VIDEO Faţa secretă a lui J.F. Kennedy: Preşedintele primea trofeu de carne vie
0
Ca şi în alte cazuri din Istorie (la noi, Armand Călinescu, Nicolae Ceauşescu, Mareşalul Antonescu, Lucreţiu Pătrăşcanu), J.F. Kennedy a avut noroc murind tragic la 22 noiembrie 1963, împuşcat pe o stradă din Dallas.
Printr-un proces tipic, ţinînd de rescrierea trecutului din perspectiva prezentului, personalitatea sa a fost şi continuă să stea sub semnul mitului. Încercările istoricilor lucizi de a evidenţia şi umbrele unui destin, mai ales, în faza sa prezidenţială, s-au izbit de sentimentalismul opiniei publice. Atât de tare a fost şi mai e încă tare această privire sentimentală asupra lui J.F. Kennedy, încât nici memoriile, nici documentele desecretizate, nici Raportul final al Comisiei Church din 1975 n-au reuşit să scoată din conştiinţa planetară imaginea unui preşedinte tînăr, voios, modern, dinamic, reprezentînd o ruptură în istoria Americii, dominată de cei opt ani de mandat posomorât al lui Eisenhover.
Click aici pentru a vedea mai multe imagini cu ex-preşedintele american
Deşi s-au scris şi publicat cărţi întregi, împănate cu documente solide, despre viaţa deşănţată, incredibilă pentru un om normal, dusă de JFK, imaginea rămasă în opinia publică e cea a unui soţ iubitor, tată de familie grijuliu, obsedat de austeritatea morală, cum îi stă bine unui catolic irlandez.
Cu toate acestea, sunt cercetători care au avut şi au curajul să înfrunte această cenzură a consensului, cum denumea Ignacio Ramonet presiunea uriaşă exercitată în lumea modernă de un clişeu vehiculat de media şi înghiţit pe nemestecate de opinia publică.
Bazaţi pe documente, aceşti cercetători au scos în evidenţă multe adevăruri grave despre personalitatea lui J.F. Kennedy, riscând acuzaţia de „revizionişti”.
Citindu-i, rămâi stupefiat de prăpastia dintre imaginea publică a lui Kennedy şi adevărul realităţii.
Afli astfel, contrar clişeelor păstrate până azi în conştiinţa multora, că J.F. Kennedy a câştigat cu greu (la o diferenţă de 112.803 voturi, cea mai mică din secolul XX american) scrutinul prezidenţial din 8 noiembrie 1960; că a fost ajutat de Mafie să obţină numărul de voturi necesare la Chicago; că a fost de acord sau chiar a ordonat asasinarea lui Patrice Lumumba, Fidel Castro şi Diem – toţi trei lideri străini –; că se droga cu amfetamină (împreună cu strălucitoarea Jackie Kennedy); că şi-a numit fratele, Robert Kennedy, procuror general (deşi acesta n-avea nici în clin, nici în mânecă cu asta), făcând din el executorul treburilor sale murdare; că-şi înregistra pe ascuns colaboratorii; că a început războiul din Vietnam; că a fost şantajat de Edgar Hoover, atotputernicul şef al FBI; că în timpul crizei rachetelor din Cuba din octombrie 1962 a fost înţeles cu Hruşciov.
Sunt realităţi, întemeiate pe documente, care contrazic mitul Kennedy. În nici un alt domeniu însă nu e atât de marea prăpastia dintre imagine şi realitate ca în cazul vieţii personale a lui J.F. Kennedy.
Când Şeriful aduce prostituate Preşedintelui
În noiembrie 1961, Larry Newman, agent al lui Secret Service din 1960, desemnat să facă parte din echipa care asigura protecţia lui J.F. Kennedy, se deplasează, sub conducerea lui Clint Hill, şeful echipei de la Casa Albă, la Seattle, oraş în care preşedintele urma să ţină un discurs.
După manifestare, preşedintele s-a retras la Olympic Hotel, unde avea repartizat un etaj întreg. Larry Newman era nou între agenţii din jurul preşedintelui. Explicabilă uluirea care l-a cuprins în seara zilei respective, când a luat cunoştinţă cu ceea ce agenţilor mai vechi le era demult cunoscut.
Aşa cum va povesti el într-un interviu acordat lui Seymoor Hersh, care lucra la senzaţionala sa carte The Dark Side of Camelot, publicată în 1997, la un moment dat, după întoarcerea preşedintelui la hotel, a auzit un zgomot în apropierea ascensorului. De serviciu pe etaj, agentul a sărit ca ars. Zgomotul anunţa alarmă de gradul zero: accesul la etajul prezidenţial era Strict Interzis. Năpustindu-se la locul cu pricina a dat peste un şerif local, care, „însoţit de două prostituate”, se îndrepta energic spre apartamentul preşedintelui.
Larry Newman, întâia oară într-o misiune de protecţie a preşedintelui, a vrut să-l oprească. Şeriful a început să facă gălăgie, pe motiv că fetele erau destinate înaltului oaspete.
Auzind scandalul, David Powers, asistentul special al preşedintelui, cel care, aflat în maşina din faţa limuzinii oficiale, la Dallas, a filmat pe traseu (ulterior – noiembrie 1996 – pelicula fiind făcută publică sub denumirea de The Powers film), a ieşit din apartamentul prezidenţial şi a luat cele două muieruşti, împiedicîndu-l pe şerif să pătrundă înăuntru.
Se încarcă comentariile...
