Inventatori din toată lumea, la Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Invenţii care atrag investiţii", aceasta este tema ediţiei din acest an a Salonului Internaţional al invenţiilor, ce se va deschide mâine în Sala paşilor pierduţi a Universitaţii

"Invenţii care atrag investiţii", aceasta este tema ediţiei din acest an a Salonului Internaţional al invenţiilor, ce se va deschide mâine în Sala paşilor pierduţi a Universitaţii "Al.I.Cuza". Peste 60 de inventatori din diferite ţări vor veni la Iaşi pentru a-şi prezenta ultimele descoperiri. "Salonul de inventică a fost iniţiat în 1984. De atunci, Iaşiul reuneşte inventatori din toată lumea. Anul acesta şi-au anunţat prezenţa specialişti din Suedia, Canada, Iran, Camerun, Taiwan, Rusia şi Ucraina, unele dintre aceste ţări fiind pentru prima dată reprezentate la Salonul de Inventică de la Iaşi", a declarat Constantin Antohi, coordonator al salonului. La această ediţie, organizatorii au hotărât împărţirea invenţiilor în 25 de secţiuni. Astfel, la Iaşi vor fi prezentate invenţii din domeniul tehnologiei aviatice, energiei, telecomunicaţiilor sau informaticii. Totodată, vor fi prezentate numeroase inovaţii în industria textilă şi vestimentară.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite