Întoarcerea de la mare, nicio schimbare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Întoarcerea de la mare, nicio schimbare
Întoarcerea de la mare, nicio schimbare

Circulaţia între Mangalia şi Constanţa a fost sufocată de numărul maşinilor ce veneau spre casă.Peste 140.000 de turişti s-au aflat pe litoral la sfârşitul săptămânii trecute. Sâmbătă a fost cea mai aglomerată zi din acest sezon.

Balamucul întoarcerii de la mare a început, duminică, de la Mangalia. Circulaţia până la Constanţa a fost sufocată de miile de autoturisme ce s-au înghesuit pe cele două benzi.

Ieri după-amiază, pe Drumul Naţional 39 spre Constanţa, s-a circulat bară la bară. Între orele 14.30 şi 16.30, maşinile înaintau cu viteză mică. În zona staţiunilor Eforie Nord şi Eforie Sud s-a format o coloană de maşini întinsă pe câţiva kilometri care a pus la grea încercare nervii şi răbdarea şoferilor.

„Şase agenţi au dirijat traficul. Au fost doi la intrarea în Eforie, doi la mijlocul tronsonului şi doi la ieşirea din staţiune“, a declarat Marius Ghiţă, purtătorul de cuvânt al Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa (SPR).

Berceanu nu renunţă la „taxa de Feteşti“

Cu toate că barierele de taxare de la Feteşti au provocat cozi enorme weekendul trecut, ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, susţine în continuare această măsură.

El a declarat că locuitorii din Feteşti care circulă pe autostradă zilnic pentru a ajunge la serviciu nu au motive să fie nemulţumiţi de introducerea taxei de trecere a podului, susţinând că autostrada nu e pentru navetişti, iar aceştia au la dispoziţie şi trenuri.

Berceanu a spus că printre nemulţumiţi sunt şi angajaţii de la Centrala Nuclear-Electrică de la Cernavodă. „De exemplu, cei care lucrează la centrala de la Cernavodă, dacă o să mai aibă probleme, eu o să dau publicităţii salariile de la Cernavodă“, a avertizat ministrul Transporturilor.

Radu Berceanu l-a acuzat pe fostul ministru Ludovic Orban că nu a introdus mai devreme acest punct de taxare, susţinând că astfel s-au pierdut sume importante.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite