Invenţiile românilor

Ce ar fi fost lumea fără avion sau stilou? Chiar dacă sunt invenţii mai puţin importante ca tiparul sau becul electric, ele aparţin românilor şi au făcut o diferenţă. România îşi

Ce ar fi fost lumea fără avion sau stilou? Chiar dacă sunt invenţii mai puţin importante ca tiparul sau becul electric, ele aparţin românilor şi au făcut o diferenţă. România îşi revendică şi unele invenţii de viitor, precum motorul cu apă sau CD-ROM-ul de 10.000 de Gigabytes.

Prima invenţie românească recunoscută oficial din istorie a fost o sapă pentru agricultură, brevetată în baza "primei legi româneşti asupra brevetelor de invenţiune", promulgată de Regele Carol I în 1906.

De atunci, spiritul inventiv al românilor a înflorit, iar în prezent Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) emite câteva sute de brevete de invenţie pe an. Zeci de invenţii româneşti sunt premiate cu diplome şi medalii la saloanele de inventică de la Bruxelles, Geneva, Paris sau Moscova.

Multe dintre ele înţepenesc, însă, în stadiu de proiect, deoarece patentarea unei invenţii în străinătate, unde ar exista companii interesate să o folosească, este costisitoare şi complicată.

Aplicarea invenţiei

Majoritatea invenţiilor româneşti provin din centrele cu tradiţie, mai ales acolo unde universităţile tehnice au desfăşurat cursuri, masterate, programe de training sau cursuri de inventică, spune prof. dr. Boris Plahteanu, directorul Institutului Naţional de Inventică din Iaşi.

În capitala Moldovei a fost creată prima şcoală de inventică românească, în 1966. Principiul unei şcoli de inventatori este că inteligenţa nu este de ajuns, iar creativitatea trebuie stimulată prin instruire.

Chiar dacă societăţile şi cursurile de inventatori sunt bine dezvoltate, mai ales în zona Moldovei, punerea în aplicare a invenţiilor nu este mai uşoară în această parte a ţării.

"Invenţiile pot fi valorificate prin acţiune pe cont propriu, prin crearea propriei firme - asta au făcut şi Edison sau Tesla şi exemplele pot continua - sau prin contracte de cesiune către companii", explică profesor Plahteanu.

Atât în România cât şi în restul lumii, un inventator individual are mari dificultăţi să realizeze chiar şi un model funcţional sau un prototip al invenţiei sale, dacă nu are susţinere financiară. "Trebuie să fii susţinut cu o resursă care să-ţi permită să treci de faza prototipului şi apoi de optimizarea constructivă şi funcţională."

Cu toate acestea, există o serie de invenţii ale românilor, folosite pe scară largă, măcar de companii din ţară, printre care o instalaţie de încercare a ţevilor de foraj, un aparat de dezinfectat aerul, o instalaţie hidrostatică de înaltă presiune sau o instalaţie de interfoane creată la Iaşi.

Multe alte invenţii se află în stadiu de prototip. Câteva exemple, dintre sutele disponibile, sunt electroreactorul destinat epurării avansate a apelor uzate, încărcate cu substanţe organice, senzorul pentru cântărirea autovehiculelor în mişcare şi monitorizarea traficului, motorul liniar asincron, aparatul pentru detectarea timpurie a cancerului de sân sau caloriferul ecologic care utilizează principiile sonicităţii.

Scuterul de pus în priză

Iustin Capră este unul dintre cei mai prolifici inventatori români în viaţă. Deşi a construit peste 100 de vehicule cu motor economic, dar şi aparate de zbor, invenţiile sale nu au fost în mare parte brevetate şi au rămas la stadiul de prototip.

În plus, Capră şi-a dezmembrat cele mai multe dintre creaţii pentru a refolosi piesele. Singura sa invenţie care a depăşit graniţele ţării a fost, se pare, aparatul individual de zbor, "rucsacul zburător", pe care l-ar fi preluat americanii.

Deşi Academia Română i-a râs în nas când a venit cu rucsacul, pe motiv că ţara are nevoie de tractoare, nu de aparate zburătoare, Capră l-a brevetat şi l-a propus chiar Ambasadei Americii. Câţiva ani mai târziu, şi-a regăsit rucsacul zburător la o expoziţie americană.

Cele mai cunoscute invenţii ale lui Iustin Capră sunt maşinuţele ultra-economice. Cu acestea a făcut drumul Bucureşti-Iaşi cu mai puţin de doi litri de benzină. Cea mai reuşită dintre ele consuma 0,5 litri la sută de kilometri şi avea un singur loc.

În aprilie, inventatorul a fost premiat la Expoziţia Internaţională de Invenţii de la Geneva, alături de Marian Velcea, cu premiul Federaţiei Internaţionale a Asociaţiilor de Inventatori, pentru triciclul electric sau hibrid. Este vorba de un scuter care se încarcă de la priză în maximum cinci ore şi are autonomie 100 de kilometri.

Vehiculul rămâne pe roţi indiferent cât de strâns iei curbele şi nu poluează în trafic, deşi ajunge la viteza de 70-80 de kilometri pe oră. În plus, aparatul se asamblează la domiciliu şi ar putea costa circa 1.000 de euro.

Pentru drumurile mai lungi, triciclul poate fi adaptat ca hibrid, pentru a folosi atât energie electrică, cât şi benzină. Triciclul electric ar putea fi prima invenţie a lui Iustin Capră care să fie produsă pe scară largă. Altele, precum dispozitivul pentru transformarea zgomotului în curent electric sau caroseria aeriană, nu au fost luate în seamă de conaţionali.

Metoda Basgan, o invenţie care valorează nouă miliarde de dolari

Un român a revoluţionat cu descoperirile sale întreaga industrie extractivă de petrol. Invenţiile inginerului român Ion Basgan (1902-1980) au fost preluate de companiile petroliere americane, care le-au pus în aplicare cu profituri considerabile. Românul nu a câştigat însă nimic, deşi ar fi trebuit să primească aproape nouă miliarde de dolari.

În 1934, Basgan a brevetat în SUA şi în România "forajul sonic" şi "forajul cu prăjini grele proporţionate". Prin punerea în practică a acestor procedee, companiile americane şi-au sporit randamentul şi au redus costurile cu peste 30%, povesteşte fiul omului de ştiinţă, Ion Basgan jr., într-un număr din 2003 al revistei "Ştiinţă pentru toţi". În plus, tehnica lui Basgan a permis forarea perfect verticală până la adâncimi de 7.000-8.000 de metri. Din 1937, americanii au început să foreze după metoda Basgan, folosită şi astăzi.

În timpul Primului Război Mondial, în 1941, senatul american a dat o lege prin care averile şi bunurile de valoare ale inamicilor de război au fost sechestrate, ceea ce s-a aplicat şi la brevetul lui Ion Basgan.

După încheierea războiului, în 1947, toate posesiile confiscate au fost restituite, mai puţin dreptul de proprietate asupra brevetului pentru forajul sonic, deblocat abia în 1965. La acea vreme, însă, Basgan nu şi-a solicitat drepturile materiale, evaluate până în momentul respectiv la 8,6 miliarde de dolari, pentru că statul român i-ar fi luat aproape toţi banii.

După moartea tatălui său şi după 1990, Ion Basgan jr. a încercat să-şi ceară drepturile, dar dosarul cu actele doveditoare i-a fost furat. Familia Basgan nu şi-a recuperat nici până în ziua de azi drepturile asupra brevetului forajului sonic.

CD-ROM cât Biblioteca Academiei

O invenţie ingenioasă care ameninţă însă să scoată de pe piaţă companii mari din domeniul IT este Hyper CD-ROM-ul, un tip de memorie optică cu mai multe straturi (multilayer), care are o capacitate de stocare de peste 10.000 de GB, inventat de fizicianul român Eugen Pavel încă din 1999. Dispozitivul, care are o înălţime de 10 mm şi un diametru de 120 mm, poate fi fabricat cu ajutorul echipamentelor aflate deja în uz.

Cel mai important atribut al discului este suportul propriu-zis - sticla fluorescentă fotosensibilă, foarte rezistentă. Diferenţa fundamentală faţă de un mediu de stocare clasic este că nu foloseşte un singur plan sau două (ca DVD-urile), ci 10.000 de planuri distribuite în adâncimea discului.

Un dezavantaj este viteza mică de citire (3 Mb/s), care ar putea fi însă mărită, spune inventatorul. Unitatea de scriere/citire este de două ori mai înaltă decât una obişnuită, iar discul e ceva mai gros decât unul obişnuit. Cu toate aceste avantaje, Hyper CD-ROM-ul nu a fost încă produs pe scară largă şi nu a intrat pe piaţă.

Motorul cu apă

O invenţie care ar putea zgudui din temelii industria de autoturisme este motorul care merge cu apă şi nu poluează. Mihai Ruşeţel, care a creat şi brevetat încă din 2000 celebrul motor, a vrut chiar să-şi vândă drepturile asupra brevetului la licitaţie, anul trecut, cu 100 de milioane de euro.

Primul prototip al motorului a fost construit pe vremea când Ruşeţel era încă elev, iar din 1976 până în prezent, acesta a fost constant îmbunătăţit. Proiectul a fost depus la OSIM în 1980, dar a fost secretizat. Ruşeţel a fost presat de Securitate să cesioneze invenţia statului şi nu şi-a recuperat proiectul decât după 1989.

Ulterior, motorul cu apă a fost premiat la saloane naţionale şi internaţionale de inventică. Deşi spune că a primit oferte din diverse ţări pentru producerea acestuia, Mihai Ruşeţel nu şi-a valorificat încă descoperirea. În lume mai există de altfel câteva brevete pentru motoare cu apă sau hidrogen, care ar fi însă mult mai rudimentare.

Motorul Ruşeţel funcţionează cu apă demineralizată, are un consum de 10 l/100 km şi atinge o viteză maximă de 70 km/h. Energia folosită pentru funcţionarea motorului rezultă din spargerea moleculei de apă în atomi de hidrogen şi oxigen la contactul lichidului pulverizat cu o suprafaţă incandescentă, în interiorul cilindrilor motorului. Fenomenul fizic este cunoscut sub denumirea de calefactie.

Dincolo de inventatori, există zeci de cercetători români care lucrează în laboratoare şi centre din străinătate. Munca lor, mai apreciată şi mult mai bine remunerată în ţara de adopţie decât în România, duce uneori la descoperiri importante.

Virusul obezităţii

Anul trecut, o ştire care a făcut înconjurul lumii le-a dat o speranţă grăsuţelor şi obezilor de pe toate meridianele, pentru care curele de slăbire nu funcţionează: cercetătorii americani au descoperit că un virus comun, care provoacă răceală şi infecţii oculare, poate duce şi la obezitate.

Descoperirea îi aparţine de fapt unei tinere românce, Magdalena Păsărică, cercetător la Louisiana State University System din Baton Rouge, care a arătat că virusul Ad-36 este una dintre cauzele care determină celulele adulte din corpul uman să se transforme în celule adipoase.

Cercetătoarea nu neagă faptul că alimentaţia în exces provoacă o creştere în greutate, dar spune că obezitatea poate avea şi cauze genetice şi poate fi provocată, de asemenea, de infecţii sau de virusuri. Scopul pe termen lung al cercetării la care participă şi Magdalena Păsărică este crearea unui vaccin care să prevină obezitatea de origine virală. Vaccinul nu va apărea, însă, mai devreme de 5-10 ani.

Teoria constructală

Un alt român, Adrian Bejan, care trăieşte şi lucrează tot în SUA, la Universitatea Duke din Carolina de Nord, a pus la punct o teorie complet nouă - teoria constructală - care ar putea reprezenta începutul unei noi ere în inginerie.

Încă din 1995, el a dezvoltat o metodă simplă, logică şi eficientă de a desena planul perfect al aparatelor, pornind de la formele perfecte create de natură.

Teoria porneşte de la constatarea că, fie că este vorba de căldură, electricitate, apă sau orice alt flux care se scurge prin circuitele unui sistem, fluxul respectiv este confruntat cu rezistenţe sau frecări ce deturnează energia. Adrian Bejan propune ca, în loc să neglijăm inevitabilele rezistenţe care fac sistemele imperfecte, să ne concentrăm exclusiv asupra lor.

Problema devine pur matematică în momentul în care inginerul trebuie să elaboreze forma care să distribuie cât mai bine rezistenţele la nivel de timp, spaţiu şi structură, astfel încât randamentul să fie maxim.

Soluţia constructală este căutarea formei optime a celui mai mic volum elementar disponibil, după care urmează asamblarea mai multor asemenea unităţi într-un volum mai mare, până apare forma globală.

Astfel apare un sistem care repartizează cât mai bine rezistenţele. Domeniile de aplicare a teoriei constructale sunt aproape infinite, iar Bejan crede chiar că ea e necesară şi pentru punerea în practică a nanotehnologiei.

Cum obţii brevetul de inventator

Documentul care îţi dă siguranţa că invenţia ta nu va putea fi copiată se obţine cu destul de mare cheltuială, printr-un proces care poate dura chiar patru ani de zile. Primul pas este depunerea cererii de eliberare a unui brevet la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) din Bucureşti, însoţită de documentaţia tehnică a invenţiei, cu desene şi descrieri, în trei exemplare. Simpla înregistrare a cererii costă 108 lei.

Anul trecut, 926 de cereri au fost depuse la OSIM, dintre care 827 au provenit din ţară şi restul din străinătate. Cei mai harnici inventatori au fost bucureştenii, cu peste 250 de cereri, urmaţi de ieşeni (70), suceveni (53) şi timişoreni (45).

Dacă în Occident cele mai multe cereri de brevet sunt depuse de companii (persoane juridice), în România balanţa este inversată, cu circa 60% dintre cereri depuse de persoane fizice, spune Valeriu Geambazu, purtătorul de cuvant al OSIM. După 18 luni de la depunerea dosarului, un rezumat al invenţiei va fi publicat în Buletinul Oficial de Proprietate Intelectuală (BOPI), la secţiunea "Invenţii", dar numai cu plata unei taxe de 180 de lei.

La "urgenţă", taxa e de 360 de lei şi publicarea se face peste cel puţin patru luni. Abia după publicare, invenţia e considerată provizoriu protejată. Examinarea de fond a cererii durează un an şi jumătate de la data plăţii unei taxe de 1.080 de lei, iar pentru 1.800 de lei, examinarea se va face în maximum 18 luni de la depunerea cererii de eliberare a brevetului.

Examinatorii, foarte specializaţi pe domeniile lor, analizează cererea la sânge şi verifică în baze de date ce conţin peste 30 de milioane de invenţii dacă respectivul proiect a mai fost înregistrat. Un examinator se formează în 10-12 ani, şi el trebuie să fie capabil să explice, de exemplu, de ce a respins un brevet unui academician, explică Geambazu.

Decizia examinatorului trebuie validată de o comisie. Hotărârea de acordare a brevetului este apoi publicată în BOPI şi, dacă nu e contestată, se eliberează brevetul de inventator, contra unei ultime taxe de 360 de lei şi în termen de un an.

Eliberarea unui brevet costă între 1.728 şi 2.628 de lei şi durează în regim normal patru ani şi un an şi jumătate în regim de urgenţă. Taxele sunt reduse, însă, cu 80% (în total, 273,6 lei) dacă venitul mediu din ultimul an al inventatorului nu depăşeşte 2.000 de lei net, şi cu 50% (684 lei), dacă venitul este de sub 3.300 de lei. Reducerile se aplică şi la persoane juridice care au o cifră de afaceri mai mică de 1, respectiv 2 milioane de euro.

După primii doi ani de la depunerea cererii, mai trebuie anual, timp de 18 ani, taxele de mentinere în vigoare a brevetului, care totalizează 21.310 lei. După care brevetul expiră. În 2007, oficiul pentru invenţii şi mărci a eliberat 684 de brevete de invenţie.

Potrivit purtătorului de cuvânt, în general, majoritatea invenţiilor sunt din domeniul industriei chimice şi farmaceutice, atât în România, cât şi în alte ţări, urmate de electronică/electrotehnică şi transporturi.

Brevetul de la OSIM nu este valabil decât pe teritoriul Romaniei, iar pentru a proteja o invenţie în alte ţări trebui depusă întâi cererea de brevet la OSIM şi apoi solicitat un certificat de prioritate, pe baza căruia se pot depune cereri la oficiile ţărilor în care se doreşte protecţia, sau o cerere internaţională depusă prin OSIM la Oficiul European al Brevetelor (OEB) sau la Tratatul de Cooperare în domeniul Brevetelor (PCT).

Brevetarea unor invenţii şi în alte ţări implică, evident, cheltuieli suplimentare. De aceea, cele mai multe invenţii nu depăşesc graniţele ţării.

Ideile româneşti care au schimbat lumea

Românii au inventat stiloul. La începutul secolului XX s-au remarcat în tânărul domeniu al aviaticii, iar mai târziu au făcut şi decoperiri în medicină, de la insulină la Gerovitalul Anei Aslan.

"Condeiul portăreţ"

Fost secretar al lui Tudor Vladimirescu în timpul Revoluţiei din 1821, Petrache Poenaru a inventat primul stilou din lume. Scăpat cu viaţă după revoluţie, el a plecat la Viena, Berlin şi apoi la Paris unde, în 1827, a obţinut un brevet francez pentru "Condei portăreţ fără sfârşit, alimentându-se el însuşi cu cerneală", o invenţie care a revoluţionat domeniul instrumentelor de scris.

Tocul cu rezervor al lui Poenaru elimina zgârieturile de pe hârtie şi scurgerile de cerneală şi propunea soluţii pentru asigurarea unui debit constant de cerneală şi posibilitatea înlocuirii unor piese.

Poenaru este considerat şi creatorul tricolorului românesc, deşi istoria drapelului naţional rămâne neclară. Inspirat, se pare, de francezi, el face din steagul tricolor stindardul armatei lui Tudor Vladimirescu. Preluat de paşoptisti, tricolorul roşu-galben-albastru ajunge din 1881 drapel naţional.

Primul zbor

Deşi există o dezbatere asupra primului aeroplan, românul Traian Vuia a fost primul om care a zburat cu un aparat mai greu decât aerul, echipat cu sisteme proprii de decolare, propulsie şi aterizare. În 1906, avionul său a decolat de pe o suprafaţă plată, folosind numai mijloace proprii, fără ajutor extern (pantă, cale ferată, catapultă etc.).

Fascinat încă din copilărie de zmeie, după terminarea facultăţii, Vuia începe să-şi construiască primul aparat de zbor, pe care-l numeşte "aeroplan-automobil", dar nu reuşeşte să-şi ducă la capăt proiectul din cauza lipsurilor financiare.

Plecat la Paris în speranţa de a găsi pe cineva interesat să-i finanţeze proiectul, se loveşte de mult scepticism. Totuşi, Vuia îşi brevetează invenţia în 1903, iar în decembrie 1905 aparatul, numit "Vuia 1", este gata.

La 18 martie 1906, la Montesson, lângă Paris, aparatul zboară pentru prima dată: după o acceleraţie pe o distanţă de 50 de metri, se ridică la o înălţime de aproape un metru, pe o distanţă de 12 m, după care elicele se opresc şi avionul aterizează.

Avionul cu reacţie

Un alt reprezentant celebru al aeronauticii româneşti, Henri Coandă, a inventat primul avion cu reacţie şi a descoperit efectul care-i poartă numele.

La Paris, el a construit, cu sprijinul inginerului Gustave Eiffel şi al savantului Paul Painleve, un avion cu propulsie reactivă (un avion cu reacţie, fără elice, numit "Coandă 1910"), pe care l-a prezentat la Salonul internaţional aeronautic de la Paris, în 1910.

În timpul unei încercări de zbor din decembrie acelaşi an, pe aeroportul Issy-les-Moulineaux, aparatul pilotat de Coandă a scăpat de sub control, s-a lovit de un zid de la marginea terenului de decolare şi a luat foc. Pilotul a fost proiectat, însă, din avion înaintea impactului şi a scăpat cu viaţă.

În 1934, Coandă a obţinut un brevet de invenţie francez pentru "Procedeu şi dispozitiv pentru devierea unui curent de fluid ce pătrunde într-un alt fluid", care se referă la fenomenul numit astăzi "efectul Coandă". La avionul "Coandă 1910", inginerul observase că flăcările şi gazul incandescent ieşite din reactoare tindeau să rămână pe lângă fuzelaj, dar abia peste 20 de ani a formulat principiul care l-a condus la importante cercetări aplicative.

Controversata insulină

Deşi istoria ştiinţei consemnează că doi canadieni au descoperit insulina, medicul bucureştean Nicolae Paulescu a evidenţiat primul acţiunea extractului pancreatic în cazurile de diabet zaharat. În 1916, el reuşeşte să izoleze un extract pancreatic care, injectat într-un câine diabetic, normalizează nivelul zahărului din sânge.

După o pauză pe perioada celui de-al Doilea Război Mondial, Paulescu îşi reia cercetările şi reuşeşte să izoleze hormonul pancreatic antidiabetic (pancretină - numele dat de el insulinei). În 1921, el prezintă patru comunicări în secţiunea română a Societăţii de Biologie din Paris şi publică un articol într-un periodic belgian de specialitate.

Paulescu obţine şi un brevet pentru metoda sa de fabricare a pancreatinei în 1922. La opt luni după publicarea articolelor cercetătorului român, medicul Frederick Grant Banting şi biochimistul John James Richard Macleod de la University of Toronto, Canada, îşi publică lucările despre folosirea extractului pancreatic pentru normalizarea glicemiei.

Banting şi Macleod primesc în 1923 premiul Nobel pentru Fiziologie şi Medicină, pentru descoperiea insulinei, iar realizările lui Paulescu rămân complet ignorate de comunitatea medicală mondială.

Recunoaşterea internaţională a meritelor sale în descoperirea insulinei a venit abia 50 de ani mai târziu. Comitetul Nobel a recunoscut în 1969 meritele şi prioritatea lui Nicolae Paulescu în descoperirea tratamentului antidiabetic.

Nobelul românesc

Dacă Paulescu a ratat Nobelul, singurul om de ştiinţă de origine română care a primit vreodată prestigiosul premiu este medicul George Emil Palade, specialist în domeniul biologiei celulare, distins în 1974 de Comitetul Nobel alături de Albert Claude şi Christian de Duve, pentru descoperirile legate de "organizarea structurală şi funcţională a celulei".

Plecat din România în 1946, Palade lucrează în SUA, la Institutul Rockefeller, împreună cu Albert Claude. El realizează importanţa microscopiei electronice şi a biochimiei în studiile de citologie.

Cel mai important element al cercetărilor lui Palade a fost explicaţia mecanismului celular al producţiei de proteine. El a pus în evidenţă particule intracitoplasmatice bogate în ARN, la nivelul cărora se realizează biosinteza proteinelor, numite ribozomi sau "granulele lui Palade".