Istoricul pandemiei HIV/SIDA de la pacientul "zero" până la primul om vindecat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
foto: chicagobooth.edu
foto: chicagobooth.edu

Sindromul imunodeficienţei dobândite (SIDA) a fost învins. Medicii au dezvăluit primul pacient care a fost vindecat de crunta boală. Iată un istoric al apariţiei şi evoluţiei virusului imunodeficienţei umane (HIV), dar şi a pandemiei provocate de acesta.

Citiţi şi: Primul pacient din lume vindecat de HIV

Vaccinul care protejează de HIV, la un pas de realizare

* 1970 - 1980 - Virusul s-a transmis tăcut, fără a fi cunoscut ca atare. A declanşat boala în mai multe zone ale globului. Se crede că pacientul "zero" este Gaetan Duga, un însoţitor de bord canadian, care ar fi infectat 250 de persoane pe an, potrivit profesorului american William Dunlap de la Universitatea Hamden.

* 1981 - În SUA se raportează mai multe cazuri de boli rare, care nu cedează la medicaţia obişnuită, mai ales în cazul tinerilor homosexuali. În iunie, Centrul de Control al Bolilor (CDC) din Atlanta, SUA, face primul raport asupra prevalenţei acestor boli fără a avea o cauză cunoscută.

* 1982 - Un alt raport sugerează posibilitatea ca boala să fie provocată de un agent infecţios transmis pe cale sexuală. În iulie, boala primeşte oficial denumirea de SIDA, iar în SUA, apar primele organizaţii nonguvernamentale care luptă împotriva bolii.  Spre afârşitul anului, apare primul caz de copil cu transfuzii multiple care a decedat din cauza îmbolnăvirii cu SIDA şi primul caz dovedit de transmitere de la mamă la făt.

* 1983 - Dr. Luc Montagnier din cadrul Institutului Pasteur din Franţa izolează un virus pe care îl denumesc virus asociat limfadenopatiei (LAV - Lymphadenopathy Associated Virus), de la pacienţii cu adenopatie (creşterea în dimensiuni a ganglionilor limfatici din zonele axilare, inghinale, cervicale). În noiembrie, are loc prima întâlnire a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) pentru a se discuta problematica SIDA , boala semnalată pe toate continentele.

* 1984 - Doctorul american Robert Gallo anunţă descoperirea virusului ce cauzează SIDA, pe care-l denumeşte HTLV-III (Human T-cell Lymphotropic Virus type III) şi posibilitatea realizării unui vaccin în următorii doi ani. Se stabilesc principalele căi de transmitere a virusului şi precauţiile universale necesare pentru a preveni raspândirea acestuia.

* 1985 - Apar primele teste care depistează anticorpii produşi de organism împotriva virusului ce produce boala. Se decide ca oricine are aceşti anticorpi în sânge să nu mai poată dona sânge. În octombrie, moare actorul Rock Hudson, prima figură publică importantă purtătoare de boală. Se mai descoperă o cale de transmitere a virusului - prin laptele matern.

* 1986 - Se stabileşte denumirea virusului: HIV - Human Immunodeficiency Virus.

* 1987 - Intră în uz primul medicament împotriva HIV, AZT.

* 1988 - Se stabileşte Ziua mondială privind lupta împotriva SIDA: 1 Decembrie.

* 1989 - Statele Unite face public un raport în care se sugerează posibilitatea ca virusul să se transmita şi prin proceduri stomatologice.

* 1990 - Apar numeroase cazuri de infecţii cu HIV la copii din România. În anii ce urmează, România va fi pe primul loc în Europa din punct de vedere al numărului de copii infectaţi cu HIV.

* 1991 - Cântăreţul britanic Freddie Mercury moare de SIDA.

* 1992 - Este adoptat simbolul luptei anti SIDA, fundita roşie.

* 1994 - Naşterea prin cezariană şi AZT-ul reduc riscul transmiterii virusului de la mamă la făt.

* 1995 - Apar noi medicamente.

* 1996 - Se înfiinţează o nouă organizaţie, UNAIDS, ce are ca scop coordonarea luptei împotriva SIDA, pe plan international.

* 1997-2000 - Apar noi medicamente şi creşte speranţa de viaţă pentru persoanele infectate cu virusul HIV, prin terapie, asociată cu medicamente. Însă, multe dintre statele sărace nu dispun de fonduri suficiente pentru a asigura medicamentele necesare persoanelor infectate cu acest virus, care se răspândeşte repede pe întreg globul.

* 2001 - Swaziland este declarată ţara cu cel mai mare număr de persoane infectate cu HIV.

* 2002 - Ucraina devine prima ţară europeană care are 1% din populaţia adultă infectată cu virusul HIV.

* 2003 - Se testează primul vaccin, în SUA. Succesul lui este relativ - creşte numărul de anticorpi din sânge. Potrivit unui raport UNAIDS, peste 37,8 milioane de persoane erau infectate cu HIV la sfârşitul lui 2003, din care 17 milioane de femei şi 12,1 milioane de copii sub 15 ani. Raportul mai arată 8.000 de decese pe zi provocate de SIDA în 2003.

* 2004 - Un alt studiu, al Programului pentru Dezvoltare al Naţiunilor Unite a arată că, în Rusia şi Estul Europei, HIV se răspândeşte mai repede decât în orice altă parte a lumii.

* 2005 - Administraţia Americană pentru Alimentaţie şi Medicamente aprobă, pentru prima dată, folosirea medicamentelor antiretrovirale generice. Nelson Mandela, primul preşedinte al Africii de Sud, anunţă decesul provocat de SIDA a fiului cel mare.

* 2006 - La 25 de ani de la declanşarea pandemiei HIV, sunt înregistrate în lume, 25 milioane de decese şi peste 40 milioane de persoane infectate cu virusul.

* 2007 - La sfârşitul anului, un număr de 2,4 milioane de persoane erau infectate cu virusul HIV în Europa şi în Asia Centrală.

* 2008 - La 31 decembrie 2008, în România erau înregistrate 11.311 de cazuri de SIDA. Dintre aceste cazuri, 69% au fost descoperite la copii. Un studiu, publicat de Universitatea din Bristol, precizează că speranţa de viaţă a pacienţilor infectaţi cu HIV rămâne mică comparativ cu cea a populaţiei generale. Acelaşi studiu arată că pacienţii infectaţi cu virusul HIV, din ţările dezvoltate trăiesc cu 13 ani mai mult, datorită îmbunătăţirii calităţii medicamentelor.

* 2009 - O echipă formată din cercetători americani şi tailandezi a descoperit un vaccin care reduce riscul de infectare cu HIV/SIDA.

* 2010 - Timothy Ray Brown, este, potrivit medicilor, primul om din lume vindecat de HIV, după un transplant de celule stem.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite