Judecătorii CCR: moţiunea este constituţională. Cade Guvernul Boc?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Judecătorii CCR: moţiunea este constituţională. Cade Guvernul Boc?
Judecătorii CCR: moţiunea este constituţională. Cade Guvernul Boc?

Judecătorii Curţii Constituţionale a decis astăzi că moţiunea de cenzură "11 pentru România" depusă de PNL şi PSD este constituţională, respingând astfel solicitarea PD-L. Mâine parlamentarii dezbat şi votează moţiunea. În cazul în care aceasta trece, Guvernul Emil Boc va cădea.

"Controlul constituţionalităţii moţiunilor de cenzură nu intră în atribuţiile Curţii Constituţionale", se arată în comunicatul emis de Curtea Constituţională.

Potrivit CCR, prevederile din Constituţie şi din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, invocate de autorii sesizării de neconstituţionalitate în susţinerea sesizării, nu justifică exercitarea de către Curtea Constituţională a controlului constituţionalităţii moţiunilor de cenzură, deoarece textele menţionate se referă explicit la controlul asupra  regulamentelor Parlamentului şi nu asupra  actelor juridice de aplicare a acestora.

Pentru aceste considerente, cu unanimitate de voturi, Curtea Constituţională a respins ca inadmisibilă sesizarea.

Decizia se comunică preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Update 12.30 Blaga: Guvernul nu va demisiona dacă moţiunea va fi declarată constituţională


Partidele fac revista  de front pentru moţiune

PSD şi PNL se tem că vor avea dezertori la vot, în timp ce PDL este sigur că toţi parlamentarii săi vor fi disciplinaţi şi vor vota împotrivă. În goana după cele 236 de voturi necesare moţiunii, opoziţia îşi mobilizează parlamentarii şi-şi numără potenţialii trădători.

Mircea Geoană, preşedintele PSD, pare a avea cele mai mari dificultăţi în impunerea disciplinei de vot la moţiune deşi a declarat categoric că social-democraţii vor vota favorabil.

Citiţi şi:


 PDL ia în calcul demisia Guvernului, iar UDMR va vota moţiunea de cenzură

Mai mulţi lideri cu greutate ai partidului s-au pronunţat, public sau în şedinţele interne, împotriva moţiunii, ceea ce pune sub semnul întrebării un vot pentru din partea lor. Primarul Constanţei, Radu Mazăre, de exemplu, tuna în fieful său împotriva moţiunii în timp ce mai-marii PSD decideau la Bucureşti susţinerea moţiunii, „Nu este bine ca partidul să dărâme Guvernul şi să arunce ţara în criză”, recomanda Mazăre, ameninţând că îi va instrui pe parlamentarii PSD de Constanţa să voteze contra, dacă decizia a fost luată fără ca el să fie consultat.

Potrivit Mediafax, Miron Mitrea şi Dan Voiculescu ar fi avut rezerve faţă de susţinerea moţiunii. Surse politice spun că pe listă ar figura şi numele şefului filialei Teleorman a PSD, Liviu Dragnea. Conform scenariului, şi alţi parlamentari din filialele celor trei s-ar situa pe aceeaşi poziţie, astfel că tabăra opozanţilor ar ajunge să totalizeze 20-25 de membri.

Printre aceştia s-ar regăsi cei şapte parlamentari de Constanţa, trei de Teleorman şi, eventual, cei cinci  parlamentari ai Partidului Conservator.

Patru liberali migratori

Aceleaşi surse mai afirmă că numărul social-democraţilor care ar fi tentaţi să se pronunţe contra demersului Opoziţiei ar putea fi mai mare. Explicaţia: există temerea că, după ce moţiunea va trece, PSD se va confrunta cu probleme de imagine deoarece va fi acuzat de PDL că a provocat căderea Guvernului, adâncind criza. PNL, deşi iniţiator al moţiunii, are la rândul său probleme legate de pierderea unor voturi favorabile. Doi deputaţi şi un senator au demisionat recent din rândurile liberalilor, iar plecarea încă unui deputat pare iminentă.

Potrivit speculaţiilor din ultimele zile, PDL ar reuşi să mai atragă de partea sa la votul moţiunii alţi câţiva parlamentari PNL. Spre deosebire de colegele de Opoziţie, UDMR nu se vede confruntată nici cu plecări din partid, nici cu indisciplină la vot. Ca iniţiatori ai moţiunii, toţi parlamentarii Uniunii ar trebui să voteze favorabil.

Unele voci au afirmat însă că senatorii şi deputaţii UDMR se vor pronunţa pentru moţiune, urmând ca, după căderea Guvernului, să intre la guvernare alături de PDL.

Guvernul, cu demisia pe masă

Parlamentarii PSD, PNL şi cei ai UDMR au 278 de voturi, cu 42 mai multe decât este necesar pentru ca moţiunea să treacă. Acest avantaj se micşorează pe măsură ce creşte numărul senatorilor şi deputaţilor PSD sau PNL care nu doresc să voteze pro moţiune.

S-ar putea însă ca Guvernul să nu mai ajungă până la moţiune. Potrivit Hotnews.ro, cabinetul Boc II îşi va prezenta demisia dacă judecătorii Curţii Constituţionale vor ajunge azi la concluzia că moţiunea de cenzură nu încalcă legea.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite