Investiţiile din Târgu-Jiu, doar cu credite bancare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Investiţiile din Târgu-Jiu, doar cu credite bancare
Investiţiile din Târgu-Jiu, doar cu credite bancare

Primăria nu mai are niciun ban în vistierie, iar angajaţilor li s-au tăiat sporurile

Din cauza lipsei acute de bani, economiştii Primăriei Târgu-Jiu au decis să suspende sporurile salariale şi orice alte stimulente financiare pentru angajaţii instituţiei. „Este criză şi fiecare o gestionează cum poate. Mă bucur că nu s-a ajuns la disponibilizări şi că ne putem descurca strângând puţin cureaua. Sper să nu fie nevoie să recurgem la măsuri extreme“, a declarat Ramona Evulescu, purtător de cuvânt al Primăriei Târgu-Jiu. Cei peste 130 de oameni afectaţi de această decizie nu vor mai primi al treisprezecelea salariu sau primele de concediu „până într-un moment mai prielnic din punct de vedere financiar“, mai spune Evulescu.

Datorii la furnizori

Lipsa banilor a obligat primăria să nu-şi plătească furnizorii, fapt care duce la serioase nemulţumiri. „Avem de primit bani de la începutul anului. Degeaba am sistat livrările, ameninţăm cu tribunalul, dar nu se rezolvă nimic“, a declarat Adreea Ionescu, reprezentanta unei societăţi comerciale din Târgu-Jiu. Primăria recunoaşte că are furnizorii neplătiţi: „Avem furnizori neplătiţi de luni de zile. E adevărat că sunt nemulţumiri, dar nu avem ce face. Este vară, oamenii sunt plecaţi în concedii şi nimeni nu-şi plăteşte dările către administraţia publică locală. Sper ca din toamnă se se rezolve totul“, a mai declarat Ramona Evulescu. Situaţia este cu atât mai disperată, cu cât o parte dintre furnizori au tot capitalul blocat în afacere.Lucrările de modernizare a centrului oraşului Târgu-Jiu sunt cea mai amplă investiţie desfăşurată la această oră în municipiu.

Lucrările au mers strună până acum, când foamea de bani le încetineşte. Soluţia găsită de specialiştii primăriei este un credit bancar de 3.700 .000 lei, care ar acoperi datoriile acumulate pentru lucrările de până acum şi ar asigura o parte dintre cele viitoare. „Vom organiza o licitaţie în urma căreia să alegem banca de unde ne putem bucura de cele mai bune condiţii de creditare. Banii ne trebuie ca să achitam datoriile adunate cu ultimele lucrări la centrul oraşului“, mai spune Evulescu. Acesta nu este primul credit deschis de primărie pentru lucrările de modernizare a zonei centrale, un altul a fost contractat acum doi ani, valoarea lui fiind de 1.300.000 lei.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite