Jandarmeria Română va asigura paza la Curtea de Conturi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jandarmeria Română va asigura paza la Curtea de Conturi
Jandarmeria Română va asigura paza la Curtea de Conturi

Paza sediilor teritoriale ale Curţii de Conturi ar putea fi asigurată de către jandarmi, posturile şi efectivele necesare urmând să fie asigurate prin redistribuire la nivelul structurilor Jandarmeriei Române.

Prevederea este cuprinsă în proiectul de hotărâre pentru completarea anexei 1 la HG 1486/2005 privind asigurarea pazei şi protecţiei obiectivelor, bunurilor şi valorilor cu efective de jandarmi, supus, luni, dezbaterii publice pe site-ul Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Potrivit proiectului de act normativ, nominalizarea sediilor teritoriale unde paza va fi asigurată de către jandarmi se va face prin protocol încheiat între Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Curtea de Conturi.

În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a hotărârii, părţile încheie contracte de prestări servicii pentru stabilirea obligaţiilor ce revin beneficiarilor de pază şi protecţie cu efective de jandarmi, se mai arată în proiect.

În nota de fundamentare a proiectului se menţionează că în Monitorul Oficial nr. 282 din 29 aprilie 2009 a fost republicată Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, unde la articolul 61 se prevede că "Paza Curţii de Conturi se asigură la nivel central de Serviciul de Protecţie şi Pază iar la nivel teritorial de Jandarmeria Română, în mod gratuit".

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite