Istoria oraşului va fi exploatată turistic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria  va reabilita centrul vechi cu 13 milioane de euro

Turiştii străini care vor trece prin Arad sau care vor alege să-şi petreacă un sejur în zonă vor fi ademeniţi cu clădirile istorice.

Destinaţiile turistice din municipiul Arad pot fi numărate pe degete. Astfel, grupurile organizate sau elevii care vin într-o excursie în Arad au câteva repere cum ar fi bisericile, parcurile, muzeul, mănăstirea Gai şi ştrandul Neptun.
În viitor, primăria şi-a propus să valorifice mai multe clădiri de patrimoniu, care vor primi un aer vienez şi vor deveni atractive în special pentru turiştii străini. Astfel, în acest an, va demara proiectul „Reabilitare Centru Istoric Vechi“. Se are în vedere modernizarea a 12 străzi din zona istorică a oraşului, cuprinsă între Biserica Sârbească, Piaţa Romană şi Podul Traian. Primarul oraşului, Gheorghe Falcă, a declarat, că acordul de finanţare va fi semnat peste câteva săptămâni, părţile semnatare fiind Primăria Arad şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi a Locuinţei, prin intermediul căruia se transferă fondurile europene.
„Proiectul a trecut în etapa de evaluare tehnică şi financiară, iar peste câteva săptămâni vom semna acordul de finanţare. După licitaţii şi celelalte etape necesare vom demara lucrările, cel târziu în toamnă“, a spus primarul.
Se vor reabilita şi drumurile
Pe lângă reabilitarea completă a Podului Traian, vor fi modernizaţi peste 4,4 km de drumuri urbane. De asemenea, vor fi reabilitate reţelele de alimentare cu apă, reţelele de canalizare a apelor uzate menajere şi, respectiv, cele de canalizare a apelor pluviale, şi vor fi înlocuite peste 100 de corpuri stradale de iluminat. Proiectul presupune refacerea infrastructurii rutiere şi a celei de conducte subterane, reabilitarea căii de rulare a tramvaielor, a iluminatului stradal şi consolidarea unui pod istoric vechi de peste un secol. Finanţarea se va face din fonduri structurale nerambursabile puse la dispoziţie de Uniunea Europeană prin Programul Operaţional Regional 2007-2013. Valoarea totală a investiţiei este de 15 milioane de euro.

Preparandia, cea mai veche şcoală românească
Municipalitatea vrea să transforme clădirea Preparandiei, cea mai veche şcoală din Arad, în muzeu. Instituţia a fost înfiinţată la ordinul împăratului Francisc I şi şi-a deschis porţile în 1812. Este cea mai veche şcoală pedagogică românească din regiune. Clădirea a fost pusă la dispoziţia Preparandiei de Arsici Sava, de două ori primar al oraşului.

Atracţii turistice
Turiştii pot să parcurgă un traseu al clădirilor monument istoric din centru. De asemenea, pot să se relaxeze în Parcul Reconcilierii, în Parcul Eminescu şi la o plimbare pe Faleza Mureşului. Ştrandul Neptun, este la mare căutare, în special de italieni. Bisericile şi Mănăstirea Gai sunt, de asemenea, puncte de atracţie cărora li se adaugă Pădurea Ceala.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite