Ion Migdal: „Marţi ne umflă «doi şi-un sfert»“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ion Migdal, fratele lui Fane Spoitoru, ştia că va fi săltat de procurori.  Aceasta reiese din interceptarea convorbirilor telefonice pe care acesta le avea cu complicele său, Sandu Mialcă, în dosarul în care cei doi au fost trimişi în judecată pentru că ar fi promis unor deţinuţi că vor fi puşi în libertate, lăsând să se creadă că au influenţă asupra unor magistraţi.

Migdal l-a sunat pe 28 septembrie, într-o duminică, pe Mialcă şi i-a transmis: “Vezi că marţi vor să ne umfle ăştia de la «doi şi-un sfert» (Serviciul de Informaţii şi Protecţie Internă din cadrul Ministerului de Interne – n.r.)”. “A, ţi-a zis ăla... nebunu’ ăla al tău…”.

După câteva minute de discuţii, cei doi decid să aştepte să fie ridicaţi de anchetatori. În data de 30 septembrie, marţi, Migdal a fost reţinut de procurorii DIICOT pentru trafic de droguri, iar două zile mai târziu era săltat şi Mialcă.

“Mi-am băgat coada… l-a pus liber”

Procurorii DNA au relevat faptul că cei doi interlopi erau cunoscuţi în penitenciarele din jurul Capitalei că ar avea influenţă asupra magistraţilor.

“În perioada iunie-octombrie 2008, Sandu Mialcă era contactat telefonic, zilnic, de cel puţin zece deţinuţi aflaţi în penitenciarele Jilava şi Rahova sau de rude ale acestora care solicitau în mod direct sprijinul pentru a interveni pe lângă magistraţi ai Curţii de Apel şi Tribunalul Bucureşti pentru a fi puşi în libertate sau pentru a li se reduce pedepsele, negociind sumele pretinse, stabilind întâlniri pentru a justifica influenţa pe lângă magistraţi”, se arată în rechizitoriul prin care au fost trimişi în judecată cei doi. În schimbul influenţei, ei cereau sume între 10.000 şi 30.000 de euro. 

Cei doi au primit 30.000 de euro de la Lidia Balint pentru eliberarea lui Nuţu Cămtaru, care a primit aviz pozitiv la Judecătoria Sectorului 4, dar i s-a respins cererea la Tribunal. “Mi-am băgat coada, mi-am făcut meseria… s-a dat afară şi l-a pus liber”, explică într-un limbaj codificat fratele lui Fane Spoitoru.

Migdal a declarat la DNA că îşi va susţine nevinovăţia la Tribunal. “O cunosc pe Balint Lidia, cât şi pe soţul ei Balint Ion. Cu Balint Ion am fost la puşcărie, în urmă cu mai mulţi  ani. Sunt actor profesionist, colaborez cu Pro TV”, sunt singurele declaraţii făcute când a fost arestat. Migdal a avut un rol în filmul “Băieţi buni”.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite