Iuşcenko, sabotat de portocalii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputaţii Blocului Timoşenko, din coaliţia aflată la putere, l-au împiedicat pe preşedinte să-şi susţină discursul asupra stării naţiunii Fracţiunea premierului a blocat tribuna

Deputaţii Blocului Timoşenko, din coaliţia aflată la putere, l-au împiedicat pe preşedinte să-şi susţină discursul asupra stării naţiunii

Fracţiunea premierului a blocat tribuna parlamentului. Şeful statului a fost nevoit să susţină doar o conferinţă de presă pe holurile Radei Supreme.

Pentru a patra oară în acest an, preşedintele Ucrainei, Viktor Iuşcenko, nu a putut să prezinte în Rada Supremă mesajul anual către naţiune, de această dată din cauza deputaţilor Blocului Iuliei Timoşenko, care au blocat tribuna parlamentului.

Ei au cerut ca acesta să adopte mai întâi un pachet de legi antiinflaţie şi să numească noul şef al Fondului Proprietăţii de Stat, desemnat de Timoşenko şi respins până acum de două ori de preşedintele Iuşcenko.

Război în tabăra prooccidentală

Şeful statului s-a adresat totuşi populaţiei în cadrul unui aşa-numit briefing televizat, caracterizând ca fără precedent situaţia în care lucrările parlamentului sunt blocate chiar de majoritatea parlamentară.

Aproape imediat, prim-ministrul Iulia Timoşenko a declarat că, deşi preşedintele şi secretariatul acestuia blochează de patru luni activitatea guvernului său, ea nu are intenţia să demisioneze. Opoziţia ucraineană a numit evenimentele din această dimineaţă o declaraţie de război între membrii coaliţiei majoritare. Conflictul între Iuşcenko şi Timoşenko intră acum în fază deschisă.

Instabilitatea politică se agravează

"Orice forţă politică ce nu este preocupată de stabilitatea situaţiei politice din ţară ameninţă interesele naţionale", a declarat şeful statului ucrainean în cadrul conferinţei de presă televizate. El a adăugat că este pentru prima dată în istoria Ucrainei când lucrările parlamentului sunt blocate chiar de majoritatea parlamentară.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite