Interdicţia lichidelor în bagajele de mână în avion va fi ridicată din 2012

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Interdicţia transportării lichidelor cu avionul în bagajele de mână va fi ridicată, scrie publicaţia britanică Mirror. Călătorii care vor decola de pe aeroporturile mari, cu un trafic de peste 10 milioane pasageri pe an, vor putea transporta cantităţi mai mari de lichide, începând cu 2012.

Dacă în cazul aeroporturilor mari interdicţia transportării lichidelor va fi ridicată până în 2012, pentru aeroporturile mici interdicţia va fi menţinută până în 2014.

Aeroporturile cu trafic mai mic vor putea să renunţe la interdicţie mai devreme de 2014, în cazul în care vor investi în aparate de control mai performante, capabile să detecteze mai uşor lichide asupra cărora planează suspiciuni.

Potrivit Guardian, discuţiile pe acest subiect ar fi intervenit în cadrul unei reuniuni desfăşurate la Bruxelles, la care au luat parte oficiali din domeniul securităţii aeroporturilor, din ţările membre ale UE. Până la prezentarea unor eventuale propuneri în faţa PE, o serie de noi consultări urmează să se desfăşoare.

Cu toate că renunţarea la această restricţie ar fi mai mult decât binevenită în rândul pasagerilor, Asociaţia Internaţională pentru Transport Aerian (IATA) doreşte ca interdicţia să rămână în vigoare încă doi ani, întrucât nu se întrevede vreo inovaţie tehnologică care să permită aeroporturilor să ridice mai devreme această restricţie.

Potrivit unui purtător de cuvânt al IATA, tehnologia nu poate face faţă volumului mare de pasageri ce tranzitează aeroporturile mari.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite