Iranul a testat o avansată tehnologie nucleară - raport secret

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iranul a testat o avansată tehnologie nucleară - raport secret
Iranul a testat o avansată tehnologie nucleară - raport secret

Iranul trebuie să dea explicaţii cu privire la probe potrivit cărora oamenii de ştiinţă iranieni au experimentat o tehnologie nucleară militară avansată, a cerut Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, relatează cotidianul britanic The Guardian.

Tehnologia militară, cunoscută sub numele de dispozitiv de "implozie în două puncte", este secretă atât în Statele Unite, cât şi în Marea Britanie.

Potrivit unei documentaţii nepublicate anterior, dintr-un dosar aparţinând AIEA, oamenii de ştiinţă iranieni ar fi putut testa componente cu înalt grad de deflagraţie ale acestei tehnologii.

Evoluţia a fost calificată ca "impresionantă" de experţi nucleari, care au făcut urgent un efort de găsire a unei soluţii diplomatice la criza nucleară iraniană.

Această tehnologie permite producerea de focoase mai mici şi mai simple decât modelele vechi. Aceasta reduce diametrul focoaselor şi face mai uşoară introducerea lor în rachetă.

Documentaţia referitoare la experimente cu această tehnologie militară face parte din dovezile adunate de AIEA cu privire la înarmarea nucleară, prezentate Iranului în vederea unui răspuns.

Dosarul, intitulat "Posibile aspecte militare ale programului nuclear iranian", este alcătuit parţial din rapoarte furnizate AIEA de servicii de informaţii occidentale.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite