asigurări de Sănătate pentru a solicita eliberarea adeverinţelor de asigurat. Conducerea instituţiei a suplimentat personalul pentru a face faţă cererilor.

MUREŞ. Concurs de vinuri la Târnăveni. Ordinul Cavalerilor Vinului „Szent Márton" organizează astăzi, de la ora 17.00, cea de-a XX-a ediţie a competiţiei.

NEAMŢ. A murit una din cele mai longevive femei. Elena Bostan, din localitatea Văleni, a decedat cu o lună înainte de a împlini 104 ani. Din cele 357 de familii din Văleni, 249 de persoane au vârste cuprinse între 70 şi 101 ani.

OLT. Prea săraci pentru bani europeni. Instituţiile publice nu au primit nici 6% din suma totală de 424,8 milioane de euro pentru proiecte europene. Motivul: autorităţile nu au bani pentru cofinanţarea investiţiilor.

PRAHOVA. Trafic pe un singur fir pe DN1. Din cauza unei alunecări de teren, între Câmpina şi Cornu traficul rutier se desfăşoară, în weekend, pe un singur fir, alernativ în ambele sensuri.

SATU MARE. Locuitorii din Carei şi din Satu Mare vor aprinde azi, la ora 17.00, lumânări în campania naţională de ajutorare a persoanelor defavorizate „Un milion de stele pentru solidaritate".

SĂLAJ. Numărul persoanelor din judeţ care deţin legal arme neletale de apărare a crescut de patru ori. Dacă anul trecut erau înregistraţi 87 de posesori, acum numărul acestora a ajuns la 357.

SIBIU. Pârtie de schi în Munţii Cindrel. După ce a fost amânat câteva luni din cauza unui licitaţii contestate, proiectul din comuna Jina a fost reluat. Investiţia se ridică la 11,9 milioane de lei.

SUCEAVA. Peste 2.800 de profesori şi-au câştigat în instanţă drepturile salariale. Dascălii au obţinut o hotărâre judecătorească definitivă prin care şcolile şi primăriile sunt obligate să le plătească în plus 33% din salariu.

TELEORMAN. Navetă pe propriii bani. 80% din primării nu decontează transportul celor 2.000 de dascăli care predau în alte localităţi decât cele de reşedinţă.

TIMIŞ. Poliţiştii timişoreni au reţinut doi bărbaţi din localitatea Cenad care au furat 35.000 de euro. Banii îi aparţineau unui vecin care i-a îngropat în curte.

TULCEA. Inspectorii Direcţiei Sanitar-Veterinare au depistat prezenţa virusului slab patogen al gripei aviare la 20 de gâşte, în zona Cot Candura din Delta Dunării. Pe o rază de trei kilometri nu există localităţi, ferme sau gospodării.

VASLUI. Deţinuţii, chemaţi la deszăpezire. Primăria Vaslui a încheiat un protocol potrivit căruia Penitenciarul va pune la dispoziţie 30 de deţinuţi, care vor fi plătiţi cu câte cinci lei pe zi.

VÂLCEA. Jumătate din cadrele Serviciului Judeţean de Ambulanţă vor pleca la cursuri de formare profesională. Cei 91 de asistenţi medicali vor urma cursurile în 17 centre universitare.

VRANCEA. Un inginer din Focşani cere despăgubiri de 5 milioane de euro pentru persecuţiile îndurate în comunism. Viorel Ciubuc (72 de ani), resident în SUA, susţine că atât el, cât şi familia sa, au fost discriminaţi şi arestaţi de Securitate.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite