Isterie EMO pe Bega

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr ajuns în stare gravă la Spitalul Judeţean, după ce şi-a tăiat venele, a fost declarat EMO. Părinţii susţin că fiul lor nu este adeptul curentului EMO. Isteria EMO în Timişoara a fost creată de poliţişti, care au declarat săptămâna trecută că urmăresc grupuri de adolescenţi.

Reprezentanţii Poliţiei Timiş au anunţat, luni dimineaţa, că un tânăr EMO a fost internat în stare gravă la Spitalul Judeţean Timişoara după ce a încercat să-şi ia zilele.

L-au etichetat rapid

Tânărul este Andrei Alexandru, de 19 ani. El a fost transportat în stare gravă la secţia de urgenţe a Spitalului Judeţean Timişoara. Părinţii l-au găsit în stare de inconştienţă în apartamentul lor, duminică noaptea, când s-au întors acasă, de la ţară. Potrivit medicilor, puştiul şi-a tăiat venele şi a luat aproximativ 20 de pastile de algocalmin cu alcool. „I-am acordat îngrijiri medicale, după ce, într-o primă fază, a fost la urgenţe. Este în afara oricărui pericol. Starea lui este stabilă.

Era doar puţin cam slab pentru vârsta lui şi îmbrăcat în negru. Nu ştiu cum arată un EMO. Acesta părea un tânăr obişnuit”, a spus Dorel Săndesc, şeful Secţiei de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean. Poliţiştii au încercat, fără succes, să discute cu părinţii şi cu tânărul sinucigaş. „Mama sa a declarat că nu îşi explică gestul fiului. A luat note mari la bac, dar în ultima vreme era mai retras, stătea doar la computer şi asculta muzică la căşti. Pare un tânăr absolut normal. Eu sunt din altă generaţie. Nu ştiu cum stă treaba cu EMO”, a spus medicul Mihaela Pasztori.

Timizii sunt suspecţi

Incidentul are loc la doar câteva zile după ce şeful IPJ Timiş, Săndel Palade, anunţa că mai mulţi poliţişti au primit misiunea de a supraghea adolescenţii cu păr în ochi şi care îşi vopsesc unghile cu lac negru. „Sunt ciudaţi pentru că sunt timizi, îşi vopsesc părul în două culori, se dau cu lac pe unghii şi se izolează.

Ei se cred diferiţi. Eu cred că noi îi facem să se simtă diferiţi, prin atitudinea pe care o avem faţă de ei. Îi mai luăm la băşcălie”, spune Flavius Dot, elev în clasa a XII-a la Liceul C.D. Loga. „Cred că cei din clasa a IX-a sunt toţi ciudaţi. Trei sferturi dintre ei o să se arunce de pe şcoală”, a spus Silvia Chiş, elev în ultimul an la acelaşi liceu.

„Sunt cum erau rockerii sau punkerii acum zece ani, acum sunt EMO. E forma de manifestare a unor adolescenţi rebeli. Rockerii erau sălbatici, acum e la modă timiditatea”, spune Alexandra Maciş, elevă în clasa a XI-a la Liceului Nicholas Lenau.

Poliţia încalcă drepturile omului

Avocatul timişorean Alexandra Mihalcea, specialist în drepturile omului, consideră că se încalcă libertăţi fundamentale, dacă acesta este monitorizat şi verificat de autorităţi fără să fie suspectat de comiterea unor fapte care să-i afecteze pe ceilalţi membri ai societăţii.

„Nu am auzit de curentul EMO. Dacă aş avea un copil care să fie adeptul acestui curent şi aş afla că este urmărit de autorităţi aş considera că i se încalcă drepturile. În special dreptul la liberă experimare”, a spus avocatul Alexandra Mihalcea.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite