Ioan Dobran: „Am apărat din aer linia frontului românesc“

Ioan Dobran este, la 92 de ani, singurul pilot de aviaţie în viaţă din Grupul 9 de vânătoare care a asigurat protecţia liniei frontului în cel de-al Doilea Război Mondial. Are la activ 11 victorii aeriene şi 3 doborâri. Dobran a zburat sub comanda Căpitanului aviator Alexandru Şerbănescu, as al aviaţiei de vânătoare române, cu 47 de victorii aeriene.

„11.06.1944. Alarmă! Aliniaţi la start punem motor unul după altul, aproape în formaţie strânsă. Iniţial fac celula cu Şnechea. Trecem pe desubt în stânga lor, urcând mereu. Înşirate în rânduri strânse, ca nişte plutoane compacte de infanterie, strălucind în soarele reflectat de aluminiul fuzelajelor şi aripile lor, „liberatoarele" trec chiar acum peste Focşani şi bombardează Aerodromul şi partea de vest a oraşului în zona cazărmilor. Judecând după fumul şi praful care se ridică, au lovit destul de bine. Ceva neclar arde. Avem 7000 de m şi este imposibil de atacat. În fine, ni se pare că unul e mai izolat. Atacăm în şir indian. Trag până foarte aproape, degajez şi revina doua oară la atac... Bilanţul zilei, cinci avioane doborâte. Încă nu pot spune că a crescut prea mult experienţa cu americanii.Trebuie să mai căutăm şi să experiementăm scheme."

Dobran lasă creionul jos şi închide ambele jurnale. Cel minuscul, cu coperţi maro, în care pe prima pagină e trecut anul şi locul de unde l-a cumpărat - 1944, Papetăria Carmen - şi al doilea, lung şi stufos. Cel care încape în buzunarul de la piept are trecut pentru ziua de azi un singur cuvânt, "Alarmă!", pe care l-a scris imediat ce zgomotul sirenei s-a făcut auzit. Cel mare îl aşteaptă seara acasă, la baza din Tecuci, ca să explice cuvântul. Aşa face în fiecare zi, oricât de terminat ar fi. E cu vânătorii la Tecuci din aprilie 1944. Jumătatea de vest a ţării era afectată la acel moment apărării de bombardardierele americanilor iar cea din est apărării frontului.

Asta apărau ei, linia frontului, care se stabilise la nord de Roman, Podu Iloaiei, Huşi, Iaşi, Nistru. 32 de piloţi sub comanda căpitanului Alexandru Şerbănescu, cei mai buni din ţară. O unitate de elită, Grupul 9 de Vănătoare, escadrila 48. După primul raid american asupra României din 1942, Grupul 9 Vânătoare primise misiunea de apărare a teritoriului, până în martie 1943.

Din 15 martie 1943 au plecat pe Frontul de Est, unde vor rămâne până în vara lui ‘44. Dobran este numit comandantul Escadrilei şi perioada aceasta, comprimată în 64 de misiuni aeriene, cu 11 victorii şi trei doborâri, se regăseşte în filele jurnalului său.

„Nu mă gândeam la mine ci la avion"

Dobran visase să zboare de copil. Avea o manualitate deosebită şi o concentrare care îl deosebea de cei de vârsta lui. Nu se omora cu studiul la şcoală, dar se grăbea spre atelierul din curte ca să repare biciclete şi gramofoane. Părinţii îl dau la un licei militar, ca să îl diciplineze, îngrijoraţi că şcoala îl interesa din ce în ce mai puţin. După ce îl absolvă îi anunţă că vrea să facă Şcoala de ofiţer de aviaţie din Cotroceni, fapt care nu îi încântă deloc. 1 septembrie 1939 e prima zi din cariera ce avea să urmeze. Iminenţa războiului făcea pe vremea aceea ca seriile de elevi aviatori să se suplimenteze considerabil: dacă până în acel an acestea erau de 10, maxim 15, acum se ajunsese la două promoţii de 100 de absolvenţi.

„26.07.1944. Din faţă sus văd opt burţi de Lighting-uri care se răstoarnă n spate după ce mă depăşesc , dar socotesc că am timp. Nu-l las pe cel din faţă pentru nimic în lume, orice s-ar întâmpla. O rafală prelungită şi ia foc, cu fum gros care se îndreaptă spre Lunca Siretului. Ăsta a terminat cariera undeva printre sălcii, dar ce te faci cu cei din spate. Nu-mi rămâne decât o disperată luptă de viraje pe care o susţin un timp, dar cât va ţine oare? Îmi dau seama că sunt pierdut şi chiar în momentul acela simt cum se înfing în avion proiectilele... Deja se simte un miros de ulei ars ca de motor gripat, nu mai este nimic de făcut pentru „22" (curios, nu mă gândeam la mine ci la avion).

Sunt încă în aer şi avionul ia foc, fumul începe să mă înăbuşe, dar nu vreau să sar cu paraşuta, pentru că îmi aduc aminte de comandorul Sandu, în care au tras în timp ce cobora. Americanul e călare în spate, dar nu mai trage, e convins după fum şi foc că m-a terminat. Nici nu ştiu când m-am desfăcut din legături, dezăvorând automat şi inconştient cuiul de siguranţă şi fără să decuplez casca de radio şi masca de oxigen, cu paraşuta prinsă de umeri, sar afară smulgând toate legăturile. Era şi timpul! Nu fac zece paşi şi muniţia începe să explodeze".

La sfârşitul războiului Ioan Dobran contabilizase de 340 de misiuni şi 74 de lupte aeriene

Cea mai grea zi

De fiecare dată când plecau ştiau că măcar unul dintre ei nu se va mai întoarce. "Racheta roşie care declanşa alarma era mâna destinului care se întindea spre unul sau altul, să îl culeagă de pe cer în ziua aceea", spune Dobran. El a fost protejat de destin de fiecare dată, aşa a şi ajuns să povestească despre asta acum, la 92 de ani. Cea mai grea zi dintre toate a fost 18 august 1943, penultima zi de bombardamente. Mai rămăseseră cu totul 23 de vânători şi Şerbănescu avea să fie doborât. "Lupta se mutase în înălţime. Eram 13 inşi faţă în faţă cu o formaţie de 138 de bombardiere. Eram copleşiţi."

„În câteva secunde suntem 20 la 12 şi G-urile fâlfâie la înălţimea aceea, cu manetele în plin. Motoarele trag greu de parcă sunt sufocate... e prea sus pentru ele. Americanii se simt în largul lor. Compresoarele lor cu două trepte restabilesc de două ori puterea şi pot urca mai sus cu 3.000 de metri. Toţi trei în linie, cu Şerbănescu la mijloc, picăm, picăm, picăm... A fost de ajuns străfulgerarea unei clipe pentru a scrie un destin. În spatele lui Şerbănescu şi mai sus era un avion cu buton roşu. Din planul stâng se prelinge o uşoară dâră de fum, avionul se înclină spre stânga, se întoarce pe spate şi pică sub verticală."

La sfârşitul războiului doar trei piloţi mai rămăseseră din promoţia lui Dobran: el, Galea şi Chiţu Gavriliu. În martie 1946 primeşte cupa Hubert pentru activitate aeriană în război iar o lună mai târziu locotenentul Dobran se căsătoreşte cu Angela Orăşanu, fiica unui cunoscut matematician al vremii.

Din maior, strungar

Dar odată cu instituirea regimului Dej, Dobran este scos din cadrele active ale Armatei şi repartizat la uzina Timpuri Noi, unde se recalifică în meseria de strungar.

Erau vremuri grele, când intelectualii erau hăituiţi şi nulităţile promovate, când îţi era frică să dormi singur în casă, de teamă că vine Securitatea peste tine, când auzeai pur şi simplu că vecinul de la trei a dispărut. Când a fost dat afară din aviaţie - din cauza unei anonime ajunsă la Securitate, în care se spunea că maiorul Ioan Dobran intenţionează să evadeze din ţară - era şef peste toate şcolile de aviaţie din ţară.

Salariul i-a fost micşorat de 10 ori şi Dobran a lăsat uniforma cu epoleţi pentru salopeta de strungar. Avea deja un copil mic şi al doilea era pe drum. 12 ani a lucrat la Timpuri Noi şi între timp ajunsese normator tehnolog, respectat de toţi colegii. „Obişnuiau să spună: «bă, pe cuvântul lui nea Ion poţi să începi să-ţi faci casă». Adică aveau încredere. Pentru mine asta a fost ca un fel de decoraţie."

Întoarcerea

După 66 de ani, Dobran l-a întâlnit pe inamicul american din război, căruia i-a doborât avionul, Barrie Davis.

Nu se gândea că viaţa o să îl mai aducă vreodată la manşa unui avion. Aşa că în ziua când a venit la el un fost coleg de aviaţie să îl întrebe dacă se gândeşte să se întoarcă înapoi după 12 ani, n-a ştiut ce să creadă. A făcut o cerere şi l-au primit uşor. La „Tarom" se nimerise director unul Balaur, un fost elev de pe vremea când era şeful şcolilor de aviaţie din ţară. „El m-a recunoscut pe mine şi mi-a amintit că a fost un moment când l-am ajutat. Când era gata să îl dea afară din şcoală am intervenit pentru el, şi se pare că a ţinut minte.

M-a bătut pe umăr când ne-am reîntâlnit şi mi-a spus: «nu-ţi aminteşti de mine?»" Dobran a început la „Tarom" ca pilot, apoi ca pilot înstructor şi apoi a ajuns pilot inspector şi de aici a ieşit la pensie în 1963. Aşa a fost destinul, să mă întorc în aviaţie. Cred că Dumnezeu a ştiut cât îmi doresc", spune Dobran aşezat pe un scaun în casa lui răcoroasă de pe strada Popa Nan. În jur sunt fotografii alb negru cu el în tinereţe, aici la manşa unui IAR 80, dincolo pe un Metternich. Pe perete sunt fotografii cu frumoasa lui soţie, Angela, cu care a trăit împreună 49 de ani, până când ea a plecat. Când povesteşte musafirilor filmul vieţii lui, serveşte întotdeauna peltea din gutui făcută de el şi apă rece.

Distincţii de erou naţional

Ioan Dobran s-a remarcat în peste 340 de misiuni la inamic, a purtat 74 de lupte aeriene. A fost citat de două ori prin Ordine de Zi ale Corpului 1 Aerian Român pentru "spiritul de sacrificiu, curajul şi deosebita pricepere dovedite în luptele aeriene şi a fost avansat de două ori la „excepţional" în gradul de căpitan şi apoi de maior. A fost propus prin Raport Special în luna noiembrie 1944 pentru cea mai înaltă distincţie militară, Ordinul „Mihai Viteazul" şi a primit decoraţiile „Virtutea Aeronautică", „Coroana României", „Steaua României".