Intrarea în Braşov, „luată în posesie“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat a blocat mai bine de două ore centura ocolitoare a Braşovului pe motiv că terenul îi aparţine. Vankay Ladislau a câştigat în instanţă terenul respectiv. Cu toate acestea, pentru că a blocat un drum public, i se va întocmi dosar penal.

Centura ocolitoare a Braşovului, care leagă DN1 dinspre Bucureşti şi DN 11 spre Covasna, a fost blocată complet ieri după-amiază. Vankay Ladislau (28 de ani), bărbatul care a câştigat în instanţă retrocedarea terenului peste care trece şi un pilon al podului de la intrarea în oraş, şi-a pus maşina de-a curmezişul şoselei.

Nici cele cinci echipaje de poliţie ajunse în zonă şi nici subprefectul Emil Niţă, ajuns la faţa locului, nu au reuşit să îl convingă pe bărbat să deblocheze drumul. „Eu nu am ce să discut cu nimeni. Sunt pe terenul meu. Pentru mine, dreptul de proprietate e sfânt. Am o sentinţă definitivă şi irevocabilă, iar de astăzi, şi o hotărâre de punere în posesie. Sunt pe proprietatea mea. Până acum nu m-a contactat nicio autoritate publică. Eu sunt dispus să negociez”, a spus Vankay Ladislau.

Dosar penal pentru blocarea drumului

image

Bărbatul a câştigat în instanţă terenul de 460 mp pe care se află un pilon al podului. Sentinţa este definitivă şi irevocabilă, iar executorul judecătoresc a somat Primăria să elibereze terenul. În acest caz, o bucată din pasajul rutier construit în urmă cu aproximativ doi ani ar trebui dărâmat. „Nu este însă normal să blocheze un drum public. Am dat dispoziţie să se găsească o soluţie”, a spus Emil Niţă, subprefectul Braşovului.

În cele din urmă, protestatarul a fost mutat de către forţele speciale, iar maşina lui, care bloca şoseaua, a fost ridicată pe o platformă. Ladislau Vankay va fi cercetat de poliţişti. „I se va întocmi dosar penal pentru blocarea unui drum public. El este proprietar pe teren, nu pe drumul public”, a spus Claudiu Tămârjan, şeful Poliţiei Rutiere Braşov.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite