Ivan Sztojka s-a predat poliţiei maghiare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre principalii suspecţi în cazul uciderii handbalistului român Marian Cozma, Ivan Sztojka, s-a predat noaptea trecută, în jurul orei 2:30, poliţiei maghiare, anunţă Prosport. Sztojka se declară nevinovat şi spune că singura lui vină este că s-a aflat la locul nepotrivit, în momentul nepotrivit. Poliţiştii maghiari au început audierile şi au anunţat că, în cursul zilei de azi, va avea loc o conferinţă de presă.

Ieri, surse din poliţia maghiară, citate de agenţia MTI, anunţaseră că Sztojka are de gând să se predea şi că este nevinovat.

O altă sursă din poliţia maghiară a declarat, pentru un cotidian din Vezprem, că autorităţile l-au scăpat ieri printre degete pe Ivan Sztojka. Acesta venise la spitalul din Szekesfehervar, unde a fost recunoscut de unul dintre medici. Când poliţia a ajuns la spital, Sztojka nu se mai afla acolo.

Alţi trei oameni implicaţi în incidentul în urma căruia a decedat Cozma, Raffael Sandor, Nemeth Gyozo şi o femeie, au fost reţinuţi luni de poliţia din Austria, în timp ce încercau să ajungă în Italia.

Pivotul echipei Veszprem, Marian Cozma, a murit, sâmbătă noapte, după ce a fost înjunghiat mortal în zona inimii. Handbalistul român se afla într-un club din Ungaria, unde sărbătorea alături de coechipierii săi naşterea copilului unuia dintre aceştia.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite