Intri la facultate doar prin examen
0
Din acest an, admiterea la facultate se va putea face doarîn două moduri: pe baza notelor de la Bacalaureat sau prin examende admitere. Se exclude drept criteriu media din anii de liceu.
Ministrul Educaţiei, Cătălin Baba, a interzis instituţiilor de învăţământ superior să mai ia în calcul, la admitere, mediile obţinute în timpul anilor de studiu. În facultăţile unde nu se dă examen, selecţia se va face doar pe baza notelor obţinute la Bacalaureat, potrivit ordinului de ministru.
Universităţile au dreptul să aleagă dacă organizează sau nu examene pentru selectarea absolvenţilor de liceu, însă ministrul Baba sfătuieşte instituţiile să opteze pentru testare, ca să se asigure că doar cei mai buni absolvenţi de liceu ajung studenţi.
Facultăţile prestigioase, bine cotate, vor reveni, speră ministrul, la examenele de odinioară şi vor atrage astfel cei mai buni tineri: „Absolvenţii de liceu care vor să studieze într-o universitate puternică şi aleg un program de studiu de categoria A ar trebui să fie suficient de bine pregătiţi cât să poată susţine un examen riguros. Ceilalţi, care vor pur şi simplu să facă o facultate, o vor alege pe cea mai apropiată de casă şi fără standarde ridicate de admitere".
Eliminarea diferenţelor de notare
Scopul acestei modificări este eliminarea discrepanţelor dintre notele din catalog şi ceea ce ştiu cu adevărat elevii. În primul rând, nu vor mai conta diferenţele uriaşe dintre nota 10 obţinută la un liceu cu tradiţie din Capitală şi un 10 dat într-o unitate dintr-un orăşel oarecare.
„Există licee foarte bune unde este foarte greu să obţii o medie de 9, şi licee mai puţin bune, unde aceasta se ia foarte uşor", a explicat ministrul Baba.
Condiţia unui Bacalaureat corect
Măsura este bună, dar va fi eficientă doar dacă se păstrează rigorile Bacalaureatului de anul trecut, când s-au instalat camerele de supraveghere, cred toţi specialiştii în învăţământ.
„Ordinul e foarte bun, dacă Bac-ul va fi la fel de corect. Atunci, ierarhia de acces în facultăţi va fi pe merit. Înainte era o inechitate teribilă", explică profesorul Ştefan Vlaston, preşedintele Asociaţiei pentru Educare şi Cercetare (Edu-Cer).
Tudorel Urian, consilier al ministrului Educaţiei, spune că tocmai Bacalaureatul din 2011 obliga la o asemenea măsură: „Examenul de Bacalaureat de anul trecut, când elevi cu medii de 7 şi 8 au picat
Bac-ul, a demonstrat că mediile obţinute în liceu erau nerelevante".
Ordinul, o revenire la sistemul vechi
Noua metodologie nu este deloc nouă, ea a existat şi pe timpul comuniştilor şi câţiva ani după Revoluţie. Fostul ministru Andrei Marga este cel care a introdus concursul pe bază de dosar, în 1998, ca formă de admitere la facultate. A făcut-o pentru a „racorda" învăţământul românesc la cel european şi pentru a stopa devalorizarea educaţiei preuniversitare.
Andrei Marga rămâne fidel ideii lui, motiv pentru care consideră ordinul o „aberaţie" şi o „eroare". „Aceste schimbări făcute după mofturile fiecărui ministru sunt o aberaţie." Revenirea la examen îi va face pe elevi să înveţe doar la materiile de bacalaureat şi numai înaintea examenelor, potrivit fostului ministru.
Pentru eliminarea diferenţelor de notare, spune Andrei Marga, între anii 1998 şi 2000 s-au cheltuit aproximativ 8 milioane de euro. România ar fi urmat să aibă un sistem mai precis de evaluare a elevilor, astfel încât o notă să fie dată pentru aceleaşi cunoştinţe şi abilităţi, indiferent de liceu. La 14 ani de la reforma sa, Andrei Marga se declară în continuare duşmanul examenelor de admitere.
Lucrurile nu au evoluat deloc aşa cum şi-a dorit Marga. Elevii nu au ajuns să înveţe mai mult pe parcursul întregului liceu, fapt dovedit chiar de rezultatele testelor standardizate PISA.
În 2006, la ultimele teste, elevii români s-au clasat pe locul 48 din 57 de ţări participante la citire, pe locul 44 la matematică şi pe locul 47 la ştiinţe. Potrivit rezultatelor, aproape 80% din elevii de 15 ani (care participă la testarea PISA) erau „analfabeţi ştiinţific", adică s-au plasat la nivelul 1 pe o scală de la 1 la 6.
În opinia lui Ciprian Ciucu, director de programe la Centrul de Politici Europene, reforma lui Marga a avut un efect pervers, pentru că nu a ţinut cont de cultura autohtonă, de specificul naţional.
Într-un sistem normal, reforma lui ar fi responsabilizat elevii, dar în contextul românesc, cu o corupţie mică, dar generalizată în sistemul de învăţământ, ea n-a făcut decât să crească presiunea asupra profesorilor. Părinţii au reuşit să-i influenţeze pe profesori să acorde note care nu corespund cunoştinţelor sau aptitudinilor liceenilor.
Însă, atrage atenţia Ciucu, nu doar măsura lui Marga a dus la asta, ci a fost vorba de combinarea mai multor factori. În opinia lui Ciucu, ordinul ministrului Baba nu va duce automat la o creştere a calităţii învăţământului superior, ci doar la o admitere mai corectă.
Reintroducerea examenului la liceu
Radu Gologan, profesor la Universitatea Politehnica din Bucureşti, se declară şi el de acord cu noul sistem de admitere şi crede că ar trebui mers mai departe: „Examenele trebuie să existe pe tot parcursul învăţării", spune Gologan. „Trebuie să ne întoarcem la tradiţia accederii la diverse forme de învăţământ prin examene foarte serioase."
Se va reveni la meditaţii
Atât fostul ministru Andrei Marga, cât şi Ciprian Ciucu sunt convinşi că noul sistem de admitere va duce la revenirea în forţă a sistemului de meditaţii. „Se va stimula sistemul meditaţiilor care parazitează învăţământul", declară fostul ministru al Educaţiei.
Rectorii aprobă decizia
Rectorii facultăţilor de stat spun că, oricum, aveau grijă să trieze studenţii, printr-o metodă sau alta. Vasile Işan, rector la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, explică: „Noi nu am mizat prea mult pe selectivitatea la admitere. De 11 ani avem admiterea pe dosar şi am vrut să restricţionăm ieşirea, nu intrarea în facultăţi. Am observat că, în medie, proporţia studenţilor care absolvă e la 55-60%. Selecţia e serioasă pe parcurs."

"Se va stimula sistemul meditaţiilor care parazitează învăţământul."
Andrei Marga fost ministru (Foto)
Urmează liceele?
Modul de admitere în facultăţi ar trebui preluat şi în ceea ce priveşte admiterea în liceu. În momentul de faţă, accederea la licee se face prin combinarea notelor obţinute la testele naţionale cu cele obţinute în anii de gimnaziu - adică tot pe bază de dosar, ceea ce perpetuează carenţele acestui sistem.
Director de liceu: „Media conta, oricum, prea puţin"
Părerile elevilor sunt împărţite: unii dintre elevii de clasa a XII-a sunt nemulţumiţi că au „tras ca fraierii" patru ani, fără să mai conteze mediile din liceu, alţii se bucură că vor putea studia mai mult la materiile care îi interesează pentru viitoarea carieră.
Directorul Liceului Teoretic „George Călinescu", Mohora Florea, nu este impresionat de ordinul ministrului Baba şi spune că impactul va fi redus, deoarece mediile de la liceu contează foarte puţin la admitere.
„De obicei, ponderea este de 10 - 20% din punctajul de la admitere, procent prea mic pentru a-i motiva timp de patru ani «să tragă pentru note». Ca şi până acum, cine vrea să înveţe, va învăţa oricum," explică directorul.
Alexandra Maftei, clasa a XII-a: „Am auzit de noua lege, dar pe mine, din fericire, nu mă afectează, pentru că anul acesta voi da la o universitate din Belgia unde mediile din liceu nu contează. Din câte ştiu, aşa e peste tot în Vest".
Tatiana Moise, clasa a XII-a: „Mediile sunt relevante pentru parcursul unui elev, notele mari ne motivează, iar cele mici ne sperie, aşa că pot fi folositoare pentru evaluarea noastră".
"Pe mine, din fericire, nu mă afectează, pentru că anul acesta voi da la o univeristate din Belgia."
Alexandra Maftei elevă
"Mediile sunt relevante pentru parcursul unui elev, notele mari ne motivează iar cele mici ne sperie."
Tatiana Moise elevă
"Cine învaţă bine timp de patru ani nu ar trebui să aibă probleme la examenul final."
Amira Ahmed elevă