Jean Valvis: „Avem prima revoltă prin internet!”

Investitorul grec vorbeşte despre motivele care i-au împins pe tineri la revoltă.

Jean Valvis, om de afaceri

Are 54 de ani, este de formaţie arhitect, cu studii universitare la Atena şi Paris-Sorbona. În 1973 era student la Institutul Politehnic din Atena, Facultatea de Arhitectură, când au izbucnit revoltele împotriva dictaturii coloneilor.

De aproape 15 ani face afaceri în România, în domenii precum ape minerale, industria laptelui, industria alimentară. La sfârşitul lui 2002, Valvis vindea cu aproape 40 milioane de euro, către Coca-Cola, compania sa de ape minerale.

În acest an a vândut compania sa de lactate grupului francez Lactis, presa economică din România dând ca valoare a tranzacţiei suma de 100 milioane de euro. Pentru publicul larg din România, e cunoscut datorită implicării în clubul de fotbal Rapid Bucureşti.

Domnule Valvis, cum vă explicaţi evenimentele din ţara dumneavoastră natală?

Situaţia socială explodează, scapă de sub control. Eu spun că de 30 de ani societatea greacă trăieşte o criză la toate nivelurile. Există o criză politică. Ştiţi cine e primul în sondajele făcute în Grecia, cu întrebarea cine ar fi cel mai credibil prim-ministru?

Pe primul loc, cu 42 la sută, „nimeni”. Nimeni! „Nimeni” va administra Grecia! Abia apoi, cu 28 la sută, vine prim-ministrul actual, Caramalnis. Criza economică e clară.

Şomajul creşte, oameni care au diplome universitare sau chiar postuniversitare sunt obligaţi să accepte slujbe de 600-700 de euro, foarte puţin pentru Grecia. Au ieşit pensionarii să protesteze din cauza scumpirii vieţii şi au fost loviţi de poliţişti.

Deci există un impas economic. Apoi este criza de valori. Ce ideologie are generaţia tinerilor de azi? Generaţia mea, a anilor ’70, avea idealurile de democraţie, de creştere economică, de carieră.

Erau foarte dorite profesiile liberale, de doctor, de avocat, de inginer, de arhitect. Azi, ei învaţă în universităţi şi nu găsesc decât slujbe de 600 de euro. Este clar, avem prima generaţie care realizează că va trăi mai prost decât părinţii.

Tinerii de azi sunt inteligenţi, sunt conectaţi la internet, au percepţii extraordinare. Şi văd că sistemul public de educaţie nu duce la nimic, fiindcă dacă nu faci meditaţii în particular, nu ai şanse să intri la universitate, la Politehnică.

Dacă nu dai plicul, sistemul de sănătate publică nu merge. Trebuie să te duci la clinicile private. S-a acumulat o listă întreagă de scandaluri de corupţie, fără niciun vinovat. Nu e un fenomen de azi. Este cumulat din anii ’80.

Ce modele au tinerii în Grecia?

N-au! Nu există o preocupare pentru tineri. Nu există „utopia”, în sensul ei nobil, de proiect. Dar, iertaţi-mă, ce proiect există în Franţa? În Europa? Ce proiect există la nivel mondial? Şi suntem în faţa recesiunii, a şomajului. Nu uitaţi că în anii ‘29-’30, pe baza aceloraşi fenomene, Hitler a trecut de la 3% la 30%.

Portretul pe care-l faceţi Greciei seamănă izbitor cu România!

Dar România pare un tânăr optimist faţă de ce se întâmplă în Grecia! Grecia e o democraţie mai matură. Iar grecii sunt extrovertiţi şi idealişti.

Ei sunt tentaţi să spună: gata, aşa nu mai merge! Românii spun adesea: merge şi aşa. Poporul român suportă mai multe, este mai introvertit şi mai nuanţat. În plus, în România nu există o tradiţie a comportamentului violent al forţelor de menţinere a ordinii.

Nu uitaţi că în Grecia totul a început cu o dispută verbală a unor tineri cu doi poliţişti care făceau rondul. Poliţiştii au transmis la centru că sunt înjuraţi, iar de acolo li s-a spus să plece. Dar ei au oprit maşina după colţ, au venit copii, liniştiţi – este filmată scena cu telefonul mobil – unul dintre ei a scos, a tras în acel copil de 15 ani şi apoi au plecat.

Şi acest poliţist e tânăr, are 37 de ani, cu trei copii. În Grecia există o istorie de impunitate a forţelor de poliţie. Sunt vreo 20 de evenimente fără vinovaţi. În 1985 a murit un tânăr, tot de 15 ani. Poliţistul n-a păţit nimic. În 2006, un student cipriot la Salonic a fost bătut sălbatic de opt poliţişti.

Opt pe unul! I s-a spus „Cazul Jardiniera“ – poliţia a declarat oficial că studentul a dat cu capul de o jardinieră. Există climatul de insecuritate dat de problemele cu imigranţii, de violenţe, de furturi, cu albanezi, pakistanezi, din păcate şi cu români.

Iar cetăţeanul spune: poliţia nu ne protejează, dar bate oameni nevinovaţi în halul acesta? Şi există sentimentul că aşa nu mai merge. Părinţii copiilor de 15-16 ani ies cu ei la manifestările care au ajuns zilnice. Iar tinerii s-au identificat cu acel adolescent ucis, îl consideră ca pe un frate al lor.

De 30 de ani, această societate greacă trăieşte o criză la toate nivelurile

Experienţa Greciei în UE

Grecia a intrat în UE în 1981 şi de atunci au venit foarte mulţi bani. S-au făcut drumuri, sisteme de irigaţii, porturi, aeroporturi, investiţii în turism.

Dar nu s-a investit prea mult în know-how, în cercetare, în competitivitate. Grecia e competitivă în industria alimentară. Aici are această tradiţie, are măslina, portocala, lactatele.

Dar în IT, informatică, în prelucrarea materiilor prime nu are o bună competitivitate.

Bogăţia nu a fost investită în performanţele viitoare. S-au absorbit bani europeni, dar sectoarele competitive sunt puţine.

Aceste proteste nu pot fi controlate de un singur partid

Există printre politicienii greci impresia că aceste fenomene ar fi generate de nişte grupări anarhiste, de stânga...

Sunt prea multe scenarii în desfăşurare pentru a putea vorbi de o mişcare organizată. Răscoala are forme foarte diverse.

Sunt multe categorii în stradă, în acelaşi timp.

Există tinerii nemulţumiţi şi îngrijoraţi în mod legitim pentru viitorul lor. Ei sunt cei care ies la manifestaţiile paşnice. Apoi este sentimentul extraordinar de solidaritate pe care tinerii îl simt faţă de acel băiat ucis.

Este un sentiment spontan, nu putea fi manipulat. Sunt apoi aceste echipe paramilitare de extremă dreaptă, care au fost filmate, sunt şi pe internet. Li se spune „cuculophoros”, în româneşte ar fi „purtătorii de cagule”.

Mikis Theodorakis, celebrul muzician – cu tradiţia lui uriaşă de stânga, de luptă împotriva juntei militare, dar care a devenit şi deputat în partidul de centru-dreapta, deci un om foarte complex – a ieşit şi a spus: „cagulaţilor, scoateţi-vă căciula”!

Emisiunea TV a lui Lazopulos a arătat că aceşti cagulaţi care spărgeau vitrine stăteau alături de forţele speciale de intervenţie, erau pe lângă poliţie! Sunt, bineînţeles, şi grupurile de imigranţi economici care, atunci când se sparg vitrine, fură şi ei un mobil, o haină, o geantă imitaţie de Gucci...

Deci nu se poate spune că tinerii sunt manipulaţi de forţele de stânga? (în cazul Greciei, prin stânga înţelegem forţele comuniste, nu socialiştii de la PASOK – n.r.)

Stânga e divizată în Grecia. Sunt staliniştii din Partidul Comunist Grec, care au vreo 6% din voturi. Este procentul lor naţional, stabil. Nu coboară mai jos de atât. Sunt şi mulţi partizani acolo, din generaţia Tito. Este o altă stângă, gruparea socialist-revoluţionară, care a avut până la 17% intenţie de vot, însă azi au scăzut la 9%.

Despre ei se spune că ar fi în spatele acestei revolte. Este adevărat, nu sunt numai tineri idealişti în stradă, însă formele de manifestare sunt prea diverse pentru a fi controlate de un singur partid.

Amintiri din timpul dictaturii

„Eram student la facultatea de arhitectură din Atena în acea toamnă a anului 1973 când adunarea generală a studenţilor a decis ocuparea clădirii, pentru a protesta faţă de regimul dictatorial al coloneilor.

A fost o onoare pentru mine să particip, dar sunt marcat şi acum. Puţini dintre studenţii de atunci de la Politehnică reuşesc să vorbească despre asta, fiindcă au fost mulţi morţi.

Pentru mine, e prima dată când vorbesc. Acel regim era unul de tortură declarată, nu ţinută la secret, ca în România comunistă. Era cunoscut public: dacă erai progresist de stânga, democrat de centru sau chiar regalist de dreapta şi dacă îţi făceai publice aceste opinii, erai dus în închisorile poliţiei militare, unde erai supus unor torturi pe lângă care naziştii păreau nişte îngeri. Opresiunea se simţea peste tot, nu puteam să ne exprimăm, să ne întâlnim.

Era cenzură peste tot. Regimul nu avea nimic în comun cu cultura greacă a democraţiei. Nici măcar nu înţeleg cum a putut să ţină şapte ani (1967-1974 – n.r.). Ceea ce se întâmplă azi nu este un banditism, cum spune stânga. Acelaşi lucru îl spuneau şi în 1973! Că ocuparea Politehnicii e condusă de provocatori.

Şi au dat juntei militare pretextul pentru reprimare. Noi spuneam: nu suntem provocatori, vrem să exprimăm dorinţa de libertate. Şi atunci am luat o staţie de radio şi am transmis în toată Atena: „Aici Politehnica, vă vorbeşte staţia grecilor liberi!”. Partidul Comunist vedea că este ceva popular, spontan, şi s-au temut că nu pot controla. Dacă protestai fără certificarea lor, erai numit provocator. Aşa şi azi”.

„Sloganele tinerilor trebuie descifrate”

Ce vă surprinde la manifestările de azi?

Diversitatea formelor de manifestare. Şi copiii idealişti sunt în stradă, şi opoziţia. Dar şi provocatorii, pe care poliţia nu i-a oprit. Adică violenţa omoară un copil şi nu reacţionează faţă de cei care pun foc.

De ce? Sunt depăşiţi? Dar erau grupuri de 60 de poliţişti, cum să fie depăşiţi? La Atena, zilnic se ocupă o televiziune, un radio. Este şi manifestaţia de pe Acropole. Dacă erau doar 200 de anarhişti, nu lua o asemenea amploare.

Faptul că se face simultan în 10-15 oraşe, la Atena, la Salonic, la Patras, pe insulele greceşti, arată că acel asasinat a fost doar picătura care a umplut paharul. Azi merg la televiziune, cu un text. Mâine, alţii merg la un radio. Alţii s-au dezbrăcat şi s-au vopsit în roşu pentru a protesta contra violenţei poliţiştilor.

Alţii merg la secţiile de poliţie de cartier şi le blochează. Au fost blocate 40 de secţii simultan în ultimele zile. Şi mai avem un fenomen nou: nu mass-media dă informaţiile.

Mass-media e depăşită de internet. Este prima revoltă prin internet. Tinerii s-au autoorganizat. Cum ştie cel de pe insula Lesvos când trebuie să iasă? Blogurile au mers ca un spaţiu de comunicare total independent.

Cum se va termina?

Mi-e greu să mă pronunţ. Posibil să cadă Guvernul. Dar aceşti copii spun că reprezintă o adevărată răscoală. Asta se vede pe toate site-urile şi blogurile.

Este o mişcare spontană, tânără, cu o extraordinară bogăţie de expresie. Şi o să vă spun câteva din sloganele lor. Cel care m-a impresionat cel mai mult: „Răzbunarea noastră va fi să fim fericiţi”. Când grecii au reacţionat fiindcă s-au ars maşini, tinerii au scris: „Dacă toată viaţa ta este o maşinuţă, atunci dă-i foc singur!”.

Alte slogane: „Să luăm în mâinile noastre viaţa pe care ei ne-o fură”; „Vremurile s-au supărat”; „Nedreptatea ne înfurie”. Sunt sloganele care reprezintă o stare de revoltă care trebuie să fie descifrată. Dar sunt forme de manifestare pe care cei de vârstă matură le înţeleg foarte greu.

Blogurile au mers ca un spaţiu de comunicare total independent

Testul Adevărului
Şi grecii au corupţie fără corupţi

1. Incendiile din 2007. „Au ars jumătate din pădurile Greciei şi mecanismul statului nu a funcţionat. Aici, în România, am avut o reacţie la inundaţii. Au mai fost Guvernul, jandarmeria, armata, elicopterele, a mai venit Becali, societatea civilă. La noi, numai societatea civilă a mişcat. Şi politicienii vorbeau de scenariile care vor să distragă atenţia de la adevăratele probleme politice. Deci, au ieşit cu teoria diversiunii şi nu se ocupau de foc”.

2. Scandalurile economico-mediatice. „Este vorba de împletirea intereselor politice, economice şi mediatice. Nu poţi fi şi proprietar al unui grup de opinie şi să primeşti şi contracte publice. Toată lumea întreabă de ce nu se termină cu această situaţie”. 

3. Scandalul obligaţiunilor. „Fondul naţional de pensii folosea contribuţiile oamenilor, cumpărând la bonuri de valoare preţuri artificial mărite. De exemplu, dacă obligaţiunea făcea 1 euro, ei o cumpărau cu 10 euro. Şi împărţeau beneficiile. Sper să nu dau idei pentru România”.

4. Scandalul baloanelor de săpun. „Urcau artificial cotaţiile la bursă ale unor societăţi, fără control din partea CNVM-ului, cum ar fi România. Poporul cumpăra şi apoi se închidea societatea, iar ei dispăreau cu banii”.

5. Scandalul telefoanelor urmărite. „Acum 3-4 ani, telefoanele mobile ale guvernanţilor au fost interceptate. Erau serviciile greceşti, străine? Nu se ştie nici azi cine a comandat asta”.

6. Scandalul Siemens. „Grupul Siemens a recunoscut în faţa justiţiei germane că a dat mită de 100 milioane de euro unor miniştri şi lideri de partide greci. S-au făcut comisii parlamentare, s-a anchetat, dar nu a fost găsit niciun vinovat”.

7. Scandalul Mănăstirii Vatopedio. „Nişte călugări prezintă câteva uriaşe suprafeţe turistice ca fiind ale lor, statul le cumpără şi le dă banii care ajung în nişte off-shore-uri, în Cipru. O operaţiune imobiliară, cu schimb de terenuri cu statul. Aici nu ştim încă dacă e impunitate, ancheta e în desfăşurare”.