Întârzieri de un an la lucrările pe calea ferată
0
Consolidarea terasamentului de la Gura Motrului nu va fi gata curând
Azi-dimineaţă, pe tronsonul de la Gura Motrului lucrau doar cinci muncitori. Îngrijorat de întârzieri, prefectul Mîţu s-a deplasat ieri după-amiază la Gârniţa, pentru a vedea care este stadiul lucrărilor. Consolidarea terasamentului de aici a fost impusă ca urmare a inundaţiilor din 1999. De atunci, trenurile au restricţie de viteză, iar pe linia 1 se circulă cu 15 kilometri la oră.
„Constructorul este pasibil de plata penalităţilor“
La Gura Motrului lucrările ar fi trebuit să fie finalizate încă de acum un an şi jumătate, după cum spune dirigintele de şantier. „Din informaţiile pe care le am, firma care execută lucrări la infrastructură nu are ca obiect de activitate construcţii feroviare, ci lucrări rezidenţiale şi nerezidenţiale. Există o întârziere foarte mare şi lucrările nu vor fi finalizate nici anul acesta. Am venit special în zona în care se lucrează pentru a avea o întâlnire cu reprezentanţii Companiei de căi ferate şi pentru a analiza situaţia“, a declarat prefectul Ion Mîţu. Pentru că nu a primit prea multe informaţii la faţa locului, Mîţu a cerut un raport detaliat asupra stării infrastructurii feroviare şi a solicitat o întâlnire cu reprezentanţii Regionalei Căi Ferate Craiova, pentru a stabili măsuri menite să sporească siguranţa pe calea ferată.
Radu Fetoiu, şeful Diviziei Linii din cadrul Regionalei CFR Craiova, susţine că lucrările de la Gârniţa au început în iunie 2009 şi au ca termen de finalizare sfârşitul acestui an, acestea fiind acum în grafic. În schimb, lucrările de consolidare a infrastructurii de pe firul II de la Gura Motrului trebuiau finalizate încă din 17.12.2008. Reprezentanţii Regionalei estimează că lucrarea va fi gata până la 20 decembrie 2009. „Lucrările merg destul de greu, unele generate de probleme tehnice. Jiul vine uneori cu debit mare, apoi există o mai lentă desfăşurare de forţe din partea constructorului şi mai este şi criza financiară. Constructorul este pasibil de plata penalităţilor”, a declarat Radu Fetoiu.
Potrivit reprezentanţilor CFR, în Mehedinţi mai există două zone sensibile în ceea ce priveşte starea căii ferate. Prima zonă este pe dealul Balota, unde nu s-au mai făcut lucrări la infrastructură de aproape 20 de ani şi unde trenurile circulă cu cel mult 50 de kilometri la oră. Un alt punct cu probleme este tronsonul Orşova- Dr. Tr. Severin, în zona Vârciorova.