Obama şi Sarkozy şi-au exprimat îngrijorarea comună în privinţa Iranului şi Coreei de Nord

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele american Barack Obama şi cel francez Nicolas Sarkozy şi-au exprimat sâmbătă atitudinea comună cu privire la programul nuclear al Iranului şi al Coreei de Nord

Un Iran dotat cu armă atomică ar fi "extrem de periculos", a declarat Barack Obama într-o conferinţă de presă comună alături de omologul său francez la Caen, în nord-vestul Franţei, cu puţin timp înainte să participe la ceremoniile care marcau împlinirea a 65 de ani de la debarcarea aliaţilor în Normandia.

"Nu vrem proliferarea armei nucleare, ci pacea, dialogul cu Iranul şi vrem să îl ajutăm să se dezvolte", a subliniat Nicolas Sarkozy. Franţa şi Statele Unite cooperează pentru a împiedica Teheranul să obţină arma nucleară, a adăugat preşedintele francez.

Statele occidentale suspectează Iranul că dezvoltă un program nuclear militar. De cealaltă parte însă, Teheranul susţine că doreşte numai să dezvolte o capacitate nucleară civilă. "Dacă au planuri civile, atunci să accepte controalele", a replicat Sarkozy.

La rândul său, Barack Obama a criticat acţiunile "extraordinar de provocatoare" ale Coreei de Nord în domeniul nuclear.

În ceea ce priveşte procesul de pace din Orientul Mijlociu, preşedintele american a declarat că trebuie "depăşit impasul actual" şi a amintit că destinele israelienilor şi ale palestinienilor sunt "legate".

După ce au luat prânzul împreună, cei doi lideri urmau să participe la ceremoniile care marchează 65 de ani de la debarcarea aliaţilor, în cadrul cărora vor merge la cimitirul american din Colleville-sur-Mer, unde sunt înmormântaţi 9.387 de soldaţi americani care au murit în lupta din Normandia din 1944.

Alături de soţiile lor Michelle şi Carla, cei doi preşedinţi urmau să îi întâlnească pe premierul canadian Stephen Harper, pe cel britanic Gordon Brown, pe cel francez François Fillon şi pe prinţul britanic Charles, care o va reprezenta pe regina Elizabeta a II-a.

Obama îşi va încheia ziua în familie, alături de soţia sa Michelle şi fiicele Malia, în vârstă de zece ani, şi Sasha, care va împlini duminică opt ani, într-un sejur privat la Paris. Preşedintele se va întoarce duminică în Statele Unite, iar familia sa va rămâne în Franţa până luni.

Vineri seara, Michelle Obama şi fiicele sale au vizitat Turnul Eiffel din Paris. Familia prezidenţială americană va merge sâmbătă la Catedrala Notre-Dame din Paris, iar apoi va cina într-un restaurant, urmând ca duminică dimineaţa să viziteze muzeul de artă modernă Georges Pompidou din capitala franceză.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite