J.H.H. Weiler: „UE este incapabilă să se apere în situaţii de criză“

Profesorul american J.H.H. Weiler, specialist în drept, spune că Europa este prea dependentă de SUA şi că nu are puterea de a-şi impune politica externă, rezumându-se la a fi doar o piaţă comună. Va supravieţui UE actualei crize economice? Un posibil răspuns vine din partea unui reputat cunoscător al problemelor comunitare.

Cititi si
Cheltuielile europarlamentarilor, controlate mai strict

Adevărul: Cum vedeţi Uniunea Europeană peste 10 ani? Va fi o federaţie sau nu va mai exista deloc?

J.H.H. Weiler: Nu am niciun motiv să cred că Uniunea Europeană nu va mai exista – mai mult sau mai puţin în actuala formă de organizare. Dacă prin „federaţie” înţelegeţi un suprastat, atunci trebuie să vă spun că nu se va putea realiza aşa ceva.

Cea mai importantă realizare a Uniunii Europene, o parte a geniului ei dacă doriţi, este succesul în a asigura un nivel înalt de integrare. În unele zone acesta este la fel de ridicat precum în state federale, cum e Canada, dar fără să dăuneze identităţii naţionale şi suveranităţii statelor membre.

Care sunt, în viziunea dumneavoastră, cele mai arzătoare probleme ale UE - decalajul de dezvoltare dintre statele membre, criza financiară sau dependenţa energetică faţă de Rusia?

Divizarea „zonei euro“ este o imensă provocare. Dacă UE reuşeşte în timpul acestei recesiuni să-şi susţină statele care nu au aderat la „zona euro“, va fi o realizare majoră. Nu mă refer doar la acordarea de credite, ci şi la rezistenţa faţă de măsurile protecţioniste interne ale fiecărei ţări. În cele din urmă, viitorul prosper al Europei va veni din zona noilor membri. Franţa, Germania, Italia –privite dintr-o perspectivă mecanică – sunt motoare cu şase cilindri, cu toate şase în funcţiune. Polonia, România au tot şase cilindri, însă dintre aceştia funcţionează doar trei sau patru.

Potenţialul de dezvoltare este enorm. O provocare mult mai mare este mobilizarea populară, care este privită fie cu dezinteres, fie cu un interes de tipul: „Eu cu ce mă aleg?“ Prezenţa scăzută la vot, la alegerile pentru Parlamentul European, absenţa unui spaţiu public european veritabil, a unor partide europene sunt, de departe, provocări mult mai mari.

Are Europa nevoie de simboluri comune pentru a-şi întări sentimentul identităţii?

Cetăţenii europeni sunt mult prea sofisticaţi pentru a fi impresionaţi de steaguri, imnuri sau alte asemenea lucruri. Vorbim de o comunitate de valori şi în jurul acestora identitatea comunităţii europene ar trebui să se afirme.

Care sunt domeniile în care UE excelează şi care sunt cele lipsite de coerenţă?

Răspunsul este acelaşi de zeci de ani. UE nu a reuşit să-şi transforme puterea economică şi comercială de care dispune în putere politică externă. Gravitaţia UE în lumea afacerilor este nedeterminată, la un nivel mult prea scăzut, în comparaţie cu disponibilităţile economice. Europa, de asemenea, etalează o „putere soft“,  o „putere civilă“.

Da, dar lipseşte prea mult „puterea hard“, ceea ce determină o deloc facilă relaţie cu Statele Unite – de o dependenţă nemulţumitoare. Adevărul este că, după 60 de ani, Europa este incapabilă să se apere atunci când izbucneşte o criză. Cazul Georgiei demonstrează că acest aspect nu este întru totul fantezist. Europa nu poate juca un rol decisiv în zonele critice de la nivel internaţional.

„Noile state membre nu se implică“

În prezent, cine îşi aduce mai mult aportul la construcţia europeană–statele care au aderat începând cu 2004 sau cele mai vechi?

Nu sunt sigur cum s-ar putea măsura aşa ceva. Unul dintre cele mai interesante fenomene în legătură cu extinderea UE a fost eşecul noilor state membre în a lua atitudine în diverse problematici. Un exemplu pozitiv în acest sens este Spania, care a procedat aşa pe vremea premierului Aznar.

Aţi descris cetăţenia europeană prin sintagma „panem et circus”. Ce rol are individul în construcţia comunitară?

Un rol insignifiant, nici nu se poate spune că are un rol. Cu toate că cetăţeanul european are ca individ o mulţime de drepturi – drepturile specifice Uniunii, drepturi umane fundamentale, drepturi cetăţeneşti – el se bucură de foarte puţină putere în a modela politicile comunitare şi dezbaterile. Indivizii au devenit „indivizi de piaţă“ – consumatori de bunuri, dar fără să fie deţinători proactivi ai politicilor Uniunii. Adesea am impresia că, la fel ca în Imperiul Roman postrepublican, ei aparţin UE, şi nu UE aparţine lor.

Ce ar schimba Tratatul de la Lisabona?

Kissinger a spus: „Când este o criză la nivel internaţional, pe cine sun din Europa?“. Adică, din punct de vedere politic, nu exista un centru de putere al Uniunii. Va schimba noul preşedinte al Consiliului (pentru unii preşedintele Uniunii) acest lucru? Imaginaţi-vă o altă criză în Georgia.

Pe cine va suna Hillary Clinton sau Obama: pe Sarkozy, pe Brown sau pe Merkel? E greu de spus. Să o spunem clar: Tratatul de la Lisabona este un tratat de reformă sensibil, dar nu conţine nimic radical.

Tradiţiile religioase din zona UE pot juca un rol în coagularea construcţiei comunitare?

Nu. Europa este din ce în ce mai mult un spaţiu secular în care, ca să-l citez pe Papă, chiar şi creştinismul a devenit o minoritate. Totuşi, pentru tradiţia iudeo-creştină este ceva mai mult decât un sentiment religios. Creştinismul este unul dintre fundamentele culturale pe care Europa s-a dezvoltat. Să sperăm că această măreaţă cultură nu se va diminua. Este parte din ceea ce este Europa.

Vedeţi posibilitatea aderării Turciei şi Albaniei la Uniunea Europeană în viitorul apropiat?

Probabil că nu, poate din motive greşite. În cartea mea „O Europă Creştină“ am scris că a te opune aderării Turciei la Uniunea Europeană doar pentru că este o ţară musulmană reprezintă o trădare a ceea ce înseamnă UE. Pot fi alte motive întemeiate. Dar mi-e teamă că acest mod de gândire va fi factorul decisiv.

Carte de vizită

-S-a născut în 1951 la Johannesburg, Africa de Sud.
-A urmat Academia de Drept Internaţional la Haga.
-Profesor de drept la New York University şi Universitatea de Stat din Singapore.
-Profesor onorific la London University şi Universitatea din Copenhaga.
-Redactor-şef al „European Journal of International Law”.
-Autor a numeroase lucrări şi articole în domeniul dreptului european, internaţional şi comparat.

UE, din altă perspectivă

Profesorul Joseph Halevi Horowitz Weiler şi-a lansat, recent, la Bucureşti, volumul „Constituţia Europei”, o selecţie de eseuri despre constituţionalismul european. Prin intermediul acestui volum avem la îndemână o perspectivă a relaţiei dintre UE, statele membre şi indivizi, precum şi o viziune asupra centrelor de putere, valorilor şi idealurilor comunitare.