Ion Iliescu a fost externat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Geoană, Ponta, Iliescu și Filip 630
Geoană, Ponta, Iliescu și Filip 630

Fostul preşedinte al României Ion Iliescu a fost externat de la Spitalul Elias, iar medicii suţin că starea sa este bună.

Fostul preşedinte Ion Iliescu a fost internat ieri seară la Spitalul Elias, pentru "analize de rutină" sau pentru că "a avut probleme digestive", cum au declarat pe parcursul a mai puţin de 15 ore oficiali din instituţie.

Starea fostului şef al statului Ion Iliescu este bună, el fusese de mult pregătit pentru un control de rutină, iar acum face analizele, a declarat joi dimineaţă, pentru Mediafax, directorul medical al Spitalului "Elias", Dana Safta. "Domnul Iliescu vine periodic la spital pentru un control de rutină. Nu trebuie asociată agitaţia ultimelor zile cu starea acestuia, întrucât el fusese programat pentru acest control cu mai mult timp înainte. Starea pacientului este bună", a precizat Dana Safta.

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, bun prieten al fostului preşedinte, l-a vizitat la spita în această dimineaţăl. Potrivit Mediafax, Oprescu a negat zvonurile legate de o posibilă criză biliară, amintind că Iliescu a fost supus cu ani în urmă unei intervenţii în urma căreia i-a fost scoasă bila.

Potrivit altor surse, din rândul membrilor PSD care au participat marţi la şedinţa în care a fost exclus din partid Mircea Geoană, Iliescu s-ar fi enervat foarte tare în timpul discuţiilor şi este foarte posibil ca din acest motiv să fi simţit nevoia unui control de urgenţă.

Ion Iliescu a fost operat, în mai 2005, atunci fiindu-i montate stenturi (dispozitive medicale care lărgesc vasele de sânge), după ce a avut un puseu de tensiune pe fondul unei hipertensiuni mai vechi şi a unei cardiopatii ischemice cunoscute. Intervenţia a fost realizată în 18 mai 2005, iar Iliescu a rămas atunci în spital până aproape de sfârşitul lunii, din cauza unor dureri în piept, apărute la câteva zile după montarea stenturilor.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite