„Jackass“ de Sătmar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Jackass“ de Sătmar
„Jackass“ de Sătmar

Şase tineri se distrează stingându-şi ţigările pe fese, „spărgând“ înmormântări sau bălăcindu-se goi în fântâni. Trupa este denumită „Six paths of pain“ (Şase căi ale durerii), se inspiră din producţia americană „Jackass“ şi filmează un scurt metraj „Dumb Dicks“.

O echipă de tineri din Satu Mare a preluat modul de viaţă al actorilor din producţia americană „Jackass“, difuzată în urmă cu câţiva ani de MTV. Anul trecut, respectiv în decursul acestui an, au efectuat filmările pentru primele trei părţi ale scurt-metrajului Dumb Dicks, iar acum s-au apucat de filmările pentru materialul de lung-metraj, care va cuprinde 90 de minute de trăznăi.

Trupa durerii

Denumită sugestiv „Six paths of pain“ (Şase căi ale durerii), echipa este formată din: Kamikaze, Pain, Chicken, Joe the Q-Ball, Nicu şi Şobo. Cei şase şi-au început „cariera“ în urmă cu doi ani prin sportul parkour, apoi prin a inhala praf de cretă şi muştar pe nas.
După filmările celor trei scurt-metraje, au plănuit 37 de scene pentru filmul în lucru: stinsul ţigărilor pe fese, spartul nunţilor şi a înmormântărilor dintr-o singură zi, asaltul asupra unei slujbe bisericeşti îmbrăcaţi în costume haioase de spintecători, săritul în cap de la înălţime, traversarea podului de cale ferată sub un tren în mişcare, mâncatul broaştelor vii sau bălăcitul în fântânile arteziene respectiv lacurile din parcuri, desigur, tot în ţinuta adamică. „Pasiunea noastră este să facem ce toată lumea se fereşte să facă. Învăţăm să trăim fără frica nesemnificativă a omului de rând“, spune Pain.
La spusul acestor vorbe, i-a cerut unui coleg să fie ecolog şi să-i stingă ţigara pe propria fesă. În semn de protest faţă de formalităţi, Kamikaze a participat la înmormântarea unui necunoscut fiind dezbrăcat la bust, cu o mască de gaze pe faţă şi o perucă pe cap. Reacţiile participanţilor la momentul funerar au fost pe măsură.

Gusturi extreme

Deşi mulţi sătmăreni consideră că acest fel de distracţie este peste limitele normalului, cei şase născocesc idei în fiecare zi. Sâmbătă, Pain a sărit de pe podul de fier cu o umbrelă pe post de paraşută. „Părinţii şi trecătorii vor să cheme poliţia de multe ori. Ne întrebăm şi noi de ce mai râd de ceea ce facem dacă cheamă poliţia. Nu e corect“, spune Joe the Q-Ball.
Acesta a mâncat o broscuţă vie. Filmările au început, iar cei şase promit un material vizual de toată comedia. Problema lor ţine de lipsa banilor. În cazul în care vor reuşi să scoată pe piaţă CD-ul, vor reveni cu un alt lung-metraj mult mai ieşit din comun. Faţă de producţia americană, avantajul lor este că de multe ori, în timpul filmărilor, fac lucruri spontane.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite