Copiii s-au distrat pe cinste la Jandarmerie
0Cadrele militare au făcut pentru cei mici demonstraţii de Ziua Porţilor Deschise
De Ziua Porţilor Deschise la Jandarmerie, elevii au avut ieri acces în sediul unităţii. Cei mai răsfăţaţi de jandarmii vâlceni au fost şcolarii de la Liceul de Artă şi de la Şcoala Take Ionescu din Râmnicu Vâlcea, micuţii făcând parte şi din clubul „Prietenii jandarmilor“. Aceştia au vizitat dormitoarele jandarmilor, locul unde aceştia îşi schimbă ţinuta.
Înghesuială mare a fost pentru ocuparea fotoliului de comandant al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) şi în sala de Consiliu. Întrebaţi de maiorul Cristian Turcu, purtătorul de cuvânt al IJJ Vâlcea, cine doreşte să se facă jandarm, atât fetele cât şi băieţii au ridicat mâna şi au strigat la unison: „Şi eu vreau, şi eu!“.
Cum băieţelul care se instalase comod pe fotoliul de inspector-şef era şicanat de o colegă care voia morţiş să-i ia locul, micuţul comandant a întrebat: „Ce trebuie să facă un comandant când din spate îl împinge o jandarmeriţă?“.
Fotbalist-jandarm, o meserie dorită
Pe platoul de antrenament, micuţii au asistat la o luptă corp la corp şi la fiecare lovitură reuşită i-au aplaudat pe protagonişti. Surpriza a fost demonstraţia cu câini. Când unul dintre patrupede a prins un infractor, zecile de copii au aclamat la unison. „Bravo, căţel, aşa te vrem! Bravo, bravo!“.
Elevilor li s-a dat voie să se urce în maşinile jandarmilor, iar „jucăriile“ preferate au fost sirenele, al căror zgomot a fost declanşat simultan de cei care butonau din interior. Petruţ Mazilu, un puşti de şapte ani, îmbrăcat în soldat, a ţinut morţiş să-i facem o poză pe câmpul de luptă, cu arma-n mână. „Eu vreau să mă fac fotbalist-jandarm“, a ţinut să precizeze micuţul al cărui tată lucrează în instituţie. Pe eleva Oana Zăuleţ, de la Take Ionescu au impresionat-o câinii, iar colegul ei, Andrei Nichifor, a fost uimit de armament.
Georgiana Iangulaş, de la Liceul de Artă, vrea să se facă doctor pentru câinii jandarmilor, iar colegul ei, Iulian Cotoarbă are de ales între poliţist, doctor sau veterinarul câinilor de la Jandarmerie. Când au aflat că jandarmii au o vestă antiglonţ în ţinuta pe care au prezentat-o, oaspeţii au verificat cu pumnii rezistenţa ţinutei. Micuţii au fost serviţi cu dulciuri şi apoi au mers la Grădina Zoologică. Drept mulţumire, aceştia le-au făcut gazdelor poezii şi desene.