Iris, visul lui Nelu Dumitrescu

 „Adevărul” strânge un milion de mesaje de suflet pentru Cristi Minculescu. Legenda trebuie să meargă mai departe!. În peste 30 de ani de carieră, Nelu Dumitrescu (54 de ani) s-a transformat dintr-un baterist de „nota zero plus“ într-un lider cu mintea limpede.

Adevărul: Cum s-a transformat pasiunea pentru rock în cea mai puternică trupă românească din ultimii 30 de ani?

Nelu Dumitrescu: După întoarcerea din armată, i-am întâlnit pe Nuţu Olteanu şi Emil Lechinţeanu, care cântau la chitară şi bas. M‑au văzut pe mine, care ştiam două-trei ritmuri, dar au văzut că-mi doresc să fac muzică.

Erau mulţi toboşari, mult mai talentaţi decât mine, eu eram la început, eram zero, hai zero plus. Ne-am adunat şi am zis: „Vreţi să facem o formaţie, să trăim din muzică, să dăm concerte?” Răspunsul a venit rapid: „Cum să nu?” 

Primul concert...

În ‘77, trebuia să aibă loc un concert cu Phoenix, dar chiar în perioada aceea au plecat din ţară şi Aurel Gherghel a organizat în loc un concert cu mai multe formaţii: Sfinx, Progresiv TM, Roşu şi Negru. Eu tot insistam pe lângă Aurel să ne lase să cântâm şi noi două piese.

Ce era în mintea noastră de atunci... Cum să cânţi la Polivalentă, la o manifestare aşa de mare? La început, cânţi într-un clubuşor, nu la Polivalentă. Până la urmă, el s-a uitat la noi şi a zis: „Hai, mă, că vă bag două piese, acum la început”.

Două piese care au fost trei, într‑un final. Eu am bătut la tobe plângând, lumea era înnebunită, a fost show acolo. După cele trei piese, toată sala era în picioare şi striga „Iris”.

Ce s-a schimbat în trupă după venirea lui Cristi Minculescu?

După plecarea lui Sorin Chifiriuc, în 1980, căutam un basist. L-am găsit pe Anton Haşiaş, care ne-a zis că vine în trupă, dar vine şi cu un solist vocal. Noi nu voiam să ne complicăm...

El a insistat şi l-a adus pe Cristi. Când l‑am văzut prima oară, ni s-a părut dubios, cu o căciulă în cap, speriat, am zis: „Mamă, ăsta ne omoară!”.

După 2-3 săptămâni am ieşit să cântăm, am fost şi mai bine primiţi de public. Aduceam ceva nou, un solist vocal, care avea un show pe scenă, o energie debordantă, o privire aparte.

Despre primul album...

Trebuia să fim foarte atenţi la texte, să nu batem apropouri faţă de guvernanţi. De aceea, mai toate versurile erau de dragoste. Mai erau unele care scăpau... Şi noi am avut la „Corabia cu pânze”, „Lumina Zilei” şi la alte piese texte cu subînţeles pentru acea perioadă. Era greu pentru o trupă rock să înregistreze un disc.

Nu aveaţi probleme cu miliţia la concerte? Cum aţi ajuns să fiţi interzişi?

Nelu Dumitrescu a avut, încă din copilărie, o pasiune pentru tobe

La fiecare concert erau probleme, nu ştiam dacă va fi ultimul. Cea mai mare problemă a fost la Miercurea Ciuc. Erau în sală nişte pompieri sau ce erau ei, care încercau să menţină calmul printre spectatori. Un băiat din public s-a mişcat şi l-au luat. Noi ne-am oprit din cântat şi el ne-a rugat să facem ceva că îl scot afară fără motiv.

Nu aveam ce să facem. Am auzit că după concert s-au alergat pe stradă, s-au spart vitrine şi urma să vină Ceauşescu. A doua zi dimineaţă am fost anunţaţi că trebuie să predăm atestatele, nu mai aveam voie să cântăm.

Unde v-a prins Revoluţia?

Am avut un turneu chiar înainte de Revoluţie şi se simţea tot aerul acela din Timişoara, toată apăsarea... Chiar cu o zi înainte de fuga lui Ceauşescu aveam concert la Teatrul Constantin Tănase.

Ne era o frică de muream, dar am decis să ţinem concertul. Erau securişti în sală, am cântat cu frică. După ‘90 a fost o schimbare şi în public, o perioadă destul de grea pentru noi până în ‘97, când am renăscut.

Soţie de rocker

Nelu Dumitrescu a cunoscut-o pe soţia sa în perioada în care punea bazele formaţiei Iris. „I-am spus ce vreau să fac, i-am zis că vreau să trăiesc din muzică. Era destul de dificil, nu prea aveam bani de ieşit la cofetărie.

După ce ne-am căsătorit, au intervenit alte probleme. Plecam în turnee şi mă întreba unde mă duc, cu cine. E greu să faci pe cineva să aibă încredere în tine. Să pleci atâta timp, să te înţeleagă. Stimez toate soţiile de rockeri, sunt femei de nota 10”, povesteşte bateristul.

„Alţii ar fi plecat la mai bine“

În toţi aceşti ani, care a fost relaţia dumneavoastră cu Cristi?

Cristi e Cristi. Eu l-am lăsat în lumea lui. El are un stil aparte şi eu de când îl cunosc, l-am lăsat în lumea lui de basm, să cânte, să se vaiete, ca orice solist vocal, să vorbească în faţa publicului. Şi eu veghez din spate. Multă lume nu ştie cum am ţinut trupa asta, ce trebuie să faci să nu existe probleme între membri.

Trebuie să-ţi cunoşti oamenii, să nu te mai superi pe ei. Noi suntem apropiaţi şi nu doar profesional. Ne vedem de 3-4 ori pe săptămână, ne mai sunăm şi dacă e nevoie de ajutor, ne ajutăm. Problema pe care o are acum, e o problemă foarte gravă.

Cum aţi aflat de boală?

El a ştiut de mult timp că are boala asta ereditară, poate asta explică şi stilul lui. Noi nu am ştiu, ne-am dat seama acum aproximativ zece ani, când i-a apărut burta. Nu poţi să abordezi cu el chestiunea asta. Nu vorbea, te respingea sau îţi spunea „Lasă că ştiu eu mai bine!”.

Îi spunea soţiei că şi-a făcut analize şi că e în ordine. Orice copil de pe stradă ştia că că are ceva. Acum realizez că el ştia de foarte mult timp că are chestia asta ereditară, care nu se tratează, şi atunci îl înţeleg de ce era retras câteodată. Acum nu stau să-l analizez. A cântat cu noi oriunde, faţă de alţii, care poate ar fi plecat la mai bine.

Aţi rezistat în pofida schimbărilor de componenţă. Ce v-a ţinut împreună?

Ne bucuram când scoteam fiecare album. Dar erau momente grele, nu era căldură, nu găseam mâncare în turnee, trebuia să ne trezim de dimineaţă să vorbim la bucătăria hotelului să ne păstreze mâncare, dacă te duceai mai târziu nu mai găseai nimic. Din cauza aceasta au şi plecat mulţi de la Iris în perioada aceea, nu au rezistat.

Şi am rămas în slujba muzicii, cu toate problemele pe care le-am avut noi. Au contat mult şi toate evenimentele noastre mari: aniversările de 10, 15, 20 şi 30 de ani, deschiderile la trupele mari, Uriah Heep, Whitesnake, Rolling Stones.

Azi în „Adevărul de Seară“ Mai multe mesaje pentru Cristi Minculescu

Mâine în „Adevărul“ Citiţi interviul cu Doru Borobeică, basistul trupei Iris

Mesaje de suflet

Maestre, îţi scrie o puştoaică de 15 ani care se încăpăţânează să creadă că legendele nu se lasă înfrânte de boli. Nu uita, Mincu, ai fost născut să schimbi lumea! Aşteaptă să ne vezi copiii cântând la concertele tale.

Ai cuvântul meu, voi fi acolo la primul concert de după operaţie. Toată stima mea, Cristi. Te aşteptăm pe scenă cât mai curând.

Arina

Sănătate maximă!Am 38 de ani şi am copilărit cu Iris, trăiesc în prezent cu muzica lor. Trebuie să vorbim şi la viitor de Iris. Am un băieţel de un an şi zece luni pe care l-am botezat Cristian, iar, dacă ne mai dă Dumnezeu o fată, cu siguranţă se va numi Iris.

Cristina Enev

E al doilea an de studenţie şi am ratat multe, dar niciun concert Iris. Cu nu mult timp în urmă am aflat de starea ta de sănătate, însă ştiu că-ţi va fi bine şi că voi mai avea ocazia să mă bucur de Cristi Minculescu pe scenă. Oamenii te vor, domnule Cristi! Te vor pe scenă, pentru că acolo îţi este locul. Sănătate!

Andreea Aniculăesei

Am 65 de ani şi am prins toate etapele rockului, am fost hippie în comunism etc... Iris a însemnat ceva pentru generaţia mea, deşi eu eram cam... bătrân! Cristi, mi-ai redat dragostea pentru muzică, pentru rock, ceea ce nu e puţin. Tot respectul pentru ceilalţi care au încercat să ţină pasul, dar Iris a fost unic, iar Cristi a fost unicul!

Nici nu vreau să mă gândesc la faptul că s-a încheiat episodul Iris. În mod normal, biologic, eu trebuie să dispar înainte. Dar nu înainte de a mai asculta multe albume Iris, nu concep să nu-l mai aud pe Cristi... Ar fi o glumă proastă. Dragă prietene, ai să te faci bine! Ai să o faci pentru mine şi pentru milioanele de oameni care te iubesc.

 Ai să te faci bine pentru că ai o soţie minunată - căreia îi sărut mâna cu deplin respect - şi pentru că alături de tine bat toate inimile noastre de rockeri. Te ţin de mână şi abia aştept să fac iar coada la bilete. Te aştept cât mai curând, pe tine, pe Nelu, pe Boro, pe Walter.

Costi Radoi