Români în Irak, bilanţ de război. Invalizii

adevarul

Publicat: 26.10.2009 21:21

Ultima actualizare: 09.08.2022 11:43

De Ziua Armatei Române, „Adevărul“ face bilanţul uman al războiului de şase ani pe care soldaţii noştri l-au purtat în Irak până astă-vară: doi morţi şi cinci invalizi. Azi, invalizii. Locotenent-colonelul Petruţ a lăsat biroul pentru război. În a doua misiune în Irak, a salvat viaţa unui colonel britanic cu preţul pierderii unui picior.

Citiţi şi:

Dorin Petruţ este un bărbat puternic şi încă tânăr, are 46 de ani. Merge într-un baston de care nu va scăpa niciodată şi poartă în piciorul stâng, de la genunchi la gleznă, o tijă din titan, prinsă cu cinci şuruburi.

Dacă ar fi rămas liniştit să lucreze în biroul său din Departamentul Armamente al MApN, n-ar fi avut asemenea probleme. Dar Petruţ s-a oferit de bună-voie pentru misiunile din Irak şi nici acum nu regretă. Incidentul s-a produs pe 11 septembrie 2007, când se afla la a doua misiune în Irak. Insurgenţii au dorit să marcheze şase ani de la prăbuşirea Turnurilor Gemene din New York şi au atacat tabăra cu rachete.

Locotenent-colonelul Dorin Petruţ, maiorul Iulian Daniliuc şi colonelul britanic Allan Brown erau lângă maşină în momentul în care o grenadă reactivă a fost trimisă către ei. Auzind zgomotul specific al proiectilului care se apropia, Petruţ a apucat să-l împingă la pământ pe colonelul Brown.

Decorat de două ori

Ofiţerul britanic a scăpat neatins de explozia petrecută la patru paşi de ei, dar a rămas afectat psihic de acel incident. Daniliuc a fost rănit la omoplat, iar Petruţ la piciorul stâng. Daniliuc şi-a continuat misiunea în Irak şi lucrează acum la Cluj-Napoca, fiind între timp avansat la gradul de locotenent-colonel. Însă Dorin Petruţ a fost în pericol să-şi piardă piciorul.

A fost operat de două ori în Irak, apoi a fost trimis în Germania, la Centrul Medical Regional Landsthul. În total a fost operat de vreo zece ori. În acest timp, opinia publică afla despre cât de gravă e situaţia lui Petruţ doar din revista Armatei SUA, „Stars and Stripes“, întrucât presa militară românească „uitase“ de el.

Amintire de pe front: un petic din uniforma însângerată

Revenit în ţară, Dorin Petruţ a continuat cu un program de recuperare medicală, pe care îl parcurge şi acum. A fost decorat, din partea României, cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios“ în grad de Comandor, iar din partea NATO cu Medalia „Non-Article 5“.

Cel mai important trofeu rămâne însă o bucată de stofă, pătată de sânge, din uniforma pe care o purta în ziua când a fost rănit.Dorin Petruţ continuă să lucreze în Armată, ca şef de compartiment în Departamentul de Armamente al MApN. A avut de primit anumite drepturi financiare: „Le-am obţinut pe toate, în ciuda unor mici oprelişti din partea asiguratorului“.

Florin Vuţă, strivit sub macara

Deşi are numai 40 de ani, Florin Vuţă stă toată ziua pe acasă, într-o comună de lângă Piteşti. De pe urma ultimei misiuni în Irak, cea din anul 2004, a rămas cu proteze la ambele picioare şi cu un certificat de handicapat.

Florin a rămas în armată după terminarea stagiului militar, în 1990. Misiunea din Irak în care a fost rănit era a şasea în străinătate, după Bosnia, Kosovo şi Angola, de pe urma cărora a primit Medalia ONU.

De formaţie, Florin e infanterist. În 2004, pentru Irak se pregătea un detaşament de genişti şi era nevoie şi de un macaragiu bun. Florin are şi calificare de macaragiu, luată pe vremea când era militar în termen, şi atunci a fost detaşat în batalionul de geniu.

Containerul blestemat

Îşi aminteşte foarte precis momentul dramei: „Pe 15 februarie a fost ziua fiicei mele, accidentul a fost a doua zi“. Florin Vuţă lucra în oraşul Babyl, într-o tabără logistică poloneză. “Încărcam containere. Eram la al şaselea sau al şaptelea când ceva dinăuntru s-a mişcat, containerul s-a dezechilibrat şi a prăbuşit şi macaraua”, spune Florin. “Cel puţin o jumătate de oră am fost prins sub macara.

M-au scos americanii şi polonezii, m-au dus la spitalul Coaliţiei din Bagdad, apoi la spitalul de la Ramstein“. Aici Florin a suferit o operaţie pe coloană, care a durat 12 ore. Medicii i-au găsit în zona lombară trei vertebre rupte şi i le-au îmbrăcat într-o proteză de titan.

La un an de la accident, comisia de expertiză l-a declarat „inapt serviciu militar“ şi l-a trecut în retragere cu gradul de plutonier. A primit 50 de solde compensatorii, iar din partea firmei de asigurare a încasat o poliţă de 30.000 de euro.

Acum, trăieşte dintr-o pensie de o mie de lei şi din îndemnizaţia cuvenită militarilor răniţi în teatrele de operaţii. „Sunt mulţumit de cum s-a purtat cu noi Ministerul Apărării. M-au invitat şi la ceremonia retragerii din Irak, la Arcul de Triumf, am stat chiar în spatele lui Băsescu“. Pentru a-l ajuta, ministrul Stănişoară i-a angajat soţia în Armată, pe o funcţie civilă.

Vânător de munte schilodit în deşert

Marian Boboruţă şi-a început cariera la vânători de munte şi şi-a sfârşit-o în nisipurile deşertului irakian. A absolvit Institutul Militar Nicolae Bălcescu din Sibiu. Calificativele obţinute l-au recomandat pentru vânătorii de munte, dar a prins anii de regres ai armatei, când unităţile militare se desfiinţau una după alta. A ajuns mai întâi la Petroşani, după care la Vânju Mare şi apoi la trei unităţi diferite de la Craiova. A făcut parte din trupele de infanterie Scorpionii Negri, de unde a şi plecat în Irak, acum trei ani.

Şi-a învins teama

„Fiind comandant de grupă I, dar ţinând loc de comandant de pluton, comandantul de companie m-a propus. Nu am fost obligaţi, ni s-a dat posibilitatea să alegem “, spune Marian Boboruţă. I-a fost frică, dar până la urmă şi-a învins teama. „Jumătate din pluton mergea şi el. Sincer, mi-a fost frică, dar ştiind toate consecinţele, avansări, restructurări de unitate, m-am gândit că ar fi bine să merg“, adaugă Marian.

La aproape două luni după ce a ajuns în misiune, a suferit un accident, în urma căruia s-a pensionat pe caz de boală. A fost rănit la coloana vertebrală, după ce s-a răsturnat cu TAB-ul. Refuză să vorbească despre cum s-a produs accidentul şi, mai ales, despre clipele petrecute în misiune.

Soţia a aflat târziu

Radioul îl ajută pe Marius Iovi să înveţe o nouă meserie

Soţia lui a aflat despre accident abia la o săptămână după ce ajunsese în ţară. „Nu voiam să afle. Cei din spitalul militar italian de campanie au vrut să iau legătura cu familia, dar n-am acceptat, cel puţin până nu aflam nişte rezultate medicale relevante. La primele investigaţii, credeam că nu e prea grav, dar ulterior s-a ajuns la concluzia că e mult mai grav şi trebuie de urgenţă să fiu repatriat la un spital militar de specialitate“, îşi aminteşte Marian Boboruţă. După o săptămână de investigaţii medicale, Marian a ajuns acasă, anunţându-şi soţia a doua zi dimineaţă.

În 2006 a fost pensionat cu grad II de invaliditate, cu revizuire anuală. „Primul an a fost critic. Mai mult la pat, cu un corset special“, îşi aminteşte Marian Boboruţă. În tot acest timp, fiul lui a stat la bunici, pentru a nu-şi vedea tatăl suferind.

Paralizat de „Zimbru“

Timp de şase luni, în perioada ianuarie- iunie 2008, fruntaşul Daniel Porumb (30 de ani), din Batalionul 495, a primit doar un ajutor lunar de 1.000 de lei. Tânărul, rănit grav în Irak, este paralizat de la gât în jos. Statul i-a acordat lui Daniel o pensie de invaliditate, iar colegii din armată au făcut chetă şi i-au cumpărat un scaun cu rotile.

Fruntaşul este necăsătorit şi nu are copii. Drama lui Daniel a început la data de 14 aprilie 2007 când, în timpul unei misiuni de patrulare în regiunea Dhi Qar, TAB-ul 77 „Zimbru“ în care se afla tânărul s-a răsturnat, din cauza unor probleme la sistemul de direcţie.

Verdictul medicilor de la spitalul german Ramstein a fost unul tragic: traumatism vertebro-medular cervical, luxaţie la coloana vertebrală şi tetraplegie. Daniel este internat şi în prezent la Spitalul Militar Central. Cazul lui a fost discutat în Comisia Centrală pentru Probleme Sociale a Ministerului Apărării Naţionale, unde s-a stabilit achiziţionarea unui dispozitiv interfaţă între sistemul nervos central şi sistemul informatic prin intermediul unui laptop.
Lumina ochilor i s-a stins la Bagdad

Marius Traian Iovi a îmbrăcat prima dată ţinuta militară acum nouă ani, pe vremea în care stagiul militar încă era obligatoriu. După un an de armată, tânărul a vrut să devină militar angajat, dar nu a reuşit. O perioadă de trei ani, între 2001 şi 2004, a fost angajat ca agent de pază la o firmă până când a primit vestea că se fac angajări la Batalionul 32 Infanterie Mircea din Timişoara. „Am aflat că sunt locuri libere. Am dat probele, le-am luat şi am început munca în armată”, şi-a amintit Marius.

„Război“ de familie pentru Irak

Când şi-a anunţat familia şi prietenii că va pleca în misiune într-o zonă de război, aceştia nici nu au vrut să audă, ajungându-se chiar la o ceartă în familie. „Am zis că dacă vrea Dumnezeu, pot să îmi pierd viaţa şi acasă”, a mai spus militarul.

În ziua plecării nici măcar nu şi-a vorbit cu sora lui mai mare, cea pe care nu a ascultat-o. Tânărul a realizat abia la sosirea în Irak că sora lui avea partea ei de dreptate.

Militarul timişorean nu îşi aminteşte nimic din ziua în care a avut loc accidentul în care el a fost rănit grav, iar colegul său Ioan Grosaru şi-a pierdut viaţa. „Nu îmi aduc aminte cum am plecat, ce s-a întâmplat în timpul misiunii şi al accidentului.

Tot ce ştiu este că eram la un moment dat undeva jos, am ridicat capul şi am zis că nu văd. Eram în acelaşi transportor cu Grosaru”, a spus Iovi. Imediat după accident, a fost dus la un spital din Germania unde a stat în comă cinci luni.

Reporter la „Uniţi sub tricolor”

După un an şi trei luni de stat în spitalul din Germania şi trei luni în America, Marius s-a întors la Timişoara, unde lucrează la emisiunea Armatei de la Studiorul Regional Radio Timişoara, „Uniţi sub tricolor”.

„Marius s-a integrat foarte bine şi face o treabă minunată”, spune redactorul-şef, maiorul Radu Sichim. Marius foloseşte un laptop special, cu care poate să vorbească, dar îi mai trebuie ceva antrenament: „Trebuie să ştii engleză foarte bine ca să îl foloseşti”.