Ionuţ Gheorghe a fost condamnat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pugilistul medaliat cu bronz la Olimpiada de la Atena a fost găsit vinovat pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă. Ionuţ Gheorghe a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare şi la plata unor daune morale în valoare de 100.000 de euro.

Sentinţa dată miercuri după-amiază de magistraţii constănţeni ar putea fi atacată. Cu toate acestea, pugilistul Ionuţ Gheorghe (25 de ani) a declarat, ieri, pentru NewsIn, că verdictul îl bucură şi nu va face niciun recurs, deşi se consideră nevinovat. „Nu voi face recurs, sunt bucuros pentru sentinţa asta.

Cu toate astea nu mă consider vinovat pentru ceea ce s-a întâmplat, dar mă voi gândi tot timpul la familia celor două victime, regret că s-a întâmplat aşa”, a spus Ionuţ Gheorghe. La 15 octombrie 2006, Gheorghe conducea cu viteză excesivă la intrare în oraşul Ovidiu. Într-o depăşire riscantă, bolidul a ajuns în parapetul de pe contrasens, răsturnându-se de câteva ori.

Maşina a ricoşat într-o Dacie în care se afla o familie din Mihail Kogălniceanu. Şoferul, Nicolae Gheorghe (44 de ani), a scăpat teafăr, dar soţia sa, Daniela Elena (36 de ani) şi fetiţa lor, Oana Cătălina (13  ani), au murit la spital.

Mandat de aducere la proces

Supravieţuitorul accidentului s-a constituit parte civilă în proces. Gheorghe a solicitat restituirea dosarului la procurori pe motiv că i s-a încălcat dreptul la apărare, însă cererea a fost respinsă. Au existat nenumărate termene în care sportivul a lipsit de la proces, absenţe justificate prin participarea la diverse concursuri sportive.

image

Ionuţ Gheorghe, singurul  boxer român medaliat la Atena

Pe parcursul judecăţii, instanţa a emis un mandat de aducere pe numele sportivului, dar nici aşa nu a fost de găsit. De abia în cursul lunii decembrie 2008, pugilistul a fost audiat de magistraţi.  Singurul argument adus de Gheorghe în favoarea sa a fost expertiza tehnică a maşinii, care însă nu a dovedit nici o defecţiune.

Sportivul a formulat şi o cerere de strămutare a dosarului, însă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins cererea, astfel că, judecata s-a desfăşurat la Constanţa. Instanţa a admis cererea privind despăgubirile şi a acordat daune morale de 100.000 de euro şi daune materiale de aproape 21.000 de lei.

Medalii importante

Ionuţ Gheorghe a reuşit în cariera sa să cucerească două medalii importante. Este vorba despre bronzul de la Olimpiada de la Atena, din 2004, şi despre încă o medalie de bronz, în 2006, la Campionatele Europene de box de la Plovdiv, Bulgaria. De asemenea, în 2007 a cucerit un titlu de vicecampion al UE, la Dublin.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite