Judecătorii motivează de ce au dispus confiscarea sumei de 1.000.000 de euro de la Dan Ioan Popescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Instanţa supremă a motivat sentinţa prin care a hotărât, la 14 iulie, confiscarea unui milion de euro din averea fostului ministru al Economiei Dan Ioan Popescu şi a soţiei sale, Elena Popescu. Instanţa arată că suma respectivă reprezintă cheltuieli făcute în baza unor venituri a căror obţinere s-a dovedit a fi ilicită.

Judecătorii susţin că valoarea de 2,62 milioane de lei, pretins încasată în baza unui contract de cesiune de părţi sociale la SC Ital Agency SRL, "nu poate fi inclusă la capitolul venituri, nefiind dovedită ca fiind obţinută real, deci cu atât mai puţin licit".La 9 februarie 2001, Elena şi San Ioan Popescu i-au cesionat Smarandei Boszormenyi părţile sociale din firmă, valoarea tranzacţiei fiind de 2,62 milioane de lei.

După două luni, în martie 2001, Smaranda Boszormenyi a cesionat părţile sociale, cu titlu gratuity, Mihaelei Sanda Rădulescu, principalul acţionar al Euroimb SRL, precum şi lui Ionel Pepenică, directorul general al Luxten Lighting Arad, sucursala Bucureşti. Actul juridic de cesiune a părţilor sociale, susţin magistraţii, a fost fictiv şi fondat pe o cauză falsă.Într-un interval de cinci luni, Dan Ioan Popescu şi soţia sa ar fi făcut cheltuieli de 810.000 de lei pentru majorarea capitalului social al SC Ital Agency SRL, numărul părţilor sociale crescând de la 3.500 la 11.600 având valoarea nominală de 100 de lei.


"S-a urmărit preconstituirae de dovezi"


"Cesiunea părţilor sociale s-a făcut către o persoană interpusă (...) este de neexplicat din punct de vedere economic, dar nu numai cum această persoană care, aparent a plătit cercetaţilor suma de 986.000 de dolari, echivalent a 2,62 miliaone de lei, la un interval de numai o lună şi 17 zile, a consimţit pierderea aceleiaşi sume prin cedarea ei cu titlu gratuit unor terţi din ţară cu care s-a dovedit că nu avea nicio legătură", arată judecătorii în motivarea deciziei prin care au decis confiscarea sumei de un milion de euro de la soţii Popescu. Judecătorii consideră că prin cesionarea părţilor sociale, soţii Popescu au urmărit preconstituire de dovezi pentru a justifica dobândirea ulterioară a unor bunuri de mare valoare.

De la capitolul venituri, instanţa nu a luat în calcul nici suma de 568.000 de lei, bani pe care soţii Popescu susţin că-i au în urma vânzării în regim de consignaţie a 41 de obiecte. Magistraţii arată că pentru aceste obiecte familia Popescu nu deţine vreun act de moştenitor sau vreo dovadă că au fost aduse din Italia de către Elena Popescu.Nici tranzacţii în valoare de 155.744 de lei nu au fost luate în calcul de judecători, întrucât suma pe care soţii Popescu susţin că ar fi cheltuit-o pentru achiziţionarea de bijuterii şi obiecte de artă nu se regăseşte în acte.


"Pentru perioada 12 decembrie 2000 - 14 decembrie 2004, capitolul cheltuieli este excedentar, persoanele cercetate făcând cheltuieli nejustificate ca fiind făcute din venituri licite, cheltuieli care însumează în total 4.081.676,8 lei, astfel că instanţa va dispune confiscarea totală a acestei sume şi obligarea persoanelor cercetate să achiet această sumă la bugetul statului",susţin judecătorii instanţei supreme.

Ancheta


În iulie 2005, Dan Ioan Popescu, care la vremea respectivă era deputat, devenea primul demnitar a cărui avere era luată la puricat. Şase ani mai târziu, în iulie 2011, DIP devine primul fost demnitar a cărui avere este la un pas de confiscare. Dan Ioan Popescu poate contesta decizia luată ieri de instanţă, iar în cazul în care sentinţa devine irevocabilă, în maximum 30 de zile, va trebui să achite la bugetul de stat aproape un million de euro. Tot ieri, judecătorii au decis şi păstrarea sechestrului pe bunurile lui Dan Ioan Popescu până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Suspiciunile asupra averii dobândită de DIP au început în anul 2005, când s-au descoperit neconcordanţe între declaraţiile sale de avere şi bunurile achiziţionate. La sesizarea Centrului de Resurse Juridice, procurorul general de la acea vreme, Ilie Botoş, a sesizat Comisia pentru controlul averilor de pe lângă instanţa supremă în vederea verificării averii demnitarului. Trei ani mai târziu, instanţa a decis că DIP şi soţia sa au dobândit licit averea, însă procurorul general Codruţa Kovesi a atacat decizia. În aceste condiţii, instanţa supremă a decis ca procesul să fie rejudecat la Secţia Contencios-Administrativ a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.


Diferenţe între venituri şi cheltuieli


În perioada supusă verificării, 1990 - 2005, Dan Ioan Popescu şi soţia sa ar fi avut venituri de aproximativ 3.000.000 de euro, însă cheltuielile s-au ridicat la 4.000.000 de euro. Dan Ioan Popescu a declarat, la audierile de la Comisia de control a averii, că banii i-a obţinut din vânzarea acţiunilor firmei Ital Agency, în 2001, către patronii societăţii Luxten Lighting. Firma Ital Agency - al cărui obiect de activitate era "comerţ cu ridicarea maşinilor" - a fost înfiinţată în 1991, iar şapte ani mai târziu, în 1998, DIP era unicul acţionar.

După o majorare de capital de 350 de milioane de lei vechi, făcută de Dan Ioan Popescu, în 2000 în afacere a intrat şi soţia acestuia, fiind preşedintele Consiliului de Administraţie. În martie 2001, după ce a devenit ministru, DIP şi-a vândut toate acţiunile.


Investiţii majore în imobiliare


Dan Ioan Popescu a investit bani în nouă terenuri în Prahova, Ilfov, Ialomiţa şi Bucureşti, o vilă în Azuga şi cinci apartamente în Bucureşti, dintre care un apartament situate pe Calea Victoriei l-a pierdut la începutul, în octombrie 2010, în favoarea lui George Copos. De asemenea, DIP mai deţinea un autoturism Audi, bijuterii din argint, din platină şi din aur, tablouri (majoritatea moştenite de soţie - n.r.) şi cărţi vechi. Elena şi Dan Ioan Popescu au fost acţionari în patru firme.

Dan Ioan Popescu nu a putut fi contactat ieri pentru a comenta decizia Înaltei Curţi de a-i confisca aproape un million de euro în urma unui proces care durează de şase ani şi la începutul căruia DIP ameninţa statul roman cu plâneri la CEDO.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite